Spiritul locului, farmecul vinului: acasă la Jidvei, cel mai mare producător de vin din România

Îmi plac oamenii pasionați. Cu adevărat pasionați. Cei care, indiferent de ocupația lor, îți povestesc despre ceea ce fac cu atâta pasiune, încât ceva li se aprinde în ochi pe măsură ce vorbesc, vocea le capătă inflexiuni speciale, iar tu te trezești cuprins în povestea lor, cu chef de a face și tu ce fac ei. Oamenii aceștia nu se găsesc pe toate drumurile, ceea ce-i face cu atât mai speciali. Dar ceea ce-i face într-adevăr rari pentru mine e faptul că, dincolo de pasiunea enormă pentru ceea ce-i animă să se trezească în fiecare dimineață, se află o sete de viață imensă care-i însuflețește și care le dă energie. Undeva pe un tărâm ca de basm, aflat la granița dintre legendă și istorie, am întâlnit astfel de oameni. La Jidvei, în inima țării, la Castelul Bethlen-Haller de la Cetatea de Baltă, pasiunea e la ea acasă, iar dragostea oamenilor se simte în tot ceea fac. 

O POVESTE VIE, ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ISTORIE

Când dimineața te găsește acasă la Jidvei, o liniște adâncă domnește peste tot. Nu e brăzdată decât de sunetul unui tren care se aude trecând în depărtare, pe la ivirea zorilor. Când te trezești, privind către bisericuța albă din vale, te regăsești parcă în alt timp. Fie că-i învăluit într-o ceață misterioasă, că strălucește mândru în razele soarelui sau că se îmbracă în alb sub prima ninsoare a anului, castelul străjuiește locul, ca o dovadă că lucrurile valoroase dăinuie în timp, indiferent de cursul lui. Astăzi simbol de preț al Jidveiului, castelul datează de la sfârșitul anilor 1500, fiind refăcut radical de către contele Ștefan Bethlen între 1615-1624, după modelul castelului Chambord din Franța. 

Și poate că asemănarea n-a fost deloc întâmplătoare. Zona Târnavelor, întinderea în inima căreia se află castelul Jidvei, este un loc cu o îndelungată tradiție viticolă, un loc special în care natura binecuvântează în fiecare an cu generozitatea ei dealuri întregi de viță-de-vie, un loc în care zilele se succed într-o armonie perfectă, dând naștere unor vinuri după chipul și asemănarea lor.

SPIRITUL LOCULUI, FARMECUL VINULUI

Cu o suprafață totală de 2500 hectare, Jidvei este cel mai mare producător de vin din România, deținând cea mai mare plantație viticolă de la noi din țară și cea mai mare podgorie cu proprietar unic din Europa. Cele patru crame: Jidvei, Blaj, Bălcaciu și crama gravitațională în aer liber de la Tăuni, au o capacitate de producție impresionantă și îmbină într-un mod remarcabil moștenirea trecutului în ceea ce privește savoir-faire-ul și tradiția vinului cu avantajele celor mai moderne tehnologii.

Soiul Fetească Regală, spre exemplu, un fel de emblemă a zonei, a fost identificat pentru prima oară chiar aici, pe podgoria Târnave, în anii 1920, fiind cultivat acum pe o suprafață de 500 hectare. Feteasca Albă, soiul autohton cu cea mai mare răspândire la nivel internațional, este și el prezent, alături de soiuri precum Gewurztraminer, Riesling italian, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Pinot Gris sau Muscat Ottonel, supranumit și “regele Târnavelor”. Iar experimente și abordări de noi soiuri au loc tot timpul, pentru că dorința de noutate și evoluție este, după cum am remarcat, unul dintre cuvintele-cheie la Jidvei. 

Așa se nasc an de an vinuri care poartă cu ele un farmec aparte, fiecare cu o poveste a sa, de la game clasice, precum expresivul Grigorescu, jovialul Nec Plus Ultra sau rafinatul Castel, până la gamele exclusiviste, din categoria premium și super-premium, precum enigmaticele vinuri Mysterium și sofisticatele Ana și Maria, de care nu ai cum să nu te îndrăgostești. În completarea lor, vinul spumant, cu efervescența lui seducătoare, se realizează de 60 de ani la Jidvei după metoda tradițională, fiecare operațiune din întreg procesul de producție fiind făcută manual, cu efort, atenție și dăruire.  

Iar lucrurile nu se opresc aici: pentru că lumea vinului este una atât de complexă, iar tradiția și spiritul locului joacă, din nou, un rol foarte important, pe lângă vinuri, la Jidvei se produce și un distilat de vin catifelat și aromat, cu care nu-ți ia mult timp să te împrietenești, pentru că te seduce pe loc. Acest lucru nu e deloc întâmplător: Valea Târnavelor a fost cunoscută încă din anii 1200 drept Weinland (“Țara Vinului”), fiind locul în care coloniștii sași, niște viticultori pricepuți, produceau încă de pe atunci un distilat de vin pe care îl numeau “weinbrand” = vin ars. De aici a apărut denumirea românească de vinars, un fel de cognac autohton, de fapt. Cum Jidvei și-a asumat misiunea de a duce mai departe tradițiile și moștenirea trecutului către generațiile viitoare, nobilul distilat de vin se produce în continuare pe Valea Târnavelor, cu grijă și pricepere, iar timpul vine să desăvârșească munca oamenilor, vinarsul fiind lăsat la învechit timp de cel puțin 5 ani în butoaie de lemn de Transilvania. 

DAR OAMENII SUNT CEI CARE FAC VINUL 

Recunoscută din vechi timpuri pentru vinurile sale, zona Târnavelor a rămas și astăzi, prin Jidvei, o garanție a calității, iar numărul impresionant de medalii și distincții obținute la competițiile de specialitate pe plan internațional, peste 300 la număr în ultimii ani, nu fac decât să confirme acest lucru. Dincolo de a fi cel mai mare producător de vin din România, Jidvei este și unul dintre cele mai solide și cunoscute branduri românești. Dar în spatele brandului stau întotdeauna oamenii care-l construiesc zi de zi, iar Jidvei este departe de a fi un simplu business, este o întreagă comunitate implicată, adusă împreună de respectul pentru muncă, pentru tradiție, pentru produs. 

Căci, până la urmă, oamenii sunt cei care fac vinul, chiar dacă unii îl gândesc, alții îl produc, iar alții doar îl povestesc. Cred cu tărie acest lucru: că oamenii sunt cei care fac vinul, de la cei care îngrijesc butașii de viță-de-vie, cei care cutreieră podgoriile sub soarele de vară pentru a observa cum evoluează recolta, de la oamenii care culeg, cu bucurie, strugurii în răcoarea dimineților de toamnă, până la cei care lucrează în crame, cei care îmbuteliază și etichetează sau cei care dau vinul mai departe, împărtășind din tainele lui – toți, împreună, fac magie. Căci Jidvei asta înseamnă: oameni, vin, povești.

Am fost acasă la Jidvei în trei anotimpuri din patru – am observat cu ușurință că pasiunea și căldura oamenilor a rămas aceeași indiferent de anotimp. Nu am ratat decât primăvara pe Valea Târnavelor. Dar presimt că acest lucru se va schimba curând.  

Leave a Reply

Your email address will not be published.