Balul Vienez: nobletea, redescoperita

Eleganta, distinctie si nobletea, redescoperita: acestea au fost cuvintele de ordine la cea de-a XII-a editie a Balului Vienez, desfasurat sambata trecuta, la Palatul Parlamentului. Balul vienez, unul dintre cele mai importante si mai ample evenimente din portofoliul JW Marriott Bucharest Grand Hotel, se organizeaza anual, sub inaltele auspicii ale Primariei Vienei si ale Ambasadei Austriei la Bucuresti. Anul acesta, Bistro Margot a avut onoarea sa participe la Bal si sa consemneze, pentru voi, povesti in ritm de vals vienez. 

Traditia balurilor vieneze isi gaseste originea in secolul al XVIII-lea, pe cand portul mastilor si al costumelor era un privilegiu rezervat doar nobililor, si acestea la petreceri private. Pentru a echilibra lucrurile, Imparatul Joseph al II-lea a deschis accesul la dansurile de societate care aveau loc in Sala Redutelor de la Palatul Hofburg si astfel, oameni din toate straturile sociale au putut imprumuta din  obiceiurile, protocolul si regulile de curtoazie ale nobililor. Din acele vremuri au ramas cateva momente ritualice care se pastreaza si azi cu sfintenie: tinuta de gala, atat pentru domni, cat si pentru doamne, deschiderea ceremonioasa a balului, intrarea debutantilor, indemnul “Alles Walzer!”, cadrilul de la miezul-noptii, precum si “Damenspende”, un obicei prin care doamnele sunt intampinate cu un mic cadou la intrarea in sala de bal.

Toate aceste momente s-au regasit, in spiritul clasic austriac, si in Balul Vienez de la Palatul Parlamentului, iar invitatii s-au bucurat de ele pe masura.

Muzica: Dupa receptia din sala Take Ionescu, invitatii de onoare au fost poftiti in impresionanta sala Unirii din Palatul Parlamentului, unde Schönbrunn Festival Orchester a deschis seara cu marsuri vieneze, sub bagheta compozitorului si dirijorului Guido Mancusi. Conform conceptului, momentele orchestrei – preferatele mele – au fost sincronizate cu servirea meniului, astfel incat imbinarea lor sa creeze, asemenea valsurilor, un anumit ritm si sa imprime un plus de muzicalitate evenimentului. Din programul muzical al serii au mai facut parte show-ul de opereta sustinut de soprana Jenifer Larv si baritonul Liviu Holender si, spre finalul serii, live entertainment cu Horia Brenciu si HB Orchestra.

Dansul: Baletul de copii al Operei Nationale, coordonat de Magda Rovinescu, a interpretat un fragment din “Lacul Lebedelor”, de Ceaikovsky – un moment emotionant, in care delicatetea micutelor balerine a fost intens admirata. La fel de emotionanta a fost si defilarea debutantilor, o reverenta adusa vechii traditii vieneze prin care in fiecare an o noua generatie isi facea intrarea in inalta societate. Acest moment a fost marcat prin performance-ul celor 40 de perechi de dansatori ai scolii “Pas in Doi”, care au dansat, acompaniati de Orchestra Schonbrunn si au salutat oaspetii de onoare. Totul s-a incheiat cu mult-asteptatul indemn “Alles Walzer!” (Poftiti la vals!), moment in care, conform ritualului, balul este oficial deschis si toate perechile sunt invitate la dans. Cadrilul de la miezul-noptii, o alta veche traditie, a facut deliciul invitatilor.

Gusturile: Meniul cinei de gala, creat de Nicolae Lica – Executive Chef JW Marriott, a fost si el conceput ca un duet intre traditia culinara austriaca si cea romaneasca, un vals al gusturilor menit sa surprinda armonia valsului si sa surprinda prin rafinament, servirea fiecaruia dintre cele patru feluri fiind sincronizata cu cate un moment al orchestrei.

Amuse bouche-ul, cel care a deschis seara, a constat in mousse de pastrav traditional, din zona Valeputna si a fost servit cu icre de stiuca, oua de prepelita si sos de mustar cu hrean.

Starterul a adus laolalta o minunata terina din ficat de gasca si rulada de gasca, galuste cu trufe, chutney de mere austriece si pere posate.

Felul principal a imbinat un muschi de vitel invelit in sunca crud-uscata si cannelloni umplut cu obraz de vitel cu sos de vin Marsala si legume cu unt

Desertul a adus, desigur, in lumina reflectoarelor celebrul Sachertorte, crema de ciocolata cu alune de padure, ciocolata amaruie si sos de zmeura, dar si o selectie de mini-prajituri austriece

Atmosfera: Nobletea, redescoperita a fost tema care a definit balul vienez, atat la nivelul ceremonialului, cat si al atmosferei generale. Si, pentru ca nobletea inseamna si generozitate, balul a avut si o componenta caritabila, nelipsita in fiecare an, prin care care sunt sprijinite programele sociale derulate de organizatiile United Way Romania si SOS Satele Copiilor.

GALERIE FOTO:

credit foto: https://www.facebook.com/JWMarriottBucharest/

Leave a Reply

Your email address will not be published.