Brăduții magici care nasc alți brăduți

18 December 2013

Anul ăsta, mai mult decât în oricare alt an, am fost plăcut surprinsă de inițiative frumoase ale oamenilor care, prin gesturile lor pline de generozitate, se străduiesc să contribuie cât pot la transformarea locului ăstuia în care trăim într-unul mai bun. Încă de prima oară de când am aflat despre brăduții Lilianei, într-o zi, pe Facebook, m-am îndrăgostit de culorile lor vii și de drăgălășenia lor, dar mai ales de ideea din spatele lor: handmade cu drag, pictați manual, unici și, în felul lor, magici – brăduții care dau naștere altor brăduți, pentru că o parte din bănuții strânși de pe urma vânzărilor lor sunt redirecționați către programe de voluntariat pentru plantarea copacilor.

Pentru că am contribuit eu însămi în trecut la o campanie care atrăgea atenția despăduririlor masive din anumite zone ale României și pentru că mi-am amintit cu emoție despre momentul în care anul trecut, de Crăciun, am ales să dăruiesc bradul natural pe care îl luasem unei familii care nu avusese posibilitatea să cumpere un brad, păstrând doar decorațiunile pentru casă, nu am putut decât să admir inițiativa Deco Box și a asociației MaiMultVerde, pentru care m-am grăbit să-i felicit!

Nu mică mi-a fost mirarea când într-o zi un trimis al lui Mos Crăciun a sunat la ușa bistro-ului și mi-a înmânat o cutie în care aveam să găsesc unul dintre brăduții magici de la Deco Box! O minunăție care s-a potrivit perfect cu biscuiții suedezi cu scorțișoară și ghimbir pe care tocmai îi scosesem de la cuptor. Și pe care o admir cu drag de fiecare dată când pendulez între scris și bucătărie.

Creați din lemn reciclat 100% de către artista Liliana Stoica, toți brăduții Deco Box surprind prin culori vesele și optimiste, în combinații de verde, roz, portocaliu sau albastru, au nota vintage și un design unic. Sunt pictați manual în acrilic, au dimensiuni de 50×35 cm sau 60×40 cm, deci complet accesibili pentru orice spațiu, chiar și pentru unul de birou și pot fi găsiți pe durata întregii luni decembrie în rețeaua Cărturești. Mie mi-au amintit că n-am mai intrat de mult timp în atelierul de pictură, așa că de fiecare dată când trec pe lângă brăduțul meu, îmi promit că voi profita de vacanța de Crăciun ca să pun culorile la treabă.

După cum vă povesteam însă mai devreme, unul dintre lucrurile care m-au entuziasmat cel mai tare a fost ideea campaniei sociale “Primul meu brad eco”, demarată de Liliana, co-fondator Deco-Box, alături de Asociația Mai mult Verde, prin care un procent din prețul fiecărui brăduț vândut este redirecționat către programele de voluntariat pentru plantarea altor brăduți și reîmpădurirea locurilor goale și triste, care altădată respirau verdeață și prospețime.

Cum mai este doar puțin până la Crăciun, trebuie să vă mai spun că în colecțiile Lilianei se regăsesc și alte creații la fel de inedite și originale, la fel de colorate și frumoase, pe care eu le-am admirat îndelung, în special tablourile-mozaic, de care am fost cu adevărat încântată.  Dar dacă plecați la vânătoare de cadouri, puteți la fel de bine să alegeți suporturi de lumânări sau de cărți de vizită, fără nicio grijă: toate obiectele sunt realizate din lemn reciclat, în atelierul magic al Lilianei, în stilul său nonconformist și, fără îndoială, presărați cu multă dragoste.

În articolul următor abia aștept să vă povestesc despre finalul fericit al unei alte campanii sociale pe care am susținut-o, campania “10.000 pentru copii”, prin care Crăciunul de anul acesta va fi unul mai fericit și mai plin de bucurii pentru o sumedenie de copii defavorizați din sudul României. După cum vă spuneam la început, anul acesta am întâlnit mai multe gesturi frumoase din partea oamenilor pentru cei din jur decât în oricare alt an – iar asta nu poate decât să mă umple de bucurie!

 

Leave A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.