Cafenelele preferate ale scriitorilor – 3 cafenele pariziene pline de istorie

Cand vine vorba despre cafenele cu istorie, Parisul conduce detasat: sunt atat de multe si atat de pline de poezie incat simpla intalnire cu ele te vrajeste, chiar si daca nu esti pasionat de cafea. Legenda spune ca in Paris s-a nascut si ceea ce astazi este considerata a fi cea mai veche cafenea din lume, Le Procope, aparuta tocmai la 1686. Aproape ca fiecare loc are o poveste a lui, care coboara mult in timp si include personalitati dintre cele mai uimitoare, asa ca este foarte greu sa alegi doar cateva despre care sa vorbesti.

Eu astazi am ales sa va prezint trei cafenele pariziene pline de istorie, care erau, candva, loc de intalnire pentru artisti, poeti, scriitori si intelectuali – si care pastreaza si azi ceva din farmecul de altadata. Toate trei sunt situate intr-unul dintre cartierele mele preferate, Saint-Germain-des-Présla o aruncatura de bat una de alta: doua de-o parte a bulevardului, a treia fix peste drum. O sfanta treime in care povestile parca plutesc inca in aer, iar istoria te copleseste.


Les Deux Magots

Mai mult decat o cafenea, Les Deux Magots e o legenda – o legenda ramasa vie mai bine de doua sute de ani. Aparuta in 1812, initial cafeneaua a fost situata pe o alta strada celebra din Paris, Rue de Buci, insa in 1873 a fost mutata in St. Germain, unde a cunoscut si succesul. Pe locul sau se afla inainte un simplu magazin cu obiecte diverse – de altfel, si numele cafenelei, Les Deux Magots, se trage de la “doua figurine chinezesti”. Treptat insa, cafeneaua avea sa devina locul de intalnire pentru o buna parte a elitei literare. Veneau aici sa se intretina si sa se relaxeze personalitati ca Paul Verlaine, Rimbaud, Mallarmé, André Gide, Jean Giraudoux, Picasso, Hemingway, suprarealistii lui André Breton si existentialistii lui Sartre si Beauvoir.

Dar lucrurile nu s-au oprit doar la nivel de socializare: efervescenta locului si emulatia intre cei care il frecventau au facut ca, in 1933, sa fie creat premiul literar “Les Deux Magots”, ca alternativa la celebrul premiu Goncourt. De atunci si pana astazi, premiul Les Deux Magost este acordat la inceputul fiecarui an, in luna ianuarie, onorand opere neconventionale si scriitura de calitate.

Si in prezent, cafeneaua continua sa atraga personalitati si artisti din lumea intreaga, dar si oameni simpli sau turisti veniti sa se bucure de farmecul locului si de emotia provocata de coplesitoarea ei istorie.


Café de Flore

La doi pasi de Les Deux Magots se afla rivala ei de-o viata, Café de Flore. Daca vei intreba doi parizieni diferiti pe care dintre ele o prefera, unul va spune categoric Café de Flore, altul va raspunde ca dimpotriva, Les Deux Magots. Amandoua sunt atat de adanc inradacinate in istoria si cultura lor, incat fiecare locuitor a ajuns sa aiba preferintele sale. Eu n-am putut sa aleg, asa ca am mers la amandoua 🙂

Nici numele Café de Flore nu este intamplator: povestea lui vine de la statuia unei zeitati romane, Flora, situata in apropierea cafenelei. Fondata in 1887, in timpul Republicii a treia, Café de Flore a devenit si ea, spre sfarsitul secolului al XIX-lea si mai ales in secolul XX o adevarata institutie. Appolinaire, dadaistii lui Tristan Tzara, Malraux erau doar cativa dintre cei de-ai casei. Mai tarziu, Café de Flore a devenit si mai in voga, atragand pe banchetele si scaunele ei pictori, cineasti, ziaristi, intelectuali. Si nu doar pentru o cafea. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, cafeneaua din St Germain devenise o adevarata enclava de libertate, neatinsa de ocupatia germana, pentru ca soldatii nemti nu o frecventau. Astfel, intelectualii isi gasisera aici o a doua casa. Jean-Paul Sartre povesteste ca aveau o rutina precisa: veneau acolo la 9 dimineata si lucrau pana la pranz, cand ieseau sa manance, dar reveneau la ora 2 si continuau sa lucreze sau sa discute intre ei pana seara, la ora 8, cand incepeau sa-si primeasca intalnirile pe care le stabilisera.

Iar de la Sartre si Beauvoir lista de personalitati s-a extins de-a lungul timpului: Picasso, Jacques Prévert, Juliette Gréco, Boris Vian, Ernest Hemingway, Trumane Capote, mai tarziu Brigitte Bardot, Alain Delon, Jean-Paul Belmondo, Jane Fonda, Yves Montand. Nu au lipsit de la Café de Flore nici reprezentantii modei, de la designeri faimosi, precum Yves Saint Laurent, Givenchy, Lagerfeld, Paco Rabanne, Guy Laroche, pana la manechinele care ii insoteau. Mai aproape de noi, vedete ca Sharon Stone, Robert de Niro, Johnny Depp, Jack Nicholson sau Al Pacino au dus mai departe magia Café de Flore, prin prezenta lor acolo.

Dar Café de Flore s-a consacrat totusi ca o cafenea literara si desigur ca nu se putea lasa mai prejos fata de Les Deux Magots: trebuia sa aiba si ea un premiu literar. Asa se face ca, din 1994, cafeneaua decerneaza anual premiul Café de Flore, o traditie inaugurata de scriitorul Frédéric Beigbeder si care isi propune sa incurajeze tinerele talente.


Brasserie Lipp

Cum stai si-ti bei cafeaua la terasa Café de Flore, chiar in fata ta, peste drum, vei observa un alt loc de legenda, aproximativ de-aceeasi varsta: Braseria Lipp a fost fondata in 1880 de catre un alsacian care, din dorul de casa, a decis sa inceapa sa vanda acolo sauerkraut si bere. Asadar, spre deosebire de suratele Deux Magots si Café de Flore, Braseria Lipp nu are un nume cu poveste. Dar povestile care s-au scris in acel loc de-a lungul vremii au compensat destul de mult. In 1920, braseria a trecut in proprietatea lui Marcellin Cazes, care a redecorat-o complet, facand din ea un loc la moda, care a atras, la randul sau, poeti de renume, scriitori, dar si oameni politici. Jean Cocteau, Albert Camus, Marcel Proust, Saint-Exupéry sunt doar cativa dintre personalitatile care veneau aici. Din 1935, si Braseria Lipp decerneaza propriul premiu literar, premiul Cazes, acordat in fiecare an cate unui autor care nu a mai castigat anterior niciun alt premiu in domeniu. Din 1990, braseria apartine acelorasi proprietari care detin si celebra Angelina, cunoscuta pentru ceai si ciocolata sa calda.


In spatele lor, fara iesire directa la bulevard, dar cu o vedere superba catre piateta Saint-Germain, dominata de bisericuta cu acelasi nume, se afla Le Bonaparte. Un loc ceva mai ferit si, am avea tendita sa spunem, ceva mai ponderat in turisti. Greu de prins o masa si libera si aici, mai ales in timpul pranzului, dar asteptarea iti fi rasplatita cu o priveliste grozava, un vin bun sau poate, dupa dispozitie, o café-crème si, contrar mitului larg raspandit, cu o remarcabila amabilitate a chelnerilor prietenosi.

Sunt cafenele in care nu mergi insa pentru cafeaua in sine, ci pentru povesti si pentru istorie. Pentru fiorii care te trec atunci cand te gandesti ca pe scaunul pe care stai tu a stat poate, candva, Picasso si si-a desenat schitele, sau vreun poet celebru care si-a scris acolo versurile. Si poate, in timp ce zabovesti la una dintre mese, incepi si tu, macar cu gandul, sa-ti scrii propria poezie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.