În căutarea timpului pierdut și al gustului regăsit: caramel au beurre salé

25 May 2020

Dacă ar fi să-mi inventez o superputere, aceea ar fi, probabil, puterea de a călători cu gândul oriunde, oricând, prin intermediul gustului – meritul literaturii care mi-a făcut cunoștință cu madlena lui Proust și conceptul de memorie involuntară. La un moment dat, mecanismul ăsta m-a făcut să mă gândesc și la reversul medaliei: dacă o simplă madlenă e capabilă, prin ea însăși, să descătușeze pe loc și fără intenție, o întreagă suită de amintiri, de ce n-ar fi posibil să fim transportați în timp și spațiu, prin gusturi, căutându-le în mod deliberat? Gusturi după care tânjim. Gusturi pe care vrem să le recreem, încercând de fapt să recreem momente pe care le-am trăit. Gusturi care să ne ducă acolo. 

Acolo pentru mine înseamnă Paris. Luna asta trebuia să fiu acolo.

Fără să-mi propun, de câțiva ani deja, Paris au mois de mai, cum ar cânta Aznavour, devenise deja tradiție și îmi imaginam, deja de la primele semne timide ale primăverii, că și anul ăsta urma să fie la fel. Bucuria anticipată a plimbărilor interminabile, de zeci de mii de pași, mă făcea să adorm visând cum străbat orașul în lung și-n lat, gustându-i ca de fiecare dată poezia de care nu m-aș sătura niciodată.

Dacă n-ar fi fost această sincopă, mi-aș fi făcut, ca de obicei, bagajele pe ultima sută de metri, cu doar câteva ore înainte de plecare, într-o noapte în care emoția nu m-ar fi lăsat să dorm. Aș fi luat poate zborul de 6.10, cel care mă aduce în aeroport la 4 dimineața, împătimiții Parisului îl știu prea bine. Aș fi prins răsăritul în aeroport, m-aș fi lăsat uimită și l-aș fi prins într-o poză în timp ce aș fi sorbit un capuccino în așteptarea anunțului de îmbarcare. Aș fi zâmbit cu tot chipul la vederea panoului de întâmpinare de pe Charles de Gaulle, cel cu “Paris vous aime”, cel care îmi place să cred că a fost făcut pentru mine și căruia îi răspund întotdeauna cu “moi aussi!”. Mi-aș fi regăsit prietenii dragi pe care i-aș fi îmbrățișat strâns, mi-aș fi lăsat bagajele și aș fi țâșnit de îndată pe străzi, în explorare, simțindu-mă din nou acasă.

fi coborât către Sena, pe lângă buchiniști, până la Notre-Dame, unde ar fi-nceput dilemele: să străbat Parisul de pe malul stâng sau malul drept? Inima m-ar fi tras, până la urmă, spre Rive Gauche, aș fi virat spre Rue de Seine și-n câteva clipe aș fi străbătut același bulevard pe care simt că l-am mai străbătut în zece vieți anterioare. Voici l’éternité à Saint-Germain-des-Prés, mi-ar fi sunat în cap vechiul cântec francez, cu vocea lui Juliette Greco. La ora prânzului, s-ar fi ivit noi dileme: să mănânc la terasa Les Éditeurs sau dincolo, peste drum, la Yves Camdeborde? Să iau cafeaua de după la Café de Flore sau la Deux Magots? Să continui cu o plimbare în Jardins des Tuileries sau in Jardin du Luxembourg? Aș fi sfârșit, inevitabil, prin a o lua ușor pe rue Bonaparte, până aș fi ieșit la patiseria lui Pierre Hermé, ai cărui macaroni i-aș fi savurat, în bunul spirit francez, chiar alături, pe treptele bisericii Saint-Sulpice, cu fântâna arteziană care ar fi strălucit în soare.

Dar Franța este construită pe principii solide, liberté, égalité, fraternité și, ca să nu simt că nedreptățesc pe nimeni:) , aș fi dat și-o tură prin Marais, în sus, prin rue Vieille de Temple, să revăd din stradă apartamentul în care am locuit și prin rue Pavée, pentru celebrele Eclairs de génie ale lui Cristophe Adam, pe care m-aș fi oprit să le savurez pe iarbă în Place de Vosges. N-aș fi ratat să intru, o dată în plus, la Manufactura de Ciocolată a lui Alain Ducasse din Rue de la Roquette ca într-un colț de rai și aș fi mers degrabă să văd noua patiserie a lui Cedric Grolet, cea de la Operă, deschisă la sfârșitul anului trecut, nu pe cea de lângă Meurice. Sau poate pe amandouă, pentru o justă comparație  La apus, întotdeauna la apus, nu știu de ce, așa se nimerește mereu, aș fi traversat Ile Saint Louis și căldura m-ar fi făcut să mă opresc la o înghețată Berthillon, cea mai bună înghețată din Paris, de care m-aș fi bucurat în timp ce aș fi ascultat muzicienii de pe podul St. Louis cântând ceva din Sidney Bechet. Mi-aș fi zis că e și mâine o zi, prietenii mei dragi mă așteaptă la cină, ar trebui să mă îndrept încet-încet spre casă, dar inima nu m-ar fi lăsat și m-aș fi trezit, pe nesimțite, că picioarele mele o iau exact în direcția opusă, pe cheile Senei spre podul meu preferat, Pont Neuf. Cine știe pe unde m-ar fi prins noaptea?

Toate acestea, dacă. Am rămas însă, deocamdată, doar cu gustul nostalgiei și cu gusturi pe care încerc să le recreez, din când în când, în căutarea timpului pierdut. Așa că atunci când Elle&Vire m-a invitat să spun o poveste cu parfum franțuzesc, am știut că vreau să fie una cu gust de caramel au beurre salé.  Gustul ultimului desert împărtășit cu prietenii mei parizieni, la o cafea undeva pe rue des Beaux-Arts. Unde sper să ne putem întoarce, într-o zi, cât mai curând.

Deși provine din Bretagne, caramelul cu un sărat s-a răspândit astăzi în toată Franța și chiar dincolo de ea. Nu am cunoscut încă francez pe care să nu-l treacă un fior de plăcere și care să nu zâmbească subtil doar când rostește “caramel au beurre salé”. Dacă există o listă de deserturi în care, undeva, printre altele, va apăra și ceva care să conțină în numele său caramel au beurre salé, atunci alegerea e clară. Poate fi pus pe clătite (celebrele clătite bretone umplute cu caramel cu unt sărat) sau peste pain perdu, poate fi întins pe pâine, ca nutella, poate fi integrat într-o tartă cu ciocolată sau într-un moelleux au chocolat coeur caramel au beurre salé – posibilitățile sunt infinite. Cea mai ușoară modalitate de a-l savura e însă cea mai simplă, într-un hedonism suprem: cu lingurița direct din borcan, într-o zi ploioasă în care avem nevoie de ceva mai mult răsfăț și în care ne e dor de locuri și oameni dragi.

INGREDIENTE: 

200g zahăr

5 linguri de apă

200 ml smântână (frișcă lichidă) 32-35% grăsime

125 g unt demi-sel

opțional: câteva cristale de fleurs de sel

 

PREPARARE: 

Trei pași principali:

  1. Într-un vas, se pune la topit zahărul cu cele câteva linguri de apă și se lasă la foc mic până când zahărul începe să capete o culoare brun-aurie.
  2. Când acest lucru s-a întâmplat, se ia de pe foc și se adaugă smântâna, toată cantitatea dintr-odată, amestecându-se bine.
  3. Se pune înapoi pe foc și se adaugă untul, continuând să amestecăm cu telul. Deși untul demi-sel conține deja sare, opțional se pot adăuga câteva cristale de fleurs de sel înainte de a trece caramelul într-un borcan – contrastul dintre pronunțatul gust dulce al caramelului și, din când în când, apariția câte unui cristal de sare creează un echilibru gustativ superb, cu adevărat special. Poate fi servit atât cald, cât și rece; se păstrează la frigider – enfin, în cazul în care mai aveți ce păstra 😀

Leave A Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Related Posts