Oeufs en meurette – aceste glorioase ouă poșate cu reducție de vin – sunt un preparat tradițional franțuzesc, specific regiunii Bourgogne, o regiune renumită pentru vinurile sale, astfel încât apariția sosului de vin roșu în rețetă e cât se poate de firească și nu surprinde deloc.
“Desigur, primăvara mi-a tâșnit din tâmple”, scria Nichita Stănescu – și dacă mă uit în jur, îmi dau seama că nu întâmplător mi-au venit în minte fix aceste versuri.
Zilele însorite și călduroase din ultima vreme m-au făcut să mă gândesc la ciclicitatea naturii, la mersul ei firesc și la faptul că, oricât de mult ne-am dori, nu putem grăbi lucrurile, putem doar să îmblânzim așteptarea.
Despre stridii, parerile sunt impartite: exista oameni care le adora si care nu s-ar mai satura de ele, apoi exista oameni care declara sus si raspicat ca nu le suporta.
Am si eu, ca orice om, cateva pasiuni in viata: scrisul, gatitul, visatul, marea – si nicicand nu se imbina toate mai bine decat pe timp de vara.
In fiecare an cand vine anotimpul cireselor, doua lucruri imi vin in minte: primul este o veche melodie franceza cantata de Yves Montand, care se numeste chiar asa, Timpul Cireselor –
“Stories last longer than men, stones than stories, stars than stones.” (John Barth, Chimera) Am fost mereu un om al povestilor, iar vara mi s-a parut dintotdeauna un timp perfect pentru ele.
In toata goana de zi cu zi, in care n-avem timp de nimic, acest pui copt lent, la temperatura mica pana cand carnea frageda i se desprinde de pe os, e o idee grozava de comfort food, indiferent ca-i o cina din mijlocul saptamanii sau un Sunday roast ca la carte.
Exista amintirea acelui gust desavarsit al copilariei pe care incercam, uneori, sa-l reproducem fidel, de parca am vrea sa ne intoarcem fix in acele timpuri.
Imi place carnea de miel si imi pare rau ca, pana recent, in Romania parea sa fie o carne subestimata, asociata doar cu traditia Pastelui.
