Cerneala cu puteri nelimitate

“Puterea cartilor nu trebuie subestimata niciodata” . (Paul Auster)

Sub acest motto incepe “Cerneala“, cartea spaniolului Fernando Trias de Bes, aparuta la editura Baroque chiar anul acesta, in 2014, in traducerea Lilianei Plesa Iacob. Iar motto-ul nu este deloc intamplator pentru o carte care poarta chiar numele solutiei cu care sunt imprimate cartile, pentru ca de aici porneste totul. Cerneala este nu doar geneza cartilor, ci si geneza povestii din oraselul german Mainz, in care, aparent, destinele tuturor sunt legate de acest straniu, dar seducator lucru.

Straniu, pentru ca totul debuteaza, de fapt, ca un roman de mistere, cu povestea personajului feminin, Alice, cea care in mod mecanic se intalneste saptamana de saptamana, in aceeasi zi, cu amantul ei intr-un hotel din centrul orasului. Seducator, pentru ca ceea ce o aduce acolo ca hipnotizata este afrodisiacul care ii hraneste obsesia de netrecut:

“La inceput, fusese un mister. Cu timpul, devenise o rutina. In cele din urma, o simbioza. O simbioza de natura necunoscuta niciunuia dintre amanti si in legatura cu care isi puneau intrebari, in taina, fiecare dintre ei.

Raspunsul se gasea in pielea amantului necunoscut care o poseda pe Alice. Porii lui contineau resturi minuscule si invizibile dintr-un lichid negru, provocator de pasiuni nebanuite. Un amestec obscur si dens, cu puteri nelimitate.

Cerneala.”

Dincolo de a fi afrodisiac, Cerneala mai capata insa o valenta in urmatorul capitol, in care aflam cum sotul lui Alice, chinuit peste puteri de groaznica obsesie a femeii, decide intr-o zi sa se razbune pe infamul amant, insa este oprit de la infaptuirea crimei pasionale chiar de personajul feminin, care livreaza, de fapt, intregul motor al povestii. Daca si-ar duce la bun sfarsit planul si l-am ucide pe amant, argumenteaza ea, nu ar obtine decat o framantare continua si eterna. Ceea ce are ea nevoie este sa gaseasca explicatia singurului lucru inexplicabil din viata ei, motivul pentru care nu se poate indeparta de el, motivul care o aduce in acelasi loc, in aceeasi zi, la aceeasi ora, in pofida tuturor eforturilor depuse de-a lungul timpului.

Fara sa stie, Johann Walbach isi botezase, in mod ironic, cu ani inainte de aventura sotiei sale, libraria pe care o detinea chiar cu numele Cerneala. 

 “Cu ani in urma, cand Johann deschisese libraria, nu statuse prea mult pe ganduri cand venise vorba sa-i dea un nume.

– Ce sunt eu decis sa imprumut, Alice?

– Carti, ii raspunsese sotia.

– Dar daca paginile cartilor n-ar contine niciun text scris, ce crezi ca s-ar intampla?

– Nu le-ar imprumuta nimeni.

– Exact. Prin urmare, ce imprumuta oamenii, de fapt?

– Cuvintele din carti.

– Asa e. Si cu ce sunt ele imprimate pe hartie?

– Cu cerneala.

– Asta e, Alice. Daca analizam problema cu atentie, de fapt eu ofer cu imprumut cerneala.

Asa ca-si numi libraria Cerneala”.

Asa ca ideea de a cauta Motivul lucrurilor inexplicabile si Explicatia tuturor neimplinirilor din viata sa in cartile din Cerneala a venit ca un gest firesc, aproape un reflex. Dupa ani de cautari neobosite, insa fara niciun rezultat, librarul decide sa renunte. Pana intr-o zi, cand in librarie paseste un matematician aflat in cautarea unei carti care sa contina acelasi raspuns la chinul vietii sale: Motivul.

De la sosirea sa, se declanseaza o captivanta povestire in lant, caci actiunea fiecarui personaj determina aparitia si actiunea unui nou personaj, care cumva reia povestea din punctul in care ea ramasese in capitolul anterior. Astfel, cu ajutorul stiintei si al formulelor, matematicianul crede ca a gasit solutia, dar pentru a o materializa are nevoie de un corector stilistic. Gaseste un corector, dar pentru a merge mai departe are nevoie de un editor. Gaseste si un editor (care, in mod paradoxal, nu a citit nicio carte pana la capat in toata viata lui), insa si acesta are nevoie, la randul sau, de un tipograf. Tipograf care primeste misiunea aproape imposibila de a tipari cartea-Motiv cu un tip ce cerneala cu totul speciala: una care sa dispara imediat ce literele au fost citite.

Drumul catre aceasta cerneala cu totul speciala poate fi lesne privit si ca un drum complet, intreg al aparitiei unei carti: de la idee, sambure narativ (trecand prin planificare a scriiturii, scrierea in sine, editare, corectare, tiparire, legare si distributie) pana la cel mai cunoscut proces: cel eminamente subiectiv,  de citire. Tot in acest proces rezida, de fapt, si intreg secretul indelungii cautari a personajelor din Cerneala, pentru ca obiectul cautarii lor, Sfantul Graal, Motivul cu majuscula, explicatia tuturor lucrurilor inexplicabile din viata lor este la fel de impregnant de subiectivism precum sunt paginile unei carti de cerneala cu care abia a fost imprimata: astfel, ceea ce reusesc ei intr-un final sa tipareasca o carte care se poate citi… doar cu inima.

 

cerneala_carte

Leave a Reply

Your email address will not be published.