Cu gândul la Paris

Unii oameni au un cont de economii pentru zile negre, pentru când or fi la pensie sau pentru nevoi personale. Eu am un cont pentru Paris (tot o nevoie personală).

Impropriu spus. Contul meu de economii nu e în bani, banii doar cumpără câte-un bilet de avion. Eu pun deoparte imagini, momente, stări, senzații, cu care mă hrănesc mai apoi, la întoarcere, care mă ajută să prelungesc visul, să retrăiesc clipa, care mă transportă acolo, cu gândul.

Hotărât lucru, jumătate din timp trăiesc într-un Paris imaginar, format, ca într-un puzzle, din amintiri mai mici, dar care se potrivesc perfect una cu alta și cu mine. Un Paris așa cum mi-l amintesc eu, așa cum l-am trăit, așa cum l-am simțit, dar care mă salvează uneori de agresivitatea lumii cotidiene și îmi dă aer să respir.

Nu trece zi să nu mă gândesc la el. Nu trece zi să nu-mi fie dor de el – un dor paradoxal, dual, care mă face nostalgică și exaltată în același timp. Aș vrea să pot mărturisi, romantic, cum că a fost dragoste la prima vedere, dar adevărul este că l-am iubit încă dinainte de a-l cunoaște. La prima vedere doar m-a făcut să recunosc în el peisaje, scene și senzații dintr-o altă viață, straniu retrăite pe străzile lui, în casele lui, în inima lui.

Și nu o dată mi-a fost dat să aud că nu-i deloc perfect. Așa e, dar dac-ar fi să iubim după gradul de perfecțiune, câte ne-ar mai rămâne de iubit?

GALERIE FOTO: 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.