Cum e sa fii brutar pentru o zi

Iubesc sa fac paine, asa ca atunci cand am primit invitatia de a fi brutar pentru o zi din partea echipei de la Bread&Spices, am acceptat cu tot entuziasmul. Am dat cuptorul de acasa pe cuptorul adevarat, de brutarie, m-am jucat cu aluatul, am framantat, am crestat, am copt, am pus mana pe lopata, am scos din cuptor paini rumenite, am asteptat cu emotie ca cineva sa cumpere din baghetele facute de mine si, printre toate astea, am cunoscut oameni pasionati cu adevarat de ceea ce fac si suficient de generosi cat sa impartaseasca si cu altii din cunostintele lor. Asa ca acum, cu bucurie, le urmez exemplul si impartasesc si eu cu voi din ceea ce am invatat de la ei. 

CU NERABDAREA LA PAINE

In ziua in care mi-a venit randul sa fiu brutar pentru o zi, cel mai mult mi-am dorit sa nu intarzii: nu voiam sa pierd niciun minut in care sa fiu printre aluaturi si paini facute cum trebuie. Asa ca mi-am calculat timpul de plecare si mi-am luat o marja cu traficul, care am presupus ca urma sa fie aglomerat. Nu a fost. Deloc. Cineva, acolo sus, a tinut cu nerabdarea mea si am avut drum liber pana in Soseaua Pipera nr. 4, unde am ajuns nici mai mult, nici mai putin decat cu o jumatate de ora inainte de intalnire!

Dar, cum nimic nu e intamplator, am folosit acest timp sa intru in atmosfera si sa ma pierd printre mesele la care oamenii se desfatau cu bunatati de pranz sau poate doar cu o cafea si-un croissant, sa admir painile expuse dincolo de tejghea, sa-i privesc pe cei din echipa Bread&Spices, care forfoteau de zor, incercand sa fie atenti la dorintele tuturor clientilor. Bread&Spices este un concept cosmopolit, brutarie-patiserie-bistro. Aici se pregatesc aproximativ 150 de sortimente de paine din diferite regiuni ale lumii, cum ar fi Franta, Italia, tarile scandinave, de la painea traditionala pana la combinatii extravagante, unde painea este reinterpretata in feluri care mai de care mai creative. Toate acestea plecand de la cele mai simple: apa, faina, sare. Si de la cea mai veche metoda de a face paine adevarata: cu maia naturala. Eu ma gandeam deja la coaja crocanta a  baghetelor frantuzesti perfecte, pe care urma sa le invat.

SA INTRAM DIRECT IN PAINE

N-am apucat totusi sa ma cufund prea mult in visare, ca Mihaela, ownerul Bread&Spices, m-a si intampinat cu zambetul pe buze si m-a condus in spate, acolo unde intampla toata magia, nu inainte de a ma echipa corespunzator, astfel incat sa ma simt de-a casei. Te-ai astepta de la un owner sa treaca, poate, din cand in cand, si sa-i intrebe pe baieti cum merge treaba, sa verifice daca totul e in regula si apoi sa-si vada de ale lui. Mihaela insa nu e acest gen de owner. Ea e brutar in adevaratul sens al cuvantului si face paine cot la cot cu ceilalti membri ai echipei.

Intram, dupa cum spune o vorba veche, direct in paine. Mihaela imi arata prima oara elementul principal care sta la baza painilor din brutaria ei: maiaua naturala, crescuta cu dragoste si hranita zilnic inca de la deschiderea brutariei. Este atat de apreciata si respectata, incat se stie clar si cand este ziua ei: fix pe 8 martie, maiaua implineste 3 ani!

Pierduta intre painile puse la dospit, paini scoase de la cuptor si baietii care-si fac treaba lor, incerc sa tin pasul cu ce-mi explica Mihaela, in timp ce scoate o cantitate de aluat din frigider. O cantitate mare pentru mine, care n-am facut paine decat acasa, o cantitate obisnuita insa pentru ei, cei de la brutarie. Curioasa, eu incep sa o asaltez cu intrebari despre tehnica, dar si curiozitati despre viata de zi cu zi a unui brutar. “Ai nevoie de ajutor?”, o intrerupe unul dintre baieti, vazand recipientul cu aluat din mainile ei, destul de greu. “E in regula, mersi”, raspunde Mihaela, apoi continua cu umor: “Ce, crezi ca in Franta imi cara cineva placile cu paine?” Atat imi trebuie sa aud, ca vreau sa aflu mai multe. Ca si cum fascinatia mea pentru Franta nu era suficienta, Mihaela imi vorbeste cu atata respect si admiratie despre profesorii ei de la Ecole de Boulangerie din Paris, incat imi starneste si mie admiratia.

PAINE CU SINCERITATE

“E nevoie de multa pasiune ca sa fii brutar”, ii spun. “De pasiune, de rezistenta, de multa rabdare si de moralitate”, completeaza Mihaela, iar mie incepe sa-mi placa postura de brutar din ce in ce mai mult. Sunt din ce in ce mai putini oamenii care-ti vorbesc despre moralitate in ziua de azi, dar ea tine foarte mult la asta; stie ca sunt multi cei carora le lipseste rabdarea de a astepta ca maiaua sa creasca atat cat trebuie, ca painea sa fie dospita atat cat trebuie, asa ca sunt tentati sa grabeasca lucrurile sau aleg sa triseze pe ici-pe colo, cu mici trucuri. Ea stie insa ca plamadirea unei paini cu adevarat bune necesita timp si respecta asta. Pentru a aduce la viata o paine cu adevarat buna nu ai nevoie de trucuri: nu iti trebuie decat maiaua naturala, apa, faina si sare. Atat.

Ingrediente simple, ne-am gandi. Aflu insa ca lucrurile nu stau chiar asa. Tocmai pentru ca sunt ingrediente simple, ele sunt alese si gestionate cu cea mai mare atentie. Apa nu e apa simpla, de la robinet. Este apa filtrata la o anumita temperatura, reglata in functie de temperatura fainei si a atmosferei. Maiaua este crescuta in casa, sarea folosita este o sare de mare, iar faina este una adusa chiar din inima Frantei. Aflu toate astea printre miscari specifice si feluri de a forma aluatului, invat cum sa-l manuiesc, cum sa-l ating astfel incat sa nu-l stric, cum sa-l apas, cum sa-l transform. Entuziasmul meu creste cu fiecare clipa in plus petrecuta acolo si, in timp ce baghetele abia formate se odihnesc, baietii ma invata cum sa folosesc macaraua, cum sa pun painea la copt si, mai ales, cum sa ma folosesc de lopata ca sa scot din cuptorul incins painea abia facuta: niste pavé-uri de toata frumusetea, care te fac sa zambesti la o simpla privire.

BAGHETE SI EMOTII 

Nu termin bine de scos pavé-urile, ca vine si timpul baghetelor mele sa intre la cuptor. Inainte de asta insa, trebuie sa fie crestate si aflu ca nici asta nu se face la intamplare. Exista niste reguli bine puse la punct: baghetele sunt asemenea unui costum, fiecare avand un croi diferit. In functie de ingredientele pe care le au, se stabileste si numarul crestaturilor: bagheta traditionala frantuzeasca are 5 taieturi, bagheta clasica 4 taieturi, iar cea cu seminte – cazul meu – are o singura taietura, pe lungime. Dupa cateva crestaturi mai timide, ma uit inca o data la Mihaela, care face sa para totul mult mai usor decat in realitate. Capat curaj si mi se pare ca incep sa prind si eu miscarea. Urmez intru totul indicatiile si incep sa transfer baghetele la cuptor, in fata caruia ma postez cu emotie.

Si emotia de a le vedea crescand, rumenindu-se si degajand cel mai fermecator miros din cate cunosc nu a fost intrecuta decat de emotia de a astepta, din spatele tejghelei, sa apara prima persoana care sa cumpere si sa duca acasa una dintre baghetele facute de mine.

IN LOC DE CONCLUZIE

As mai avea o mie de lucruri de povestit, dar mi-e teama ca deja m-am lungit, asa ca pun restul povestilor la dospit, pentru o data viitoare. Pe scurt, Mihaela a fost de parere ca, pentru un om fara experienta de brutar, m-am descurcat foarte bine. Nu de aceeasi parere a fost si spatele meu, care a doua zi resimtea din greu febra musculara generata de lopata cu care am scos painile din cuptor. Nu-i deloc usoara meseria de brutar, mi-am spus: te trezesti cu noaptea-n cap, te doare tot corpul, iti trebuie rabdare, moralitate – deloc nu-i usor. Dar tare e frumos sa fii brutar si sa stii ca painea facuta cu mainile tale ajunge pe mese si ii face pe oameni fericiti.

GALERIE FOTO: 

(foto credit: Pupile Gustative)