La francezi, există o expresie foarte interesantă și plină de semnificații: “il faut manger pour vivre ou vivre pour manger?” Cu alte cuvinte, mâncăm ca să trăim sau trăim ca să mâncăm? O dilemă care închide în ea nu doar sensul relației noastre cu nevoia fiziologică de a ne hrăni, ci, mai mult decât atât, o întreagă viziune a noastră despre lume, în funcție de răspunsul pe care îl alegem. Ce face dintr-o masă o adevarată experiență care să fie în concordanță nu doar cu nevoia noastră fiziologică, ci și cu nevoile noastre emoționale? Cum putem transcende impulsul animalic de a ne îmbuiba cu mâncare, ratând savoarea ei sau plăcerea pe care ne-o poate aduce cu fiecare bucățică în plus? De ce nu putem mânca pur și simplu, precum câinii hămesiți care se năpustesc asupra bolului cu hrană, și avem nevoie să o încărcăm de semnificație, să o însoțim de o băutură care să-i pună în valoare gustul, de o atmosferă potrivită, de tacâmuri și veselă care să sporească plăcerea, de o muzică, la rândul ei, hrănitoare pentru spirit, nu în ultimul rând, de povești și de oameni frumoși?

Peste studiul acestui aspect am dat, întâmplător, într-o carte de psihologie pe care tocmai am terminat-o de citit și a cărei tema tratată era ideea stimei de sine. Analiza subiectului mâncării ca experiență trăită la nivelul conștiintei depline, nu ca simplă nevoie de bază reprezintă, se pare, nu doar o tendință în plină expansiune în lumea actuală, dominată de repeziciune și lipsă de timp, ci și o preocupare intensă a specialiștilor în psihologie comportamentală, care pun din ce în ce mai des în legătură gastronomia cu din ce în ce mai vehiculatul concept de “mindfulness”, tradus la noi prin sintagma de “conștiință deplină”, precum și cu cel de “sense-maker”, promovat în special de filosofii-anglosaxoni, care vorbesc despre ființa umana ca fiind făuritoare de sens.

A da sens poate implica toate gesturile zilnice, cum ar fi cel de a mânca, ce poate fi o corvoadă sau o plăcere. Relația francezilor cu mâncarea îi preocupă intens pe americani și îi pasionează pe unii dintre specialiștii lor, care caută, de exemplu, să explice relativa raritate (asta s-ar putea să nu dureze…) a problemelor de obezitate și de supraponderabilitate din Franța, în comparație cu Statele Unite, în situația în care francezii sunt mult mai interesați de mâncare… Una dintre ipotezele formulate de unul dintre acești cercetători e că francezii consideră masa ca un scop în sine, mănâncă mai încet, într-un mediu relațional pe care tind să îl facă agreabil, etc. Adică ei acordă deopotrivă mai multă atenție la tot ce gravitează în jurul mâncării și îi dau și mai mult sens, de unde, poate, și un avantaj metabolic al acestor feluri de mâncare înghițite cu deplină conștiință sau pur și simplu faptul că francezii nu se ghiftuiesc cu mâncare, ci degustă alimentele”. (Cristophe André – Imperfecți, liberi și fericiți. Practici ale stimei de sine, ed. Trei, 2009).

Și, într-adevăr, există mărturii ale oamenilor care se plang că, și dacă s-ar hrăni doar cu apă, tot s-ar îngrășa imediat – venind în contrapunct cu mărturii ale celor care nu se sfiesc să guste din orice fără a întampina însă probleme de greutate. Între cele doua atitudini, cheia echilibrului absolut să fie oare tocmai această relație intimă dezvoltată cu mâncarea?

Care este relația voastră cu mâncarea și de câte ori apucați să vă bucurați pe îndelete, în tihnă, într-o atmosferă frumoasă sau într-o companie plăcută de mesele pe care le luați?

 

3 Responses to "Cum mancam cel mai bine?"

  1. Magda Adina  9 December 2012

    Superb articol !!! Bravoooo !!!

    Reply
    • margot  12 December 2012

      Multumesc!

      Reply
  2. Pingback: Paradoxul francez: ce-are de-a face pieptul de rață cu sănătatea în bucate - Bistro Margot

Leave a Reply

Your email address will not be published.