De ziua mea

In lumina unui soare primăvăratic și a unui an întreg care se așterne înaintea noastră, în mirosul unei cafele servite la prânz, în compania unui motan pufos pentru care agitația unei sărbători nu înseamnă prea multe – vă scriu primele gânduri din 2013 și din noul an al vieții mele. S-a întamplat ca cele două să coincidă, vreau-nu vreau. Acum, mai mult ca niciodată, mi se întamplă să mă retrag puțin din agitație și să mă întorc către mine, să privesc atent, să înțeleg lucruri (sau măcar să încerc), să accept lucruri, să mi le doresc, să le visez, să vreau să le aduc în realitatea care mă înconjoară din realitatea în care, în majoritatea timpului, plutesc cu gândurile mele.

Las în urmă un an care m-a învățat multe, în special în privința oamenilor. Un an care mi-a dat lecții despre încredere, despre voință, despre drumurile care duc către noi și pe care adesea le uităm. Încep acest an nou al vieții mele fără pretenții. Am înțeles că nu pot schimba lumea și că, poate, lumea nici nu are nevoie să fie schimbată – poate doar are nevoie să meargă înainte așa cum e, la fel cum am și eu nevoie. Dacă din când în când se va întâmpla ca ea să aibă ceva frumos să-mi ofere, iar eu să am ceva frumos să-i ofer, câteva zâmbete se vor naște și ăsta va fi un lucru bun. Dar apariția lor nu trebuie forțată, ci doar dorită, visată, întâmpinată cu bucurie, așa cum ai întâmpina niște mici minuni.

Au fost momente de fericire exuberantă și de liniște în suflet, la fel cum au fost și momente de disperare sau frustrare; au fost mici succese strălucitoare, la fel cum a planat, din cand în cand, și umbra esecului; au fost mici pași către direcții noi și neașteptate, la fel cum, din cand in cand, au fost și inevitabile renunțări. Vreau să cred că toate, la un loc, au facut din mine omul care sunt astăzi: cu adevărurile sale în care crede cu tărie, cu valorile sale de care nu se desparte, cu alegerile sale pe care le-a făcut sau pe care se pregătește să le facă, cu visurile sale pe care nu se sfiește să le aibă, cu greșelile pe care le face uneori, cu sinceritatea cu care-și sustine părerile alteori, cu ciudățeniile sale, cu umorul său bizar, cu prietenii sai și mai bizari, dar adorabili, cu bune și cu rele – toate ale mele.

Astăzi, cu palmele împreunate în dreptul inimii, încerc să găsesc în mine curaj, înțelepciune, putere, iubire. Asta îmi doresc pentru noul an în care se întâmplă să pășesc. Și, cu ele în minte, să extrag din toate cuvintele ce roiesc în jurul meu unul, unul singur, pe care să-l port în gand în fiecare zi, ca pe un cuvânt încărcat de puteri magice.

Încredere. 

Încrederea că-mi voi recăpata încrederea pierdută, în mine și în ceilalți.

Încrederea că nimic nu e în zadar.

Încrederea că toate lucrurile deraiate vor reveni pe făgașul lor normal.

Încrederea că drumul pe care mă aflu acum mă va duce undeva, în locul în care trebuie să ajung.

Încrederea că totul se îndreaptă în direcția care trebuie. Și că la fel fac și eu.

Încrederea că voi reuși în continuare, chiar și când va fi mai greu, să găsesc acele mici motive de bucurie care ne fac viața mai frumoasă, apoi să le presar cu multa dragoste și să le dăruiesc celor din jur.

Încrederea că totul va fi bine, mult mai bine.

Mulțumesc tuturor celor care îmi trec pragul Bistro-ului și vin aici să se încarce măcar puțin cu atmosfera sa, tuturor celor care se regăsesc în lucrurile mici și savuroase pe care încercăm să le descoperim împreună, tuturor oamenilor frumoși pe care i-am întâlnit aici și celor care ni se vor alătura pe parcurs. Sunt recunoscătoare pentru fiecare dintre voi și vă doresc din inimă să aveți un an exact așa cum l-ați visat. La mulți ani!

14 Responses to "De ziua mea"

  1. Vladimir  1 January 2013

    Maaaaaai, rusine! Rusine! Cum de mai esti in stare sa scrii?????? Ce-i cu tine? Ce sampanie a fost aia??? La multi ani! Desi ai fi meritat sa-ti spun asta daca erai sub masa gemand incetisor…. Dar sunt generos azi. Am primit bocanci cu 4 culori. Fluo. Dubiosi. Ce cadou ai primit?

    Reply
    • margot  1 January 2013

      Ar trebui sa stii de la clasicii rusi ca DUPA sampanie si in general cand esti sub masa de euforie etilica, atunci se scrie cel mai bine! 😀
      Multumesc frumos! La multi ani si tie!
      Am primit mai multe cadouri, majoritatea cu tenta de cooking. Unul foarte tare a constat in doua bilete la metroul parizian (pe care trebuie sa le activez, desigur, la fata locului) si un card de abonament suprateran, valabil tot in Paris 😀
      Si multe, multe, multe flori! Cele mai multe din viata mea! 😀

      Reply
  2. Andra  1 January 2013

    La multi ani draga mea!
    Iti doresc din tot sufletul ca toate dorintele sa ti se indeplineasca! Iar cuvantul pe care ti l-ai ales este cu adevarat magic, iti doresc sa il porti intotdeauna undeva aproape de inima ta – iti va aduce bucurie in suflet si multa fericire!
    Te imbratisez cu drag,
    Andra

    Reply
    • margot  1 January 2013

      Multumesc din suflet! Asa sper si eu, sa fie magic, ca o mantra. Si sper ca anul viitor pe vremea asta, cand voi privi inapoi, sa pot sa numar zambind magiile pe care le-a facut cuvantul asta mic.
      Un an plin de tot ce iti doresti iti urez si eu, alaturi de multe ganduri bune!

      Reply
  3. Dana  1 January 2013

    La multi ani, draga mea!
    Dumnezeu sa-ti asculte ruga si sa-ti calauzeasca pasii.
    Ma bucur ca te-am gasit si descoperit.
    An frumos cu impliniri iti doresc!

    Reply
    • margot  1 January 2013

      Multumesc din suflet, Dana!
      Si eu ma bucur tare mult ca ne-am descoperit in lumea asta virtuala si sper ca intr-o zi vom ajunge sa ne imbratisam si live.
      La multi ani si tie si un an nou exact asa cum ti-l doresti! Te pup, cu drag!

      Reply
  4. Magda Adina  1 January 2013

    Am retinut eu bine !!! 😉
    La multi ani , draga mea !!! La cat mai multi ani frumosi si voiosi , cu oameni dragi alaturi !! Iti doresc din suflet ca anul care tocmai a inceput sa-ti aduca mult mai multe bucurii si impliniri decat cel care s-a incheiat , sa iubesti tot ceea ce te inconjoara si sa ai mereu zambetul pe buze !!
    Te imbratisez cu drag !!

    Reply
  5. margot  1 January 2013

    Multumesc din suflet, draga mea Cat, tu, care ei mereu cateva cuvinte frumoase si cateva imbratisari calde de rezerva pentru oricine. Tu, mai mult ca oricine, meriti un an minunat si sper din inima sa ai parte de el, sa fie burdusit cu bucurii de tot felul, cu oameni frumosi si cu intamplari de neuitat!
    Te pup mult, mult!

    Reply
  6. sisterskitchen  1 January 2013

    La Multi Ani1La Multi Ani1La Multi Ani draga Margot!
    Zambete,bucurii si cat mai multe reusite iti dorim!
    te pupam

    Reply
  7. margot  1 January 2013

    Multumesc tare, tare mult, dragele mele! Si voi sa aveti un an minunat si plin de lucruri frumoase! La multi ani!

    Reply
  8. Pingback: Budincă de pâine la început de an - Bistro Margot

  9. liana  2 January 2013

    La multi ani, Margot! Ma bucur ca te-am “cunoscut” si ca ne povestesti atatea lucruri frumoase si interesante! Sa ai un an minunat!

    Reply
    • margot  2 January 2013

      Multumesc tare, tare mult! Si eu ma bucur tare mult ca pot sa citesc din caietul cu retete si iti doresc cele mai frumoase lucruri pentru noul an!

      Reply
  10. Pingback: Drumul spre 30 - Bistro Margot

Leave a Reply

Your email address will not be published.