Desert de vară: pannacotta cu iaurt
Am dezvoltat această rețetă de pannacotta în ideea fermă de a obține un desert foarte ușor, de vară, plăcut, dar în același timp nu foarte dulce (cu numărul de lingurițe de zahăr puse în cafea încă mă lupt 😀 ). Am plecat de la o serie de experimente, dar cum rezultatul a fost catalogat drept “senzațional” de către cobaii principali, am hotărât că merită un loc de cinste în meniul Bistro Margot.

 

Procedeul nu a fost deloc unul complicat și, deși mai făcusem pannacotta de o mulțime de ori înainte, mi-am reamintit, o dată în plus, că lucrurile cele mai bune sunt și cele mai simple.

 

Așadar, am pus la dizolvat într-o cantitate mică de apă (o ceșcuță de cafea) un pliculeț de gelatină sub formă de granule. (prefer foile de gelatină, dar am constatat că sunt rara avis în ziua de azi). Am folosit, deci, cam o linguriță și  jumătate de granule; am pus apoi la încălzit pe foc mediu o cutiuță de smântană lichidă (nu frișcă lichidă, ci smântană lichidă, adica cea fara zahăr încorporat) de 200 ml, am disecat pe mijloc o păstaie de vanilie, am pus semințele ei peste smântână, după care am aruncat și jumătățile de păstaie în ea cu totul (având grijă să scot însă la sfârșit, când am luat vasul de pe foc).

 

În continuare, am pus peste smântână și un pliculeț de zahăr pudră de 80g, am amestecat totul până când zahărul s-a dizolvat, apoi am adăugat și gelatina, amestecând până când s-a dizolvat și ea.

Am luat vasul de pe foc, am înlăturat păstaia de vanilie și peste întreg amestecul am turnat… sana. Cred că avea 450 ml recipientul, însă nu l-am folosit chiar pe tot. Aș aproxima la 400ml, adică dublul cantității de smântână lichidă, proporție care s-a dovedit a fi pur și simplu perfectă! Am amestecat bine, bine, bine, apoi am turnat în pahare, ceșcuțe, și forme pe care le-am trecut la frigider, dându-i tarcoale până când m-am luat cu altele și în sfârșit am uitat de pannacotta. Exact atunci s-a întărit și ea, numai bună să încununeze o cină copioasă, cu friptură și vin roșu implicat.

 

Ideea finală a acestei pannacotta a fost că, folosind sana, a ieșit puțin acrișoară, mai light, mai de vară, nu așa dulce ca alte rețete – deci exact ceea ce mi-am dorit de la bun început.  În experimentele realizate, eu am încercat-o combinată cu zmeură, cu fructul pasiunii și cu tot felul de alte fructe exotice, cu nume ciudate, aduse de foarte departe (acest experiment continuă încă :D).