Ingredientele iubirii

“Fericirea este o haină roșie cu căptușeala zdrențuită”. Cu acest citat din Julian Barnes debutează cartea lui Nicolas Barreau, Ingredientele iubirii (2013), apărută la editura ALLFA, în colecția Strada Ficțiunii. Am primit această carte drept cadou pentru ziua mea și începutul ei mi-a amintit pe loc de un palton roșu pe care l-am cumpărat cu mult înainte de existența bistro-ului și pe care l-am tot purtat ani buni, chiar și atunci când se zdrențuise, pentru că mă atașasem foarte tare de el. Dar, pe parcursul lecturii, “Ingredientele iubirii” avea să-mi stârnească mult mai multe amintiri decât paltonul roșu.

Și prima amintire pe care mi-a trezit-o după ce am parcurs câteva capitole a fost una chiar de pe vremea facultății, când învățasem cu fascinație despre ekphrasis. Ekphrasis-ul vine din greacă și este un artificiu retoric care permite descrierea unei opere de artă, fie ea poezie, muzică, film, fotografie sau pictură, menit să susțină demersul artistic al autorului și să-l ajute să transmită mai clar mesajul dorit. Din folosirea frecventă a ekphrasis-ului se naște un discurs interdisciplinar fascinant, care are ca efect, de cele mai multe ori, nu doar o îmbinare fericită de mai multe arte, ci și îmbogățirea culturii cititorului prin multiplele referințe la care se raportează.

“Ingredientele iubirii” face apel frecvent la astfel de referințe, lucru care m-a captivat încă de la primele pagini. Este, în ciuda simplității sale, o carte cu un puternic joc intertextual, în care se întrepătrund literatura, muzica, cinema-ul, pictura și chiar publicitatea, ceea ce îi sporește umorul relatărilor și savoarea narațiunii.

O eroină care tocmai tocmai a moștenit un bistro parizian numit “Temps des Cerises”, după celebra melodie a lui Yves Montand, dar care tocmai se alege cu inima frântă din partea iubitului său care o părăsește, în cel mai pur stil francez, pentru o altă femeie, pornește fără țintă pe străzile Parisului într-o zi ploioasă pentru a-și domoli durerea. Pe drum, abordată de un polițist cu zâmbetul lui George Clooney în reclama de la Nespresso, Aurélie Bredin se refugiază într-o librărie lăturalnică unde dă, absolut întâmplător, peste un librar cu chipul lui Marc Chagall și peste o carte care are să-i schimbe viața, căci eroina cărții este chiar ea, iar acțiunea se petrece chiar la bistro-ul ei, Temps des Cerises.

sursă foto: pinterest

Dar nimic nu este întâmplător, iar această coincidență vine să întărească și mai mult convingerea lui Aurélie Bredin că totul se întâmplă cu un scop. Surprizele pe care i le rezervă destinul însă au rolul de a schimba acțiunea cu fiecare nou “ingredient” adăugat: autorul cărții care a fascinat-o pe Aurélie Bredin nu este, de fapt, cine credeau toți că este, agentul său literar face un plan să o seducă pe eroină și se folosește de identitatea scriitorului englez care o fermecase deja, o venerabilă doamnă ca desprinsă din filmele lui Fellini le prezice ca sunt meniți unul altuia, nu în ultimul rând, muzica lui Georges Brassens și un savuros menu d’amour îi aduce împreună, doar pentru ca un capitol mai târziu o minciună care iese la iveală să îi despartă. Dar o minciună este întotdeauna un prilej pentru a spune adevărul, iar atunci când ești scriitor și singura ta armă de cucerire este literatura, a mărturisi adevărul constituie cel mai bun prilej pentru o nouă carte. De data asta, cu finalul aflat chiar în mâinile personajului despre care scrii.

Avem, așadar, un roman a cărei acțiune este determinată de citirea unui roman și determină, la rândul său, apariția unui alt roman, un roman vizibil cu tehnică, în care până și personajul-autor închipuit este dublat, în realitate, de Nicolas Barreau, autorul despre care unii afirmă că ar fi, la rândul său, un personaj inventat și că nu există în realitate. Dubla perspectivă narativă – un capitol este scris din perspectiva personajului feminin, altul din perspectiva personajului masculin – reunește armonios suita de clișee presărate de-a lungul romanului, clișee care, deși unora li s-ar părea deranjante sau exagerate, în convenția narativă dată au rolul lor, în perfectă compatibilitate cu viziunea despre viață a lui Aurélie: totul are un scop, nimic nu este întâmplător. 

Pentru a adânci și mai mult interdisciplinaritatea romanului, cartea este completată de patru rețete, trei dintre ele formând menu d’amour, moștenit de eroină de la tatăl său, care era Chef de cuisine și una iconică pentru restaurantul parizian La Coupole, unde se petrece prima întâlnire romantică dintre Aurélie și André Chabanais. Aceste patru rețete devin, la rândul lor, ingrediente în rețeta narativă care dă naștere unei povești de iubire clasice (și pe care, în treacăt fie spus, aș vedea-o lejer transformată în comedie romantică pe marile ecrane).

Pentru că, în final, acesta este rolul principal al scriitorilor: acela de a oferi cititorilor povești, indiferent că le mărturisesc, că le născocesc sau doar le descoperă.

“Teoria mea e că oamenii care scriu romane și ne deapănă povești se împart în trei grupuri mari. Cei care fac parte din primul grup nu scriu decât despre ei înșiși -aici intra multe nume mari ale literaturii. Al doilea grup e format din oamenii care posedă un talent de invidiat de a născoci povești. Stau în tren, se uită pe fereastră și dintr-o dată le vine câte o idee. În cele din urmă, există acei oameni pe care i-am putea numi “impresioniștii” tagmei scriitoricești. Darul lor e acela de a descoperi poveștile. Aceștia străbat lumea în lung și-n lat, deschid bine ochii și culeg din copaci întâmplări, stări de spirit și mici scene, ca pe cireșe. Un gest, un zâmbet, felul în care cineva își piaptănă părul pe spate sau își leagă șireturile de la pantofi. Instantanee în spatele cărora se ascund povești. Povești care devin imagini”. 

Iar dacă v-ați hotărât cumva să citiți cartea, puteți intra și mai mult în atmosfera pariziană a ei lăsând să curgă în surdină piesa lui George Brassens expusă mai sus. Este chiar melodia protagoniștilor:

“George Brassens cânta Je m’suis fait tout petit cu vocea lui seducătoare și atunci m-am gândit că toți bărbații întâlnesc la un moment dat în viața lor o femeie de care s-ar lăsa cu dragă inimă îmblânziți”. 

6 Responses to "Ingredientele iubirii"

  1. Dana  27 January 2014

    A doua carte pe care am pus ochii pe ziua de azi !
    Mi-a starnit interesul si tare cred ca o sa-mi placa 🙂 .

    Reply
    • margot  27 January 2014

      Dana, sunt sigura-sigura ca o sa-ti placa! Daca ai fi mai aproape, ti-as imprumuta exemplarul meu!

      Mai am o carte tot cu o fata care are un bistro in Paris :D, ma apuc de ea in seara asta si scriu pe urma!

      Reply
  2. Ioana  27 January 2014

    In ultimele zile am adaugat vreo 40 de carti pe lista mea, pe asta as vrea sa o citesc si in franceza, poate mai dau rugina jos de pe limba franceza :))

    Reply
    • margot  27 January 2014

      ar fi dragut, dar daca nu ma insel, traducerea este din germana (trebuie sa verific, nu am cartea acum langa mine). se gaseste insa editia in limba engleza, care cu siguranta iti este mai la indeamana 😀

      Reply
  3. Vulpitza  28 January 2014

    Vreau si eu cartea, nu stiam de ea pana nu am citit astazi.

    Reply
    • margot  28 January 2014

      Vulpitză, ți-o împrumut eu!

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.