Astăzi, nicio sărbătoare sau masă festivă nu este completă dacă nu apare în meniul servit și o sticlă de șampanie – prin excelență băutură a celebrării. Puțini știu însă că nu tot ceea ce se servește de obicei este șampanie, de multe ori ea fiind înlocuită cu vinuri spumoase sau spumante, pentru că adevarata șampanie este doar cea care provine din regiunea franceză Champagne. Chiar și acestea nu au început să fie denumite așa decât din anul 1600, an din care au încetat să mai fie numite simplu “vinuri franțuzești”.

Dom Pérignon

Pierre Pérignon, cel care a dat numele celei mai faimoase șampanii din lume, s-a născut și el tot în anii 1600, mai precis, în 1638. După ce petrece mai mulți ani într-o mânăstire, mai întâi la iezuiți și mai apoi la benedictini, primește titlul de chelar (persoana care deține cheile pivniței într-o gospodărie domnească), titlu pe care, foarte mândru, îl va păstra până la finalul vieții sale. În 66 de ani, cât a trăit, s-a remarcat prin exploatarea și valorificarea a 39 de acri de vie. A construit teascuri lungi de câte 15 metri din trunchiuri uriașe de stejar, a clădit beciuri săpate în piatră de calcar și s-a preocupat atât de tare de recoltele și soiurile sale de vin, încât a ajuns să fie considerat un adevărat Leonardo da Vinci al vinului. Siguri, veți spune, dar Leonardo da Vinci a inventat atâtea lucruri, Dom Pérignon ce a inventat? Câteva lucruri elementare pentru evoluția ulterioară a vinului. Lui i se atribuie, de pildă, procesul de elaborare a vinului alb pe bază de struguri negri; invenția tehnicii cupajului; operațiunea de degorjare, adică eliminarea drojdiei depusă pe fundul sticlei; descoperirea principiului efervescenței și a secretului de conservare a spumei; fabricarea sticlei “champenoise”, precum și descoperirea dopului de scoarță de stejar de plută – și toate acestea fiind orb!

Moët & Chandon

Fidel credinței sale până la sfârșitul vieții, călugărul Pérignon este înmormântat în 1715, așa cum era și firesc, în naosul bisericii abațiale, sub o placă de marmură cu inscripția summa cum laude, amintind despre aprecierea eternă de care va avea parte. Aproape o sută de ani mai târziu, în 1814, abația din Hautvillers este ocupată de către cazacii generalului Olsufiev. În 1823, iese de sub ocupație pentru că Pierre-Gabriel Chandon de Briailles, ginerele lui Jean-Remy Moët, cumpără domeniul și astfel se face că ceea ce a mai rămas din abația benedictină aparține case Moët&Chandon, care a transformat o aripă a mânăstirii și o fostă pivniță restaurată în muzeu, în memoria lui Dom Perignon.

Veuve Clicquot

Având și ea o istorie lungă în spate, însă nu la fel de impresionantă, Veuve Cliquot merită să ne aplecăm și asupra ei, fiind o altă referință importantă când vine vorba de șampanie. În urma unor cercetări, am aflat că, așa cum îi spune și numele, persoana care a stat la baza creării brandului a fost Barbe-Nicole Clicquot Ponsardin, care, rămasă văduvă în timpul războaielor napoleoniene, la numai 27 de ani a preluat, cu multă îndârjire și curaj, afacerile familiei, transformându-le într-o sursă de venit impresionantă, în ciuda vremurilor nu tocmai prielnice. Până la vârsta de 30 de ani, Nicole avea să devină una dintre cele mai bogate femei de afaceri din Franța, cu cifră de afaceri anuală de 30 milioane de dolari. Marele merit care i se atribuie este faptul ca a făcut din șampanie, considerată până atunci o băutură obișnuită, un atribut al luxului și a repoziționat-o, astfel încât ea să devină sinonimă cu stilul și eleganța.

Bibliografie: Istoria vinului – Jean-Francois Gaultier, Institutul European, 2010.