In sudul insorit al Italiei, chiar in calcaiul cizmei, in oraselul-capitala de regiune in care timpul parca a stat in loc, oamenii au o vorba: Daca Parisul ar avea iesire la mare, ar fi un mic Bari.

#Italianissimo: La dolce vita in Bari

In sudul insorit al Italiei, chiar in calcaiul cizmei, in oraselul-capitala de regiune in care timpul parca a stat in loc, oamenii au o vorba: Daca Parisul ar avea iesire la mare, ar fi un mic Bari. Sau, pe limba lor: “Se Parigi avesse lu mer, sarebbe una piccola Beri”. Dar Parisul are Sena lui, iar Bari nu are nevoie de nimic altceva decat ceea ce are deja pentru a fi perfect asa cum este. Iar pentru cei care il viziteaza cu sufletul si mintea deschise, Bari poate starni, fara indoiala, la fel ca si Parisul, o dragoste mare, la prima vedere.

Bari a fost fondat cu vreo trei secole inainte de Hristos, insa majoritatea zidurilor sale te transpun, la o simpla plimbare, intr-o cetate mediavala. Pe peretii cladirilor din Barivecchia, mandre de mostenirea culturala pe care o poarta, stau incrustate placute bej, datate cu secolele IX-X, XI chiar. Un labirint in care te-ai tot pierde, intr-o dulce bucla a timpului, virand abil printre stradutele pietruite.

Dar Bari nu e doar despre trecut, fie el si unul bogat si plin de aventuri. Bari e vibrant, uman, dual: impartit in doua de un bulevard animat ce poarta (cum altfel?) numele primului rege al Italiei, Vittorio Emmanuele, Bari ni se dezvaluie o data in partea misterioasa de centru istoric, uimindu-ne, in partea cealalta de bulevard, cu un oras nou total distinct, in care “cetatea” moderna adaposteste alti zei de adulat: Hermes, Prada, Armani, Dior.

Noi decidem insa ca prima escala va avea loc in portul din Barivecchia, un loc in care poezia vine mereu in valuri, la fel care popoarele care s-au perindat pe acolo de-a lungul istoriei. Ajungem la asfintit, chiar cand barcile albastre ale pescarilor se odihnesc la mal, cate unele cocotate pe ladite goale de bere Peroni. Nastro Azzuro e vizibil peste tot, chiar si in culorile apusului. Maine, dis-de-dimineata, pescarii galagiosi si vorbareti isi vor vinde, ca in fiecare zi, micile comori proaspat capturate din mare, in dialectul lor barez amuzant si familiar.

Dupa o plimbare pe Lungomare, foamea isi spune cuvantul si ne trezim pe nesimtite in fata unei pizzerii pe care nu vom retine niciodata cum o cheama, fiindca pentru noi va ramane mereu “la Alessandro”. Contrar asteptarilor noastre, Alessandro e incantat sa afle ca suntem din Romania si ne marturiseste ca in Bari are multi prieteni romani, toti oameni de treaba. Cu unii dintre ei se intelege mai bine decat cu italienii. Ii cerem cateva recomandari de locuri prin oras si nu dureaza mult pana se imprieteneste si cu noi. Cum la el gasim pizza buna, ne recomanda altceva: cafenele, cofetarii, restaurante si alte locuri de vizitat prin Puglia. Dar nu ni s-ar parea interesant, poate, sa mancam la o familie de italieni acasa? ne intreaba. Ma certo! ii raspund spontan in italiana mea cvasi-inexistenta, entuziasmata de filmuletele cu orecchiette pe care le-am vazut pe youtube inainte de plecare si care inca ma bantuie.

De aici, lucrurile incep sa se lege mai ceva ca intr-un scenariu parca scris anume pentru noi. Alessandro o suna pe prietena lui, care il suna, la randul ei, pe omul care ii face legatura cu familia de italieni. Dupa cateva felii de pizza si o alta Peroni, Alessandro se intoarce cu hartia pe care sunt notate datele de contact: Arco Basso e strada pe care trebuie sa ajungem in ziua urmatoare la pranz. Doamna care urmeaza sa ne gateasca se numeste Nunzia. Am pe loc o epifanie: Nunzia e chiar doamna la care ma uitasem pe youtube inainte sa plec, Maestra Orecchiettelor, Stapana Pastelor facute doar cu semola si apa, cea la care chefi celebri din intreaga lume se perinda pentru a-i fura secretele unei tehnici pe care ea insasi a furat-o de la mama ei, Nonna Franca, astazi in varsta de 85 de ani.

Pranzul umil din casa unei familii obisnuite de italieni a fost, desigur, un adevarat festin, cu nenumaratele lui feluri de mancare gatita ca la nonna acasa. Dar, in acelasi timp, a fost la fel de bine si un portal de acces catre un univers in care n-am mai fost simpli turisti, un ritual de convertire la vita barese, o experienta dintre acelea pe care le pui bine deoparte, acolo, in suflet, pentru ca te imbogatesc mai mult decat orice obiectiv turistic.

Iar Bari, considerat pe nedrept non-turistic pana recent, tocmai de actiune nu duce lipsa: seara tarziu, orasul freamata ca-n zilele de sarbatoare. Poate pentru ca italienii n-au nevoie neaparat de zile speciale ca sa se bucure de viata. Bari by night impleteste vivace sacrul si profanul: la bisericuta care adaposteste moastele Sfantului Nicolae are loc un concert la care se interpreteaza Mozart; in catedrala mare, tocmai incepe o proiectie video; in piata, concert de hip-hop, din care nu intelegem toate bataile in rime, dar intelegem suficient cat sa ne dam seama ca tripul e hardcore. De la Teatrul Petruzzelli ies zambind spectatori elegant imbracati, care se bucura apoi de un gelato si de o plimbare.

Bari.3

La dolce vita barese se prelungeste si in restaurante micute, de familie, insa la fel de chic precum oamenii care le populeaza. Restaurante boeme, ascunse intre zidurile cetatii, cum urci pe langa castelul medieval. Fructe de mare de la pescarii din port, burrata de-a locului, produsa chiar in Andria, langa Bari, salsicci grozavi, paste sublime, vinuri dumnezeiesti la preturi omenesti.

In drumul din centro storico pana la hotel, absolut intamplator, ii reintalnim la un restaurant de pe bulevard pe Maria si Francesco, un cuplu de italieni pe care ii cunoscusem la masa la Nunzia.  Dar cum nimic nu e intamplator, ne alaturam la masa lor pentru un Primitivo. Prin ei, i-am cunoscut pe prietenii lor, Romeo si un alt Francesco. Si sa nu-i uit pe Stefania “cea cu vino-ncoa” si Michelle, cel care-i corecta simpatic si amabil pe americanii care pronuntau “bruscete” in loc de “bruschette”. Ne-am intors, desigur, la Alessandro sa-i multumim pentru recomandarile facute, fara de care calatoria noastra in Bari nu ar fi aratat la fel. Ne-am intors, in toate zilele, si la Nunzia, in casa careia am intrat ca oaspeti si am plecat ca parte din familie. Si, fara indoiala, ne vom intoarce in Bari, oraselul in care am venit ca straini si din care am plecat cu o multime de prieteni.

 VEZI AICI VIDEO BARI: 

 

Bari.4

Bari8

Bari9

Bari11

Bari12

Bari13

 

 

One Response to "#Italianissimo: La dolce vita in Bari"

  1. Pingback: Orecchiette: magia pastelor in forma de ureche | Bistro Margot

Leave a Reply

Your email address will not be published.