Paris, je t’aime: cu dragoste, povesti din Orasul Luminilor

Locul in care simt ca mi-am petrecut cel putin cateva vieti anterioare. Si-n care as mai petrece cateva vieti viitoare. Locul in care poezia e la ea acasa. Si eu la fel. Locul in care bucuria vietii e la fiecare pas, dar mai ales pe chipurile si in sufletele oamenilor. Paris, je t’aime. Cu dragoste, astazi va aduc pe Bistro Margot povesti din Orasul Luminilor. 

De-a lungul timpului, artisti, pictori, poeti, scriitori au venit aici sa-si gaseasca inspiratia si sa-si daruiasca arta intregii lumi. Parisul, generos, i-a acceptat pe toti si a devenit gazda pentru Iluminism, Revolutia franceza, la Belle Époque, fauvism, dadaism, Picasso, Monalisa, macaroni, croissante, boemie, joie de vivre. S-au scris carti despre el, i s-au dedicat tablouri, cantece, filme. Si, in ciuda intamplarilor tragice care l-au zguduit din cand in cand, Parisul a ramas acelasi loc al dragostei de viata care a fost secole de-a randul. 

N-am ajuns la Paris ca un turist care merge sa viziteze, ci ca un om care se intoarce sa regaseasca un loc drag, plin de amintiri. Iar amintirile au curs la fiecare pas si s-au luat de mana cu alte amintiri noi, proaspete, cu gust de café-crème si croissante cu unt.

***

La fiecare colt, cate-un refren din vechile cantece franceze imi vine in minte si ma trezesc, fara sa-mi dau seama, fredonand Piaf, Greco, Joe Dassin, Yves Montand. Parca fiecare cladire are o istorie, parca fiecare fereastra are o poveste a ei dincolo de jardiniere si de perdele. Daca la noi, spune poetul, vesnicia s-a nascut la sat, in Paris, muzica spune ca vesnicia e la ea acasa in Saint-Germain-des-Prés. Voici l’éternité de Saint-Germain-des-Prés, canta Juliette Greco intr-o piesa dedicata cartierului din arondismentul 6, iar eu nu mai am nevoie de alt indemn ca sa traversez podul peste Sena, dinspre Marais, ca sa-l explorez si sa-mi destelenesc franceza ruginita. Bonaparte, Deux Magots, rivala Café de Flore, strajuite armonios de biserica Saint Germain, daruiesc, intr-o cafea, tot farmecul timpurilor in care intelectualii, artistii si literatii isi dadeau intalnire aici, iar emotiile sporesc cand ma gandesc ca as putea sta chiar pe scaunul pe care a stat, candva, Picasso sau Sartre sau Camus. Nici acum nu au insa prea multe locuri libere: oamenii ies, se revad, se imbratiseaza, impartasesc momente, cafele, pahare de vin, intr-o sublima efervescenta contagioasa.

Intru in atmosfera si incep sa-mi traiesc si eu momentele mele. Intens, fervent, frenetic. Macaronii lui Pierre Hermé in splendida Piata Saint Sulpice. Eclerurile lui Cristophe Adam pe iarba in Place de Vosges. Sorbet de fructul pasiunii in Jardin du Luxembourg, pe un soare torid – si celebrul Sous le ciel de Paris imi rasuna in minte la fiecare dintre ele. Strazi care ma lasa fara respiratie, librarii pline de carti la pretul unei cafele si de oameni care le cumpara, bistro-uri cochete in care fiecare masa e o sarbatoare a micilor placeri. Miros de parfum, accent graseiat si faimoasa rue de Rivoli, pe care ma intorc in fiecare seara acasa, gandindu-ma ca a fost numita asa chiar de Napoleon, in cinstea uneia dintre primele sale victorii. Iar muzica imi canta din nou in cap, cu vocea lui Jacqueline Francois: “On l’appelle Mademoiselle de Paris/ / Son royaume c’est la rue d’Rivoli”.

Dar in Paris picioarele nu pot sa stea locului si-n fiecare zi, poezia se reia de la capat. Dimineti cu ferestre deschise si soarele parizian care parca surade a “bonjour”. La parter, boulangeria cu nume aristocrat si premii pentru cea mai buna bagheta de traditie. Plimbarile pana la l’Hotel, hotelul in care a locuit si in care s-a sinucis Oscar Wilde. Casa memoriala a lui Serge Gainsbourg, cu zidurile pline de graffiti mereu schimbatoare, desenate de fanii care il venereaza inca. Batrana Rue Mouffetard, ingusta si animata, descrisa de Hemingway in “A moveable feast”.  Artisticul Montmartre, in care Aznavour imi canta-n cap La Bohème, cu scarile care urca la Sacré-Coeur si Le Lapin Agile, cabaretul in care isi faceau veacul Picasso, Modigliani si Utrillo. Legendara Moulin Rouge, in dreptul careia parca rasuna inca ritmurile de French can-can. Pont Neuf, cel mai vechi pod din Paris. Painea lui Eric Kayser. Escargots, grenouilles, foie gras, cel mai bun tartar, confit de canard, chateau fillet, moules-frites. Pahare de vin si cine tarzii cu vedere la Sena. Dementa in La Grande Epicerie de Paris, numita de Vogue “world’s best supermarket” si rebotezata de mine “raiul pe pamant”. Vocea din metrou si – fara exceptie – aceeasi chicoteala la statia Tuileries, care de fiecare data imi aduce aminte de filmul fratilor Cohen din Paris, je t’aime: Steve Buscemi in rol de turist strain cu ghid de conversatie si vederi cu Monalisa, nedumerit si bulversat, picand exact ca-n musca-n lapte in cearta pasionala a unui cuplu sarit de pe fix. Si, dincolo de toate, Turnul care se itea seducator dupa cladiri, incapatanarea nebuna de a strabate jumatate de oras pana la el pe jos, fara metrou si intamplarea fericita care a facut sa ajung in fata lui exact la timp ca sa pot exclama cu gura pana la urechi: Midnight in Paris.

***

Un vechi cantec francez al lui Charles Trenet, “L’ Ame Des Poètes”, spune ca versurile poetilor dainuie pe strazi chiar si la mult timp dupa ce ei au disparut, bucurand sau intristand deopotriva fete si baieti, burghezi, artisti si vagabonzi. Dar la Paris, oricat s-ar schimba vremurile, poetii nu au cum sa dispara. Atata timp cat Parisul exista, si poezia va continua sa existe.

GALERIE FOTO: 

vedere asupra Parisului surprinsa din Centrul Pompidou
muzeul Luvru
vedere catre Nontre-Dame
Margot pe podurile de peste Sena
macaronii lui Pierre Hermé
macaronii lui Hermé, savurati in Piata Saint Sulpice

privind catre Paris de pe cel mai vechi pod al sau

fericire
Cafe de Flore
Place Vendome
Panteonul
Place de la Concorde
straduta in Montmartre
Rue Mouffetard, una dintre cele mai vechi strazi din Paris
Moulin Rouge
piata in St-Germain-des-Pres
Casa lui Serge Gainsbourg, pe zidurile careia poezia se scrie la propriu
cand plimbarile se incheiau si ajungeam acasa
dimineti in Marais
le petit-dejeuner si balerini rosii
vin si gustari, felul perfect de a incheia o zi plina
Paris, je t’aime
Midnight in Paris

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.