Paterson: despre poezia lucrurilor mărunte

foto: imdb.com

Există un sentiment al firescului și o poezie a lucrurilor obișnuite în filmele lui Jarmusch care te face pur și simplu să-ți dorești să locuiești în ele. Dintre toate, cel mai acut mi s-a întâmplat asta cu ‘Only lovers left alive’, iar acum, cel mai recent, mi s-a întâmplat din nou cu ‘Paterson’ (2016). 

Poate tocmai din acest motiv, filmele lui Jarmusch sunt greu de povestit. Cum poți să povestești o anume atmosferă? Ai putea spune, desigur, că ‘Paterson’ este despre un șofer de autobuz pe nume Paterson, care locuiește într-un orășel cu același nume și care, în timpul lui liber, scrie poezie – dar ar minimiza cu mult farmecul filmului.

Spre deosebire de stilul filmelor hollywoodiene care urmăresc să ilustreze, de multe ori, împlinirea visului american, insuflând un fior motivațional și aspirațional, personajul lui Jarmusch, Paterson, nici măcar nu are ambiții carieristice: se trezește în fiecare dimineață, pleacă spre serviciu, observă lumea și, până pornește cu autobuzul pe traseu, găsește răgaz să mai scrie câteva versuri în carnețelul său secret în care își păstrează poeziile. Seara, ia cina, își plimbă câinele, un bulldog englez pe nume Marvin, apoi scrie din nou în carnețelul secret. Deși Laura, iubita și susținătoarea lui cea mai mare, încearcă să-l convingă zilnic că poeziile sale merită să fie împărtășite cu întreaga lume, Paterson nu este pe deplin convins de asta: el nu scrie cu ambiția de a fi publicat, el scrie pentru că așa simte, pentru că așa vede lumea.

Iar inspirația lui vine din cele mai mici și aparent insignifiante lucruri, de la felul în care sunt aranjate literele și culorile pe o cutie de chibrituri sau drumul său cu autobuzul vechi pe care-l conduce prin oraș și până la felul în care lumina dimineții cade peste chipul celei alături de care se trezește în fiecare dimineață. În toate aceste detalii pe care mintea lui Paterson le convertește în poezie — o iubire profundă, care se cere a fi exprimată, cere să fie pusă într-o formă.

Dar — din nou — nici pe departe iubirea hollywoodiană cu turnuri exacerbate, cu tragism și sacrificii, cu izbăvire și fericirea găsită, apoteotic, în final. Ci una a firescului, a lucrurilor obișnuite cu care e presărată viața de zi cu zi și care curg la fel de natural ca versurile din poemele lui Paterson. De aceea poate, tendința privitorului va fi, inițial, de a aștepta să vadă ce se întâmplă, pentru că — îți vei spune — ceva trebuie să se întâmple. Și, într-o anumită normă, pe măsură ce acțiunea se dezvoltă, pare chiar că se întâmplă, doar că toate sunt întâmplări care se subscriu aceleiași sfere, una a firescului lipsit de tensiune: Laura coace cupcakes pe care le vinde la piața de duminică și învață după tutoriale să cânte la o chitară un pic costisitoare, pe care Paterson e de acord să i-o cumpere însă pentru că își dorește să o susțină în visul ei de a deveni cântăreață de country, la fel cum ea îl susține în demersul său poetic. Seara, cei doi își povestesc cum le-a fost ziua, iar dimineața, ce au visat peste noapte. Într-una din zile, pe traseu, autobuzul se strică. Iar la barul întunecat unde Paterson se oprește seara, în timp ce-și plimbă cățelul, drama unui cuplu recent despărțit devine aproape hilară.

Singurul lucru care se întâmplă, de fapt, cu adevărat este acela că, la un moment dat, carnetul cu poezii al lui Paterson este distrus — dar până și acest lucru se întâmplă tot într-un registru al banalului cotidian: e rupt în bucățele de câinele familiei, în timp ce-și aștepta stăpânii să revină acasă. Niciun incendiu, nicio bombă, nicio întâmplare ieșită din comun. Așa cum fericirea vine din lucrurile mici, la fel se întâmplă și cu tristețea, căci astfel se pierd toate poemele pe care le-a scris Paterson vreodată. Moment suficient de bun pentru ca în scenariu să intervină motivul paginii albe care aduce cu sine noi posibilități, metaforic, dar, pentru poetul Paterson, și la propriu.

Dar, după cum spuneam, filmele lui Jarmusch nu sunt de povestit, iar Paterson nu e despre ce se întâmplă, ci despre poezia lucrurilor mărunte, despre iubirea reală, care nu trebuie să fie ‘ca-n filme’ pentru a fi fericită și despre frumusețea vieții care, uneori, rezidă în cele mai banale lucruri, cum ar fi o simplă cutie de chibrituri. Trebuie doar să știi cum să privești ca să o vezi. Sau, vorba cuiva, ca să vezi trebuie să crezi.

2 Responses to "Paterson: despre poezia lucrurilor mărunte"

  1. Irina  23 March 2019

    Multumesc pentru recomandare. Pare wow:)

    Reply
    • Margot  23 March 2019

      Cu drag! Mie mi-a plăcut mult, dar eu sunt fană Jarmusch 🙂

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.