Pizza cu salsicce pugliese

Prima pizza pe care am savurat-o la sosirea in Puglia a fost una cu salsicce. Alessandro mi-a spus ca este preferata lui si, din cate apucasem sa vorbim, inclina sa creada ca o sa-mi placa si mie. Si a avut dreptate. Blatul subtire, mozarella cat se poate de proaspata, fabricata nu departe de locul in care eram si minunati salsicce pugliese – o incantare alaturi de un Peroni autohton! A doua zi, o alta intamplare mi-a scos in cale salsicce pugliese, cu o umplutura usor diferita, insa la fel de grozava. Si intalnirea cu ei tot avea sa se repete, caci – asa cum le spune si numele – acesti carnati din carne de porc, aromatizati cu fenicul si boabe de piper sunt o specialitate de-a locului care nu trebuie ratata.
I-am incercat in mai multe variante: proaspat facuti, uscati, dulci, picanti, foarte picanti – mi-au placut absolut toti. Iar la intoarcere, pentru ca am vrut sa mai pastrez putin din atmosfera calduroasa a sudului Italiei, m-am gandit sa folosesc salsicce adusi cu mine direct de la ei de acasa intr-o pizza homemade, care in doar zece minute s-a transformat intr-o cina fantastica! O puteti asorta cu Primitivo, vinul traditional al Pugliei sau, daca preferati, cu o bere, iar daca salsicce nu va sunt la indemana, ii puteti inlocui cu alt tip de carnati uscati. Iata ce am folosit eu:
INGREDIENTE:
un aluat de pizza
sos de rosii
125 g de mozarella
salsicce pugliese (sau orice alt tip de carnat uscat va place)
masline negre
rosii cherry
o mana de rucola
ulei de masline extravirgin
PREPARARE:
Cu vreo 15 minute incepeti prin a pune in functiune cuptorul, la cea mai intalta temperatura posibila, pentru a se incinge bine de tot. Daca aveti aluatul deja facut (sau cumparat :p ), il intindeti intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Puneti pe rand sosul tomat, pe care distribuiti pe toata suprafata aluatului, lasand o margine de un deget, apoi bucati de mozarella, feliile de salsicce (sau carnatii pe care ati ales sa-i folositi, rosiile cherry taiate in jumatati si, din loc in loc, maslinele negre. Introduceti pizza la cuptorul foarte bine incins si, in aproximativ zece minute, veti scoate din el o minunatie cu margini crocante si miros senzational! Presarati o mana de rucola pe deasupra si finisati totul cu ulei de masline italienesc. Iar daca vreti – dar numai daca vreti! – puteti sa o impartiti si cu prietenii. 🙂