Am avut prima intalnire cu Italo Calvino pe vremea facultatii, cand am ajuns sa citesc “Daca intr-o noapte de iarna un calator…” in cadrul cursului de literatura comparata. Acum, prin intermediul editurii ALL si al campaniei vALLuntar, am ajuns din nou fata in fata cu scriitorul italian, de data aceasta la o incursiune prin “Orasele invizibile” – volum apreciat, printre altele, ca fiind “poate cea mai frumoasa scriere a lui Italo Calvino”. Nu imi permit sa comentez acuratetea afirmatiei, pentru ca nu am o imagine de ansamblu asupra operei literare a lui Calvino; ceea ce pot sa va spun insa este ca “Orasele invizibile” este, intr-adevar, o carte a carei frumusete te invaluie, la fel ca orasul pe care il elogiaza, pe masura ce o parcurgi si o descoperi – lectura insasi, printre povesti, devine poveste. Iar cititorul devine, la randul sau, calator a carei experienta depinde in mare masura de felul in care el insusi o construieste, de felul in care imaginatia sa contribuie la ea.


Povestea, in esenta, este simpla si exploateaza un loc comun destul de celebru in literatura. Imparatul tatarilor, Kubilai Han ii cere vestitului explorator Marco Polo sa-i istoriseasca, la fiecare sosire dintr-o noua misiune, despre cetatile vizitate – iar povestirile lui Marco Polo se convertesc (poate datorita talentului de povestitor al exploratorului, poate datorita hanului insusi, care imbogateste cu propria viziune povestirile) in fascinatie. Din acest punct de plecare, mitul orasului sau al cetatii este valorificat la maximum de catre scriitorul italian, mergand pana intr-acolo incat putem vorbi nu de o structura clara a cartii, ci de o arhitectura a ei: povestirile, care pe alocuri mi-au evocat Decameronul lui Bocaccio, sunt distribuite pe unsprezece – sa le spunem conventional – etaje: Orasele si memoria, Orasele si dorinta, Orasele si semnele, Orasele zvelte, Orasele si schimburile, Orasele si cerul, Orasele si ochii, Orasele si numele, Orasele si mortii, Orasele continue, Orasele ascunse.


Iar aceasta alegere de structura, acest plan arhitectural, nu mi se pare deloc intamplator. Toate orasele poarta nume de fete, orasul lui Italo Calvino este prin excelenta feminin. (Lucru deloc surprinzator daca stam sa ne gandim ca referinta lingvistica este italiana, unde vorbim despre “la cita”, adica despre un oras la feminin). Tocmai de aceea si atributele oraselor sale sunt pe masura: capricioase, frumoase, surprinzatoare, seducatoare, inselatoare, misterioase, pe rand hotarate si nehotarate, sfioase, visatoare, optimiste, intuitive, fragile si dure deopotriva, cu o forta de cunoastere incredibila, situata mult deasupra celei empirice, cu puterea de a te cuceri nu prin bogatiile pe care ti le ofera, ci prin cat de bogat te fac sa te simti langa ele – toate multiplicari ale aceleiasi femei, fiecare dintre ele o matriosca ce le cuprinde in ea insasi pe toate celelalte.


Caci despre asta este, intr-un final, vorba in povestirile lui Marco Polo. Despre o eterna imagine a Venetiei, descrisa la nesfarsit, in feluri diferite, cu care incearca sa pastreze, prin poveste, propria relatie: “Imaginile din amintire, odata fixate prin cuvinte, se streg, spuse Polo. Poate ca mi-e teama sa nu pierd Venetia dintr-o data, cu totul, daca vorbesc despre ea. Sau poate ca, vorbind despre alte orase, am si perdut-o, putin cate putin”. Aceeasi ea eterna, imuabila, intr-un fel si inefabila, in incercarea anemica de a fi redata, ca intr-un joc de oglinzi, in multiplele ei infatisari care, in loc sa clarifice imaginea, mai mult o incetoseaza. Iar memoria, trecutul, istoria, desi sunt si ele pioni prezenti in acest joc, nu aduc deloc cu ele claritatea imaginii, pentru ca intre ele si oras va incepe un alt joc, paralel, si la fel de inselator: “Orasul e redundant: se repeta pentru ca ceva sa ajunga sa se fixeze in memorie. (…) Memoria este redundanta: repeta semnele pentru ca orasul sa inceapa sa existe”.


Nici macar schimbarea de perspectiva narativa (“De-acum inainte, o sa descriu eu orasele, spuse hanul. Iar tu, in calatoriile tale, ai sa verifici daca ele exista”) nu modifica traseul prin Orasele Invizibile. Pentru ca, in final, in acest intreg labirint urban, scopul este unul singur: “In doua feluri poti ocoli suferinta. Primul le vine multora la indemana: sa accepti infernul si sa devii parte din el, pana ce nu-l mai vezi. Cel de-al doilea este riscant si cere bagare de seama si necontenita invatatura: sa cauti si sa stii sa recunosti cine sau ce, in plin infern, nu e infern, si sa-l faci sa dureze, si sa-i oferi spatiu”.


Asta face calatorul, povestitorul, scriitorul, lectura, si asta incercam sa facem si noi, aici, la Bistro. Astazi, bucuria consta in faptul ca, prin aceasta recenzie, am reusit sa adaug 15 minute de voluntariat in cadrul campaniei vALLuntar a grupului editorial ALL. Comentariile voastre aduc si ele minute in plus, asa ca va imbii cu un desert de ricotta, miere, capsune si frisca in coltul cititorului si va invit sa lasati cateva cuvinte care se vor transforma intr-un bine facut cuiva.

16 Responses to "Plimbare prin Orasele Invizibile"

  1. Zazuza  18 March 2012

    inca 3 minute si de la mine! pentru ca e in puterea noastra sa vedem binele in defavoarea fireasca a raului ;)!

    Reply
  2. Dana  18 March 2012

    Am sa trec cartea pe lista mentala de cumparat si de citit, asa, in amintirea jocurilor literare!

    Reply
  3. Vladimir  18 March 2012

    Nu pari foarte entuziasta :D. Esti mult prea obiectiva si asta-i semn ca undeva cartea are o buba. Daca ar fi fost “deformare profesionala” spre obiectivism si tot ai fi avut un paragrefel cu senzatiile ce ti le-a produs tie. Ca asta diferentiaza o recenzie de alta, cum trece lectura prin ochii cititorului. Deci, intreb eu (avand deja o idee relativa despre raspuns), unde-i buba /care-i buba?
    Vladimir

    Reply
  4. lunamerusac  18 March 2012

    suna interesant, se trece pe lista de lecturi 🙂

    Reply
  5. Anonymous  18 March 2012

    3 minute si de la mine…suna interesant:)

    Reply
  6. T.o  18 March 2012

    3 minute sunt prea putin pentru o cauza atat de nobila…

    Reply
  7. Lavinia  18 March 2012

    Splendid articolul! M-ai imbiat de doua ori: literar (voi citi cartea lui Calvino) si culinar (trebuie sa pregatesc desertul). Felicitari!

    Reply
  8. Kadia  18 March 2012

    este a doua oara azi cand am citit despre Orasele invizibile. Mi-ar placea sa putem vedea doar binele sau frumosul indiferent de starea in care suntem, dar mai ales atunci cand suntem la capatul puterilor. Imi place desertul tau si mai ales teancul de carti care pare atat de imbietor. Imi place la bistro si cred ca in lumea lui Margo este foarte frumos si fara orase invizibile!

    Reply
  9. Anonymous  19 March 2012

    Cu siguranta am sa cumpar cartea!!!

    Reply
  10. simplujurnal  19 March 2012

    Am mai citit o recenzie la cartea asta si chiar pare interesanta…

    Reply
  11. Anonymous  19 March 2012

    Cartea pare interesanta dar desertul ……………DELICIOS! K.

    Reply
  12. Tibi  19 March 2012

    cartea trebuie citita, asta e clar.
    felicitari pentru actiune.

    Reply
  13. Anonymous  19 March 2012

    gogogo! voi citi, sunt alaturi de demersul editurii.

    Reply
  14. BEHEMOTH  19 March 2012

    Ma petite framboise, c'est de la balle! Condeiul tău şamanic m-a teleportat în “eternul feminin”-citadin din Buenos Aires până-n Geneva pe urmele nemuritorului Borges! Ah BORGES, Făuritorul de ALEPH, VISURI şi LITERATURĂ! Despre acesta care un alt nemuritor crai de curte veche, lector in fabula, uriaş profesor-mentor de literatură comparată, Arie MATACHE, avea o vorbă deopotrivă magică şi sentenţioasă: “cine nu citeşte BORGES, nu există!” Acum, graţie recenziei minunate a lui the one&only MARGOT, poate voi extinde această vorba şi asupra lui ITALO CALVINO! Şi iată cum au trecut cele 3 minute petrecute într-un pustiu de bine şi împărtăşire a extazului călătoriei în “Oraşele Invizibile”

    Reply
  15. andrasema  19 March 2012

    Recenzia mi-a adus aminte de liceu, cand aveam de facut rezumate si trebuia sa ne legam in permanenta de teoria literara. Mi-ar fi placut sa fie mai mult despre impresiile tale legate de carte. Dar m-ai facut curioasa oricum. Iar fotografia de la final este atat de draguta ! Imi vine sa te desenez cum stai tu si citesti despre Orasele Invizibile din varful unei capsunici 🙂

    Reply
  16. corina  20 March 2012

    draga mea … not sure what's going on dar am incercat sa postez de 3 ori mesaje si nu a aparut pe blogul tau nimic. Nu inteleg. A patra oara spun he he ….. great idea! voi citi cartea! :o)

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.