Quiche Lorraine: o tartă cu istorie

Despre Alsacia și Lorena, cele două provincii nordice ale Hexagonului, se știe că au constituit, secole de-a rândul, mărul discordiei între Franța și Germania. Dar poate tocmai acest lucru a fost cel care le-a intensificat farmecul. Pentru că, pe lângă o mulțime de tradiții surprinzătoare și surprize încântătoare menite a fi descoperite, tot datorită influenței germane, regiunea Lorraine ne oferă quiche-ul, o epifanie gastronomică a cărei rețetă a fost transmisă din generație în generație timp de secole, astfel încât să se păstreze pe cât posibil unicitatea ei și savoarea, al cărei secret este disputat și astăzi. Dacă unii dintre cei mai mari bucătari ai lumii au preferat să foloseasca laptele pentru a obține quiche lorraine cât mai fin, nativii loreni acuză aceste metode contemporane de preparare, considerâdu-le o adevarată erezie culinară: de când se știu, spun ei, adevaratul quiche lorraine nu a fost pregătit decât cu smântână (creme fraiche), pentru că adevăratul quiche lorraine este bogat și consistent. Și tot o blasfemie modernă este considerată prezența brânzeturilor de orice fel în compoziție – și asta pentru că secretul rețetei originale rezidă tocmai în simplitatea ingredientelor folosite – cel puțin, așa sunt de părere autoritățile de la Syndicat National de Défense et de Promotion de l’Authentique Quiche Lorraine (ei bine, da, chiar există așa ceva!). Altfel, spune tot Sindicatul, nu mai vorbim despre quiche lorraine, ci despre o tartă normala, sărată.

POVESTEA. Etimologic, cuvântul quiche provine din termenul german “Kuchen”, care înseamnă prăjitură, tartă. Și acest lucru nu trebuie să ne mire deloc, data fiind istoria regiunii, îndelung disputate. De fapt, se pare că apariția quiche-ului a avut loc de fapt în Germania medievală, mai precis în ținutul Lothringen, nimic altceva decât provincia pe care francezii au denumit-o mai târziu Lorraine (Lorena). Istoric, a fost consemnată pentru prima dată în secolul al XVI-lea; se știe că ducele de Lorena, Charles al III-lea este un mare consumator de astfel de tarte sărate numite quiche, lucru care nu a putut decât să le sporească notorietatea. Ceva mai târziu, la începutul anilor 1800, documentele epocii vorbesc deja despre quiche lorraine ca despre o specialitate clasică.

După cel de-al doilea război mondial, quiche lorraine a devenit cunoscut și apreciat și în Anglia, ulterior, și în America, deși, pentru o vreme, tocmai simplitatea sa a făcut să fie considerat o mâncare nedemnă de clasa nobiliară. Astăzi însă, este apreciată la scară largă, putând constitui atât un entree savuros, cât și un prânz sau o cină lejeră, în compania unei salate.

REȚETA. Cât despre metoda de preparare, ea este cum nu se putea mai simplă, așa cum cere și tradiția lorenă. Pentru aluat avem nevoie de:

  • 225 g făină,
  • 100 g unt,
  • un praf de sare,
  • 1 gălbenuș de ou
  • și ceva apă (cam o jumătate de pahar).

Atenție însă, aluatul trebuie lăsat la rece cel puțin o oră înainte de a fi întins în formă de tartă căptușită cu hârtie de copt sau unsă cu unt. Apoi, aluatul înțepat de câteva ori cu furculița trebuie copt doar pe jumătate (aprox. 15 min) în cuptorul preîncălzit. Peste el se va adăuga umplutura formată din:

  • 200 g de lardons fumés (traducere aproximativă – bucățele de bacon gata tăiate) prăjite puțin în tigaie în prealabil
  • și un amestesc de 4 ouă bătute cu
  • 200 g smântână (creme fraiche),
  • piper și nucșoară din belșug,

dupa care se dă totul la cuptor, la foc mic, pentru ca umplutura să se coacă lin, până când capătă o culoare frumoasă, rumenă. Veți ști când este gata dacă, atunci când împungeți quiche-ul cu un cuțit, lama acestuia va ieși curată.

 

Desigur, eu am adăugat și câteva roșioare cherry, pentru că îmi doream o pată de culoare. Dacă promiteți să nu mă spuneți Sindicatului, vă promit și eu că momentul savurării acestei specialități lorene vă va umple de satisfacție…

…și vă va transporta într-un univers încântător, care a știut să facă în așa fel încât măcar o frântură de timp să rămâna pe loc. Servit cu o garnitură de cântec tradițional loren, frumos și bun ca vinul vechi, c’est une merveille!

 

Photo credit: Teo Maftei – http://teo.tfm.ro/

8 Responses to "Quiche Lorraine: o tartă cu istorie"

  1. Zazuza  19 June 2010

    pai era clar ca o bunatate de genul asta avea sa starneasca pasiuni nebune, sa creeze curente si sa dea la iveala hoarde de puristi ce vor sari cu… lingura (cutitul?!) in apararea retetei traditionale, pe care unii adepti ai modernismului ar putea indrazni sa o transforme si sa o aduca in farfurie :). frumoasa poveste, puternica savoare!

    Reply
  2. Margot  19 June 2010

    de dor, Zazuza, de dor 🙂 te invit la o portie cand te intorci in patria-muma 😀

    Reply
  3. Zazuza  20 June 2010

    cu drag vin ;)!

    Reply
  4. Mariana  22 June 2010

    Margot,poi aici e de stat la tine!!!Numai timp sa ai!totul placut si interesant!
    Revin cu drag!

    Reply
  5. Margot  22 June 2010

    Pai sa stam, cand este timp. Iar daca nu este, sa evadam, macar virtual si gastronomic, ca sa ne putem bucura de…bunatatile simple, nu? multumesc pentru cuvintele frumoase, mariana, te astept oricand! te pup!

    Reply
  6. Iulia  9 February 2017

    pe asa o bunatate frantuzeasca, prezentata atat de frumos cu o poveste care porneste din istorie, folosim furculita de plastic americana….sindicatul???

    Reply
    • Margot  9 February 2017

      Draga Iulia,

      daca vei avea rabdare sa citesti povestea blogului (in stanga sus e o rubrica numita ‘despre bistro), vei afla ca l-am inceput fix intr-un birou: din dorinta de a le face o bucurie colegilor mei, gateam cate ceva acasa si aduceam la birou. Nu stiu cu ce te ocupi tu sau cum e la tine la birou, dar noi nu aveam argintarie la birou. Munceam atat de mult ca uneori eram recunoscatori daca apucam sa mancam ceva, chiar si cu acele furculite de plastic.

      Daca te vei uita la data publicarii ei, postarea asta de quiche lorraine este din acele vremuri, din 2010. Vei spune, poate, ca din 2010 pana acum as fi avut timp berechet sa schimb pozele cu unele mai bune, daca tot a evoluat si blogul. Dar vezi tu, pozele acestea, cu incriminata furculita de plastic, au fost facut facute de fotograful Teodora Maftei, pe atunci colega mea, astazi, unul dintre oamenii care si-au pierdut viata in incendiul de la Colectiv. Nu am cum sa le sterg. Sunt vechi, dar sunt amintirea unei mese pe care am impartasit-o cu niste oameni dragi. Unii dintre ei nu mai sunt astazi. Intelegi acum? Nu am cum sa sterg niste amintiri pentru o amarata de furculita de plastic. Care, la drept vorbind, cred ca era mai mult made in China decat in America. Hai sa nu gasim conspiratii acolo unde nu exista.

      Reply
    • Lara  9 February 2017

      Iulia, alta intrebare!

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.