Desi duce in spate vreo trei mii de ani de istorie (mai mult sangeroasa decat blanda), Salonic (sau Thessaloniki, orasul din inima regiunii grecesti Macedonia), primeste cu bratele deschise pe oricine e dornic sa se bucure de frumusetile lui. Te priveste de sus, dar asta doar pentru ca terasele cladirilor mai mult sau mai putin moderne par a fi omniprezente, adapostind cu generozitate oaze de verdeata: leandri, maslini, plante aromatice de tot felul. Primii pasi prin Salonic ii faci privind fermecat, doar in sus. Si asta doar pentru ca mai apoi, dupa ce te dezmeticesti din magia culorilor vibrante care te invaluie, sa incepi sa-i descoperi stradutele boeme, cafenelele cu aer perpetuu tineresc, vinurile, veselia. Suficient cat sa te faca sa vrei sa mai ramai un pic fata de cat planuisei initial.

Kalispera, ne intampina peste tot, cu zambete largi, localnicii, intreband de unde venim si oferindu-ne cu aceleasi zambete cafea la ibric. Le spunem ca din Romania – Steaua Bucuresti, raspund entuziasmati, dupa care incep sa insire nume de fotbalisti. Celor care  ne-au vizitat deja, le place viata dinamica din Bucuresti, terasele, cluburile, Centrul Vechi. Suntem chit: si noua ne place la ei, si asta de la prima plimbare. Ca orice foodies care se respecta, intrebam care-i gustul emblematic al orasului si aflam pe data ca nu putem trece prin Salonic fara sa incercam bougatsa, placinta cu crema de vanilie si scortisoara presarata deasupra. Abia cand incepem sa descoperim povestile orasului intelegem de ce tocmai bougatsa: plina, indelungata, adesea tulbure, istoria Salonicului s-a asternut peste oras in straturi, exact ca foile de placinta, una peste alta, lipite, dar suficient de dezlipite cat sa le distingi inca.

IMG_9971

Denumit dupa sora lui Alexandru cel Mare, Salonic isi cladeste istoria pe fundatie elena, careia i s-au adaugat apoi straturi romane, bizantine, otomane, evreiesti, bulgare. Nu este doar orasul lui Aristotel, ci si orasul in care s-a nascut Attaturk, fondatorul Turciei moderne, a carei casa parinteasca este acum muzeu (un muzeu foarte bine pazit, caci pe acel loc se afla acum si Consulatul Turciei). De altfel, simbolul orasului este chiar Lefkos Pirgos (Turnul Alb), citadela folosita de otomani, de-a lungul istoriei, pe post de fortareata, garnizoana si inchisoare. Candva simbol al unui masacru istoric, “Turnul de sange” a fost vopsit in alb de catre greci, atunci cand “si-au luat Salonicul inapoi”, pentru a inlatura trista aminitire si pentru a marca instaurarea pacii. Astazi, Lefkos Pirgos a fost transformat in muzeu, insa pentru cei mai multi, turisti sau localnici, este finalul victorios al unei lungi plimbari pe malul marii, incepand din port si terminand cu turnul.

Daca, dimpotriva, ne abatem de la drum si ne aventuram pe stradute, timpul capata, parca, o lentoare pe care la inceput o resimtim bizara. Ici-colo, niste portocali strajuiesc marginea strazilor, leandri colorati se asorteaza frumos cu vitrinele cofetariilor care expun bezele colorate, pe mesele tavernelor – in loc de vaze cu flori – mici ghivece de busuioc grecesc. Din loc in loc, uneori, miros innebunitor de carne rotisata. Orice ati face, va rog din suflet, nu mancati gyros la restaurantele astea noi si fancy, unde stai jos ala nu-i gyros adevarat, ne invata o *thessalonikia* intr-o engleza simpatica. Gyrosul adevarat se tine in mana si se mananca pe strada.

IMG_0159

Iar strada e cum nu se poate mai vesela. In Ladadika, Centrul Vechi al Salonicului, muzicantii isi canta dragostea in acorduri de cobza, dublate de zgomotul tacamurilor cu care oaspetii se indestuleaza pe la mesele incarcate cu peste si fructe de mare. La fel si la tavernele grecesti, non-turistice din apropierea Pietei Aristotel. Nicio ora nu-i prea tarzie pentru a te bucura de o masa aici, nici macar miezul-noptii. Cand le multumesti in limba lor, patronii si ospatarii de la taverne si cafenele devin si mai veseli. Si darnici. Pentru ca, desi o veche zicala spune sa nu accepti daruri de la greci, atitudinea lor e contagioasa si te surprinzi devenind, la randul tau, mai generos. Vrei parca sa rupi cate o bucatica din Salonic pentru toti cei de acasa. Condimente, paste, pulberi, saruri, creme, uleiuri, licori magice sunt incadrate rapid in categoria “suveniruri” si devin pe loc must-buy.

Vinul, surprinzator de bun: langa Salonic se afla Naussa, una dintre cele mai faimoase zone viticole ale Greciei. La recomandarea unei alte thessalonikia, ne oprim intr-un wine bar modern, foarte viu si, se pare, cu mare priza la publicul tanar, imediat ce coboram din punctul cel mai inalt al orasului. Localul se numeste Egli, nume foarte sugestiv, daca luam in calcul faptul ca se afla gard in gard cu Biserica Agios Dimitrios. Aici, ne imprietenim rapid cu tinerii care ne servesc. Baiatul ne invata despre vinurile din zona, fata ne mai invata cateva cuvinte in greaca. Din vorba in vorba, ne marturiseste ca se gandeste de ceva vreme sa plece in strainatate, ca sa castige mai bine, dar ii e greu sa se desparta de Thessaloniki, orasul in care s-a nascut si a crescut. O intelegem perfect, si noua ne vine la fel de greu sa ne despartim de el, desi nu ne-am nascut si nici nu am crescut acolo.

Asa ca ne gandim, cliseistic, la Zorba, la bucuria vietii, la viata traita in slow motion –  si decidem sa mai ramanem o zi. Prea ne-am obisnuit cu bougatsa de dimineata.

GALERIE FOTO SALONIC: 

thessaloniki7

thessaloniki6

thessaloniki5

thessaloniki4 thessaloniki3
IMG_9723

IMG_0043

IMG_0182

 

IMG_0144

IMG_0059

IMG_9725

 

IMG_0171

 

thessaloniki