Vacanta in Toscana: povesti de pe taramul Renasterii

Toscana: casa lui Dante, a lui Petrarca si a lui Bocaccio, pamantul influentei familiei di Medici, taramul artei renascentiste si al vinului rosu, puternic si viguros. Vacanta in Toscana e ca o calatorie magica in timp si in istorie care merita facuta cel putin o data in viata. E unul dintre acele locuri multe si frumoase din lumea asta mare pe care trebuie sa le vezi cu ochii tai, nu doar in poze, sa-i bati cararile, sa-i descoperi coltisoarele ascunse si sa te indragostesti iremediabil, caci – oricat ai vrea – nu vei putea evita asta. In Toscana, deloc intamplator, renasti. Si ce modalitate superba de a renaste!

Mi-am dorit sa ajung la Florenta inca de atunci cand, pe vremea facultatii, ma uitam la Hannibal impreuna cu prietena mea, Alina. Mancam impreuna popcorn si suspinam la scena operei din Florenta, in care Anthony Hopkins recita in stilul sau unic primul sonet din La Vita Nuova de Dante. Am revazut scena asta de atat de multe ori incat am ajuns sa-i stiu replicile pe de rost; in tot acest timp, nu am incetat sa visez la Florenta, la lumina diafana care o invaluia in imaginile lui Ridley Scott, la dealurile Toscanei si la culorile ei de toamna, despre care se spune ca sunt unice.

Zece ani mai tarziu, iata ca am si ajuns in Toscana. Undeva prin iunie, la prima intalnire cu Ioana de la vacantaintoscana.ro, a inceput sa se cristalizeze ideea primului food blog tour romanesc in aceasta zona istorica a Italiei, in care ea locuieste de aproape 20 de ani. Nu doar ca ii vorbeste limba, dar ii cunoaste locurile ascunse, oamenii, traditiile, mancarea si vinurile, astfel incat te poate ghida sa vizitezi Toscana aceea mai putin turistica, Toscana autentica, adevarata, asa cum este ea traita si simtita de localnici. Este exact felul in care am preferat intotdeauna sa vizitez si sa cunosc un loc, asa ca nu am putut decat sa ma bucur atunci cand am plecat, in prima zi de noiembrie, in food blog tour-ul “Vacanta in Toscana”, alaturi de dragii mei prieteni Andra de la Menta&Rozmarin, Monica de la Foodie Familiy si Madalin de la Wine&Knives, sa cunoastem taramul Renasterii prin ochii Ioanei.

Acum, dupa ce am trait-o intens timp de (doar) cateva zile, stiu ca a spune despre Toscana ca este o poveste inseamna prea putin. De la o Florenta tomnatica, pe care am vazut-o pentru prima data la apus si pana la dealurile din Poggio alle Ville, cu un legendar Fiat 500 privindu-le melancolic din spatele zidurilor de piatra, in fiecare zi Toscana ni s-a dezvaluit asemenea unei carti, pagina cu pagina. Locurile, de o frumusete rapitoare, sunt insa imbogatite si mai mult de istoria pe care o poarta cu sine, in povesti, in picturi sau in bucatarii; practic, la fiecare pas pe care il faci prin ele, istoria te copleseste. Iar istoria te poate invalui in multe forme: fie ca e o impresionanta expozitie de arta la Casa di Risparmio di Firenze deschisa pentru prima oara publicului larg, fie ca te trezesti intr-un peisaj ca in cartile postale la Agriturismo La Toricella, fie ca este o vedere care-ti taie respiratia din Turnul clopotnitei al fermecatorului Pistoia, de unde se vede intreg oraselul; poate fi o plimbare printre maslinii de la Poderaccio si gradina imensa a Francescai, pe care o munceste singura, chiar cu mainile ei, depinzand doar de generozitatea naturii sau poate fi emotia care te cuprinde intr-un frantoio, cand astepti sa curga sub privirile tale primul firicel de ulei de masline, proaspat iesit de la prima presa, cald si crud, de un verde incredibil de intens. Istoria in Toscana poate insemna un espresso baut la bar, in cel mai pur stil italienesc, intr-o pasticeria cu 60 de ani de dulciuri si excelenta, in care iti doresti sa tot revii. Sau poate insemna sa cobori in timp pasind in castelul care a apartinut familiei Pazzi si sa patrunzi chiar in camera in care stramosii lor au conspirat la uciderea Medicilor. Dar poate insemna la fel de bine si sa culegi legume si ierburi aromatice din gradina unei vile din secolul al XV-lea, apoi sa gatesti cu ele in bucataria renascentista a micului paradis in care te afli, nestiind ce sa faci mai intai, fotografii sau mancare.

In Toscana nu mergi doar ca un turist, ci acum, datorita Ioanei, mergi si ca un oaspete. Doar ca, in loc sa lasi la intrare orice speranta, pleci de acolo incarcat de viata, de arta, de frumos, cu un singur gand in minte: cum sa faci sa revii in acel coltisor de rai cat mai curand. De data asta, eu mi-am lasat in Toscana nu doar inelul cu infinit (pe care doar o intamplare ciudata a facut sa-l pierd acolo, chiar la plecare), ci si o parte din inima, care aproape ca nu ma lasa sa mai plec. Nici avionul de intoarcere nu a grabit plecarea: cursa a intarziat aproape 5 ore, semn ca nici Toscana, furtunoasa si furioasa in ziua aceea, nu voia sa ne despartim asa usor. Intr-un final, am ajuns acasa cu o valiza ticsita cu vin, ulei de masline si produse cu trufe, dar mai ales cu povesti, amintiri si fotografii cu care sa ma hranesc pana data viitoare cand voi reveni in Toscana. Foarte curand, nadajduiesc.