You Eat, We Give: faci bine mancand bine

La restaurantul JW Steakhouse/ JW Marriott, toamna a sosit cu multa deschidere si generozitate: prin intermediul campaniei sociale “You Eat, We Give”, oricine doreste sa se implice are acum ocazia sa faca bine, mancand bine. Campania, dezvoltata in colaborare cu SOS Satele Copiilor, urmareste sa sprijine copiii si tinerii defavorizati printr-o mecanica pe cat de simpla, pe atat de savuroasa. Astfel, pe parcursul lunii septembrie, pentru al treilea an la rand, pentru fiecare oaspete care alege sa ia pranzul sau cina la JW Steakhouse, hotelul Marriott va dona 1 euro catre SOS Satele Copiilor, pentru a sustine programele dedicate tinerilor. 

Campania “You Eat, We give” a debutat marti seara, in cadrul unei cine sociale la care am avut onoarea sa fiu oaspete, alaturi de alti food bloggeri si oameni frumosi. Evenimentul, mai mult decat binevenit dupa o zi mult prea plina, s-a dovedit a fi si o ocazie potrivita de a ne bucura de o multime de preparate din meniul restaurantului JW Steakhouse, preparate create de Chef Nicu si echipa sa. Dintre acestea, asa cum era de asteptat, antricotul de vita – exceptional pregatit, a fost in opinia mea piesa de rezistenta. Foarte aproape de locul suprem s-a situat in preferintele mele si cheesecake-ul care a venit ca un final glorios dupa toate acele preparate care au defilat prin farfuriile noastre ca la o adevarada parada a gusturilor.

Un minunat album cu fotografii de la evenimentul de lansare a campaniei “You Eat, We Give” gasiti pe Facebook, pe pagina Kiss the Cook, sub semnatura dragei mele Catalina Zaharescu- Tiensuu.

Dincolo de savoarea evenimentului insa, am avut ocazia sa stau de vorba cu Ana de la SOS Satele Copiilor si sa aflu, astfel, mai multe despre ce fac ei pentru o multime de copii al caror destin nu a fost la fel de generos, copii care provin in general din familii disfunctionale, in care domina problemele cu alcoolul sau violenta, familii vulnerabile care fac ca viitorul copiilor lor sa fie la fel de vulnerabil si plin de riscuri. Acesti copii sunt preluati in “satul copiilor”, asa cum cu drag il numesc cei care muncesc acolo, sunt ingrijiti, iubiti, educati si incurajati sa se dezvolte armonios. Suna frumos in teorie si mult mai simplu decat pare, insa am inteles de la Ana ca in spatele acestor activitati sta multa munca, efort sustinut, implicare, pentru care cei echipa si voluntarii de la SOS merita toata admiratia.

O modalitate prin care  pot fi sustinuti in activitatea pe care o desfasoara este, gratie JW Steakhouse, mancand. Bine. Prin “You Eat, We Give”, bucurandu-te de viata si de o masa savuroasa ii poti ajuta, prin acest simplu gest, pe copiii de la SOS sa invete si ei sa se bucure de viata. Pe scurt, faci bine mancand bine. Iar binele e intotdeauna o idee buna.

You Eat, We Give - faci bine mancand bine
You Eat, We Give – faci bine mancand bine – o campanie sociala JW Steakhouse & SOS Satele Copiilor

Leave a Reply

Your email address will not be published.