Zambetul diminetii: clafoutis cu piersici si levantica

 

Ok, poate ca nu e intotdeauna perfect. Poate ca unele lucruri ne scapa printre degete, poate ca uneori ne impiedicam, ajungem la linia de sosire prea tarziu sau pur si simplu trebuie sa o luam de la capat. Poate ca uneori ne simtim neputinciosi, neincrezatori si obositi. Dar stii ceva? Un lucru e sigur: nu suntem niciodata singuri. Chiar daca uneori sunt langa noi doar aromele. Sau cartile. Sau muzica. Sau oameni care au trait in alte timpuri, in alte lumi, dar care au facut ceva iesit din comun, ceva menit sa ne infrumuseteze viata. Cine zice ca nu sunt prieteni la fel de buni ca cei pe care ii avem pe speed dial? Cine zice ca exista un scenariu prestabilit in functie de care lucrurile trebuie sa se desfasoare conform asteptarilor noastre? Uneori, jucam dupa improvizatie. Uneori, neprevazutul aduce chiar mai mult decat am sperat: gusturi noi, descoperiri, mici minuni la care nici macar nu te-ai fi gandit. Asa ca, zambeste! Incepe o noua zi si azi sunt hotarata sa te fac sa te bucuri de ea.
Pentru toti cei care au nevoie astazi de o mica incurajare sau de un imbold pentru a redescoperi micile frumuseti ale vietii, am pregatit un mic-dejun savuros, combinand arome care indeamna la visare si desfatare, la vacanta si la sudul Frantei: clafoutis cu piersici si levantica. Si cum aceste arome incantatoare nu erau de ajuns, le-am combinat intr-un fel cu totul special, pentru a spori si mai mult bucuria inceputului de zi.
Am ales zambind cateva piersici frumoase, de culoarea primaverii, apoi le-am taiat felii, indepartand samburii. Apoi am mixat trei oua cu 150g de zahar pudra si extract de vanilia, am adaugat 250 ml de lapte, 100 ml de frisca batuta si patru linguri de faina. Cand amestecul a fost gata, am folosit tigaia non-aderenta pentru a lasa feliile de piersici sa-si elibereze razand aromele cand au fost imbratisate de miere si petalele uscate de levantica. Dansul piersicilor amestecate a fost, apoi, acoperit de amestecul care astepta sa se alature si el jocului. Am dat tigaia la cuptorul preincalzit la 180 de grade si douazeci de minute mai tarziu, mica bucurie era gata sa ne incante.
Nu a mai lipsit decat o cafea cu lapte si vanilie pentru o companie perfecta. Soarele a venit si el la intalnire. Martie se apropie si, din loc in loc, pasind sprintar, se poate simti in aer cate o boare de primavara. Stiu ca, daca privesti atent, poti gasi cel putin trei motive de bucurie. Dimineata asta are miros de lavanda. Haide, spune-mi, te-am facut deja sa zambesti?

15 Responses to "Zambetul diminetii: clafoutis cu piersici si levantica"

  1. Anonymous  22 February 2012

    dupa ce mi-au zambit papilele gustative….da, am avut si un zambet pofticios pe fata 🙂
    Ovi

    Reply
  2. Margot  22 February 2012

    pai daca nu tu, Ovi, atunci cine e mai potrivit sa zambeasca? 😀

    Reply
  3. Anonymous  22 February 2012

    🙂 🙂 🙂

    Ziua nu incepuse tocmai bine, dar, iata, poate continua altfel 🙂

    Reply
  4. Margot  22 February 2012

    deci, am reusit!! ma bucur tare mult! azi colectionez zambete! cu cat mai multe fețe zambitoare, cu atat mai bine! 🙂

    Reply
  5. T.o  22 February 2012

    Mda…salivez. Cred ca incerc si eu cat se poate de repede:))

    Reply
  6. Margot  22 February 2012

    Sa stii ca am de gand sa il mai incerc si in alte combinatii, o sa impartasesc rezultatele. Ideea este ca iti permite multa creativitate. Poti sa alegi ce fructe si ce arome sa combini in mod liber! 😀

    Reply
  7. Zazuza's Gulaschsuppe  22 February 2012

    ah, chiar si fara clafoutis, tu oricum ma faci sa zambesc mereu :). chiar si asa, stramb, cum e acuma, ca na, astea sunt posibilitatile tehnice ale momentului ;))

    Reply
  8. Margot  22 February 2012

    awwww <3 dar chiar si cu un zambet stramb (sau tocmai datorita zambetului stramb!) la soare ma pot uita, dar la tine BA! 😀

    Reply
  9. Cazul fara speranta  22 February 2012

    vreau si eu reteta asta. completa

    Reply
  10. Margot  23 February 2012

    reteta e scrisa mai sus in cel de-al treilea paragraf si e completa 🙂 daca e ceva ce nu intelegi, intreaba-ma exact si iti explic cu mare drag! 🙂

    Reply
  11. Zazuza's Gulaschsuppe  24 February 2012

    😀

    Reply
  12. Mihai  30 May 2014

    Zaharul (cele 150 gr) poate fi inlocuit cu altceva gen indulcitor natural (stevia, zahar din mesteacan finlandez … ) ?

    Multumesc,

    Mihai

    Reply
    • Margot  30 May 2014

      Mihai, sincer, nu am incercat. Ma gandesc pe de o parte ca nu ar avea de ce sa nu mearga, pe de alta parte nu-mi dau seama cum se mixeaza ouale cu stevia, sirop de agave sau ingrediente din categoria asta. As merge mai degraba pe un tip de zahar, cel din mesteacan finlandez sau ceva similar.
      Sunt curioasa, daca incerci reteta cu inlocuitori, te rog sa imi spui si mie care a fost rezultatul 🙂
      Zi frumoasa,
      Margot.

      Reply
  13. Mihai  16 June 2014

    S-a produs reteta dar cu cirese (carora le-am scos samburii). Ca inlocuitor pentru zahar am folosit zahar din mesteacan finlandez in cantitate de 80 grame. Data viitoare voi mai scadea din cantitate (poate 70 grame).
    Per total clafoutisul a iesit foarte bine tinand cont si de faptul ca este primul desert ever facut de mine :).
    Multumesc pentru reteta.

    PS extract de vanilie am folosit o lingura (nu este scrisa cantitatea in reteta ta).

    Reply
    • Margot  16 June 2014

      Pai atunci, draga Mihai, meriti toate felicitarile pentru primul tau desert – si inca unul reusit! 😀
      Hai ca mi s-a facut pofta dupa ce am citit comentariul tau si, desi aveam planificate niste pancakes cu afine pentru maine dimineata, am sa switchuiesc cu un clafoutis cu cirese! Sa fiu clasica! 😀
      Seara frumoasa, sa te bucuri de restul de clafoutis… daca nu a disparut intre timp! 😀

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.