Călătorie în Boston, orașul Revoluției Americane: povești din Bean Town
Dacă ai citit articolul precedent, despre extinsa mea incursiune in New England de vara aceasta, probabil că ai intuit – și nu te-ai înșelat – că urmează articolul despre Boston, care nu putea să lipsească din această serie.
Capitala statului Massachussets și capitala regiunii New England, Boston este considerat și ‘leagănul’ Revoluției Americane – un oraș în care istoria este la ea acasă, iar asta se vede la fiecare pas. Istoria aceasta vorbește în primul rând despre libertate și despre îndrăzneala de a-ți lua soarta în mâini și de a o rescrie. Nu va fi de mirare, deci, că o vizită în Boston se va lăsa cu multă inspirație, în mai multe feluri decât te-ai aștepta. Cel puțin, pentru mine așa s-a întâmplat. Iată cum.
Am ajuns în Boston după suficient timp în care explorasem coasta New England și partea de munte, locuri liniștite și peisaje ca-n tablouri, dar – recunosc – îmi lipsea forfota urbană, așa că am început să savurez experiența încă de la intrarea în oraș.
Îmi aduc aminte și acum acea dimineață, era ușor încețoșat și stătea să plouă, fapt pentru care nu am putut privi prea clar în portul din Boston către USS Constitution, cea mai veche navă din lume încă funcțională și nava-emblemă a statului american.
Dar nu-i nimic, până la final aveam să iasă soarele, iar eu aveam să aflu că USS Constitution, care datează din 1797, nu era decât primul pas din Freedom Trail, un itinerar lung de 2,5 mile, gândit ca un ‘fir roșu’ care leagă diferite obiective turistice și îți ghidează vizita prin Boston.
Fondat în 1630, Boston nu este doar unul dintre cele mai vechi orașe din Statele Unite, ci și un oraș-pionier din multe puncte de vedere – prea multe să poată fi înșirate aici într-o listă exhaustivă. Citând, deci, câteva din premierele sale, Boston se mândrește cu:
- primul parc public din țară (Boston Commons)
- prima grădină botanică publică din țară
- prima școală publică
- prima universitate (ați auzit, cu siguranță despre Harvard)
- prima tipografie și primul ziar din America
- primul oficiu poștal
- prima linie de metrou
Acestea sunt, după cum aminteam, doar câteva exemple – și cu asemenea exemple nu e de mirare ca Boston e un oraș cu o istorie și o cultură impresionante. Aproape că la fiecare pas găsești câte o clădire cu o semnificație anume sau câte o poveste cu parfum istoric.
Și, chiar și dacă nu ai citit sau nu știi nimic despre oraș, e de ajuns să te plimbi pe străzile și de îndată vei observa cum noul se îmbină cu vechiul într-o arhitectură care te farmecă și într-o energie urbană care integrează ceva din vibrația unui oraș european.
Clădiri vechi, sobre și cărămizii, se reflectă în sticla strălucitoare a clădirilor înalte, ca sugestie a faptului că Boston nu e doar un important centru cultural, ci și unul financiar. De altfel, citesc că Boston, care a cunoscut o dezvoltare urbană continuă, are în prezent cel mai mare front de clăriri înalte (Boston Skyline) după New York City.
Dar printre ele, multă verdeață și parcuri pline de viață, în care veverițele se fugăresc, jucăușe, ca-n desene animate, dar se opresc din joacă dacă le chemi și vin, prietenoase, să te salute de aproape.
Dacă ar fi să descriu Boston în doar trei cuvinte însă, pe lângă istorie și cultură, al treilea cuvânt ar fi, cu siguranță, sport! Pasiunea pentru sporturi, fie că vorbim de baseball, baschet sau fotbal, este fără îndoială parte din ADN-ul bostonian.
Pentru cei (mulți) pasionați, Boston adăpostește unele dintre cele mai mari legende din lumea sportului – Red Sox, The Patriots, The Celtics și Boston Bruins fiind doar câteva dintre numele care hrănesc visuri și înfierbântă spirite printre fanii înfocați.
Știam asta în teorie, dar aveam să am parte de o demonstrație ‘pe viu’ chiar în prima mea zi de Boston, când, dintre toate acestea, am ajuns la Fenway Park – un loc de pelerinaj pentru mulți.
Fenway Park este casa echipei Red Sox și unul dintre cele mai iubite stadioane de baseball din America – un sport cu care, ca european, nu sunt foarte familiară, dar asta nu m-a împiedicat să mă bucur, ca simplu observator, de atmosfera creată în jurul său, un adevărat spectacol. Întâmplarea a făcut să ajung acolo chiar în zi de meci, așa că am avut ocazia să văd cum forfota din sport barurile de alături creștea cu fiecare oră în plus care trecea, iar timpul meciului se apropia.
Mulțimile de fani purtând diverse costume prin care își arătau susținerea față de echipa preferată, mesele care se umpleau din ce în ce mai mult, ecranele care rulau faze emblematice din meciuri anterioare și, nu în ultimul rând, carturile de hot dogs care se pregăteau să alimenteze distracția pentru seara cea mare.
Și speaking of, când vorbim de Fenway Park, hot dogs nu sunt doar simpli hot dogs, se numesc Fenway Franks și bostonienii vorbesc cu atâta pasiune despre calitatea lor și ce-i face speciali, încât e imposibil să nu ți se facă poftă și să vrei să încerci măcar unul, chiar acolo, în mijlocul acțiunii, privind înspre ‘Green Monster’ – un must în New England.
Și așa ajungem la mâncare, subiectul nostru preferat. Iar Boston surprinde și la acest capitol, cu una dintre cele mai interesante scene culinare din Statele Unite, ceea ce nu trebuie să surprindă la un oraș care este supranumit “The Bean Town”. Boston baked beans este, de altfel, mâncarea tradițională emblematică, alături de alte preparate clasice specifice zonei New England, precum clam chowder sau celebrul lobster roll cu homar de Maine.
Pe lângă multe restaurante cu fructe de mare proaspete, deci, și o mare varietate de bucătării abordate (nimic surprinzător pentru un oraș mare, de talia asta), am găsit interesant faptul că Boston adăpostește și cea mai veche tavernă din America (Bells in Hand, de la 1795), alături de cel mai vechi restaurant care nu s-a oprit din funcționare de la deschidere: Union Oyster House (de la 1826), una dintre National Historic Landmarks incluse în circuitul Freedom Trail și vizitat anual de turiști din toată lumea. Numele său e suficient de sugestiv în ceea ce privește recomandările pentru ce să mănânci acolo:)
Un alt reper istoric național (savuros) care face parte din Freedom Trail este Quincy Market, locul supranumit “Boston’s Food Paradise”.
Vizavi de centrul de cumpărături Feneuil Hall, Quincy Market face parte din acele locuri istorice în spatele cărora știi dinainte că se ascunde o poveste: este o piață care își ia numele de la primarul care a construit-o și se remarcă prin faptul că este cel mai mare complex comercial construit în America în prima jumătate a secolului al XIX-lea (mai exact, între 1825 și 1826). Și, ca anecdotă, primarul Quincy a refuzat, în timpul vieții lui, ca această piață să îi poarte numele, dar respectul oamenilor pentru el a fost atât de mare, încât acest lucru s-a întâmplat după dispariția sa.
Astăzi, Quincy Market cuprinde o selecție de comercianți care propun o diversitate de preparate culinare, dintre cele mai emblematice, considerate ‘the best of Boston’ și, deci, de neratat când călătorești acolo.
Parerile sunt, însă, împărțite: unii bostonieni spun că locul ar fi o capcană turistică, alții spun că e un must atunci când ești în Boston, pentru că face parte din experiența locală autentică. Eu am mers pe ambele variante – și cred că bine am făcut! – adică am vizitat locul și m-am bucurat de atmosfera lui, dar nu am mâncat acolo.
În fine, dacă vorbim de mâncare, nu se putea Boston fără Little Italy, întrucât moștenirea migranților italieni joacă un rol important în istoria orașului. Iar dacă ajungi în Little Italy, o oprire e clară, pe lângă multele restaurante italienești: la Mike’s Pastry, un adevărat reper bostonian. Deschisă în 1946, această cofetărie italo-americană atrage atât turiști, cât și localnici și este cunoscută în special pentru cannoli, care vin cu umpluturi atât de diverse încât îți e și greu să alegi – dar, între noi fie vorba, și celelalte prăjituri precum lobster tails (desigur, cum altfel în New England?) sau tradiționalele gogoși americane cu tot felul de glazuri colorate arătau atât de savuros că-mi venea să le încerc pe toate! Nu am fost singura, se pare, cu această idee: am ajuns acolo puțin peste ora 10, cu gândul de a încerca celebrii cannoli la cafeaua de dimineața, iar prin vitrinele lor cu prăjituri începuse deja să bată vântul. Când te plimbi prin oraș, clienții care tocmai au trecut pe la Mike’s Pastry sunt ușor de recunoscut: poartă cu ei o cutie alba, inscripționată cu un logo albastru și legată cu un șnur alb-albastru – cel mai probabil închide în ea cei mai buni cannoli din Boston. După cum spuneam, am făcut și eu o scurtă oprire la Mike’s Pastry, pentru un cannolo clasic, cu ricotta, servit de niște adorabile doamne cu un veritabil accent italian. După cum exprimă și fața mea, a fost o experiență care mi-a lăsat zâmbet, un gust dulce și dorința de a reveni. La fel ca și Boston.
