Povestea spune că undeva, în împărăția ideilor, o echipă de creativi petreceau în fiecare zi un timp considerabil mai mare decât cel alocat brainstormingurilor pentru a decide – prozaic și previzibil? – care să fie comanda de mâncare pentru un prânz mereu întârziat și decalat de prânzul restului lumii. Astfel se face că, după secole de gândit și mai ales răzgândit, după capricii care eliminiau rând pe rând toate opțiunile de pe listă, unicul rezultat al acestei inițiative chinuite era că, rușinos, dar inevitabil, apelam de fiecare dată la soluția salvatoare: piept de pui și cartofi prăjiți. În zadar speram noi că mâine, mâine avea să apară adevărata soluție salvatoare care să ne ducă pe culmile desfătării gastronomice: puiul venea din ce în ce mai necomestibil, iar cartofii din ce în ce mai cruzi.
Până când, într-o zi, Margot a început să amestece aromele.
Și atunci a început magia! Confit canardul s-a aratat rumen și îndestulător, boeuf bourguinonul a lăsat adânci urme în memoria noastră gustativă, cremele au îmbiat de fiecare dată la mai mult, tartele au apărut să ne dezvaluie noi dimensiuni – în cel mai scurt timp, mesele noastre se compuneau singure, cu tot felul de poțiuni și pulberi fermecate, astfel încat chiar și Gargantua și Pantagruel s-ar fi declarat invidioși. Dar nu ei erau ținta noastră. Iar mesele noastre nu mai erau doar mese. De fapt, nici noi nu mai știam exact ce erau. Pentru ca în camera aromelor secrete – cine mai știe dacă era sala de mese ori sala de ședinte? – exista întotdeauna o poartă care să ne ducă în lumi nebănuite.
Și astfel, evadările au început. Uneori, aveau gust sec, fructat sau lemnos, de cele mai multe ori roșu, fie că se chema Bordeaux sau Chianti. Alteori, începeau cu un gust înnebunitor și continuau cu ritmuri vechi, personaje fascinante, imagini frumoase, replici spumoase, pagini de carte, amintiri, întamplari și întotdeauna câte un strop în plus de poezie. De artă, muzică, cinematografie. Sau de lectură, de orice fel.
Pe atunci, totul se învârtea în jurul cărții lui Bulgakov, “Maestrul si Margareta”. De acolo și până aici n-a mai fost decât un pas: Ovi “Behemoth” a venit cu numele “Bistro Margot” pentru toate festinurile noastre savuroase. Raf “Maestrul – Woland” a militat pentru deschiderea unui blog. Iar Margareta, Margot, a continuat să țeasă povești în arome și cuvinte, doar pentru a se asigura că, măcar preț de o masă, niște oameni zâmbesc fericiți.