Despre pâine, cu dragoste
În ultimele luni, cei care au trecut pragul virtual al bistro-ului au fost învăluiți de un îmbietor miros de pâine proaspătă, aburindă, abia scoasă din cuptorul încins.
A început timid, ca o încercare. A continuat cu un zâmbet larg, după prima pâine reușită. Apoi s-a transformat într-o aventură cu miez pufos și coajă crocantă, genul acela de aventură care te lasă tânjind de fiecare dată după mai mult, până când te trezești de-a dreptul fermecat și îndrăgostit până în vârful urechilor.
Și atunci știi că nu mai e cale de întoarcere și că dragostea aceea frumoasă care te-a cuprins are să dureze mult și bine și are să te facă fericit, foarte fericit. Iar tu, prin ea, ai să-i faci la rândul tău fericiți pe cei cu care ai s-o împarți.
Foarte curând, se împlinesc deja trei luni de când nu am mai cumpărat nicio pâine. Iar astăzi vreau să împărtășesc cu voi puțin – atât cât pot cuprinde în cuvinte – din bucuria de a pune pe masă o pâine artizanală, unică la fiecare nouă încercare și, mai presus de orice, plină de dragoste.
În tot acest timp, de la sfârșitul lui septembrie și până acum, foarte mulți m-au întrebat dacă nu cumva am de gând să transform bistro-ul într-o brutărie. Fără să știe însă că la un bistro veritabil pâinea adevărată, ieșită din mâinile gazdelor sau ale bucătarilor care se ocupă de bunăstarea oaspeților, este una dintre componentele cele mai importante. La fel de importante ca vinul care completează o masă plină de savori. Un bistro la care vei fi întâmpinat cu un coșuleț de pâine cumpărată, fără viață, fără vigoare, nu merită prea mult din încrederea ta. Dar la unul la care coșul de pâine aproape că te vrăjește, întâi cu mirosul, apoi vizual, pentru ca în final să te transforme când, fără ezitare, te năpustești asupra pâinii și o guști, extatic, uitând de cuțit și rupând-o cu mâinile, la acel bistro știi că vei fi mereu binevenit. Pentru că știi că acolo dragostea e în fiecare dintre lucrurile mici, chiar și în pâine. Sau mai ales în pâine.
“Bread is the area code of a bistro: it tells you where it’s at. It’s the ouverture, announcing its freshness and honesty. And bread is at its best when we commit the ultimate (but not-so-deadly) sin at the table: using it to wipe off our plate. You may prefer a baguette to a country loaf, but there is no such a thing as a good bistro that doesn’t serve good bread.”
(Bertrand Auboyneau, Francois Simon – The French Bistro).
Așadar, cu toate acestea în minte, la final de septembrie, am început să amestec făina, apa, sarea și drojdia pentru primele baghete franțuzești, care simțeam că aveau să întregească atmosfera autentică a bistro-ului. Auzisem despre ele cum că ar fi destul de grele și nu ies așa cum trebuie decât după ce ai căpătat experiență cu aluatul – dar poate, undeva, există un moment magic de glorie al celor care fac pâine pentru prima dată, căci mie baghetele mi-au reușit din prima încercare. Sau poate a fost pur si simplu sufletul meu francez care și-a mai domolit astfel dorul de malul stâng al Senei cu o simplă pâine alungită și ademenitor crestată.
Bucuria a fost nemăsurată. Și nimic n-a întrecut-o, decât faptul că momentul în care puneam pe masă pâinea, spre încântarea mesenilor, devenise cel mai așteptat dintre momente. Nu a durat mult până când entuziasmul m-a făcut să încep prima cultură de maia naturală și să mă aventurez mult mai adânc în fascinanta lume a pâinii artizanale.
O dată în plus, m-am documentat înainte de a porni la drum cu un curaj pe care nu l-aș fi găsit, poate, cu un an în urmă. De aceea se spune, probabil, că fiecare lucru se întâmplă la timpul lui. După ce am citit despre atâtea și atâtea încercări eșuate, m-am bucurat să văd că maiaua mea a crescut frumos, ca-n basme, într-o zi cât alții în zece. Și astfel m-am surprins, dincolo de spiritul meu artistic dezorganizat, într-o riguros orar, respectând cu sfințenie orele la care trebuia hrănită maiaua și având grijă de ea ca de un copil mic. Este ceva magic în a crește maiaua, pentru că nu este doar un simplu amestec de apă și făină, este un organism viu, o ființă care crește după cum o îngrijești. Și, ca orice nouă ființă, dacă o crești cu sufletul, se dezvoltă frumos și armonios. Și, ca orice nouă ființă care se dezvoltă sub ochii tăi, te responsabilizează. A face pâine este unul dintre cele mai frumoase acte de creație pe care le-am trăit.
“Bread is delicious when heated or toasted. Then it’s like incense during Mass; a meal acquires biblical significance with the sharing of wine and bread. You are no longer at the table, but back at the creation of the world”.
(Bertrand Auboyneau, Francois Simon – The French Bistro).
Și, ca orice om de creație, odată ce am scos din cuptor prima pâine cu maia, după câteva ore bune de muncă, mi-am dorit să retrăiesc bucuria asta crocantă din nou și din nou. De fiecare dată altfel – pentru că în simplitatea ei frustă, pâinea cu maia naturală dospește în ea un univers al infinitelor posibilități. Fiecare pâine care-ți va ieși din mâini va fi unică, deși vei folosi aceeași rețetă și aceleași ingrediente. Dar spiritul ei va fi mereu altul. Pentru că starea ta de spirit va fi mereu alta. Și, cu fiecare frământare, cu fiecare împăturire, cu fiecare mângâiere a aluatului, vei impregna pâinea cu visurile tale, cu bucuriile tale, cu o parte din sufletul tău.
La fel cum voi continua să fac și eu. Pentru ca atunci când bistro-ul virtual își va găsi expresia într-unul real, voi să știți că acolo dragostea e în fiecare dintre lucrurile mici, chiar și în pâine. Sau mai ales în pâine.