Categories
- Art de Vivre (73)
- ARTICOLE (100)
- blog (6)
- chef's work (9)
- chefi celebri (11)
- cursuri (1)
- experiențele BM (14)
- filosofia gustului (2)
- food culture (46)
- povesti cu gust (21)
- retete (103)
- wine & co (24)
Experiențele BM s-au născut din ideea de a lega spațiul virtual reprezentat de bistromargot.ro, FB și IG cu spațiul real al studioului Repertoire, sub forma unor activități recreative și educative dedicate iubitorilor gustului. Astfel, am gândit o întreagă serie de experiențe menite să ne unească în spiritul poveștilor, al convivialității și al bucuriei de viață, în spiritul gustului bun și al bunului gust, aduse împreună. Experiențele Bistro Margot designed at Repertoire sunt fie unice si irepetabile, fie în ediții foarte limitate și întotdeauna concepute personalizat, cu efort, grijă și atenție pentru fiecare element component.
Reunește evenimente de mici dimensiuni, degustări de vin, cine private, brunchuri și mese educaționale. Revino din când în aici ca să vezi ce evenimente sunt deschise pentru înscriere sau scrie-mi pe mail dacă vrei să organizăm împreună un eveniment privat.
“Les nuits de vin” reprezintă o serie de evenimente dedicate degustărilor de vin, convivialității și legăturii care se creează între oameni atunci când împărtășesc momente pline de sens, prin gust.
Create pe modelul Nopților Șeherezadei, “Les Nuits de Vin” au fost gândite ca un pretext pentru povești, explorare și descoperire – o evadare, pentru o seară la final de săptămână, prin intermediul vinului și al pairingurilor propuse.
Cursuri și workshopuri structurate pe diferite teme (gastronomie, filosofia gustului, food photography, dar și short cooking classes), împreună cu accesul la biblioteca gastronomică a studioului.
“O viață cu gust e o viață cu sens” nu e doar un curs despre educația gustului, ci și despre o schimbare de perspectivă. Cel puțin asta a fost opinia celor care au avut ocazia să participe la el anterior, în puținele dăți în care a mai fost susținut, în cadrul unor evenimente speciale. Cursul propus la Repertoire este unul mult mai consistent, completat de mult mai multe informații aprofundate și explorează, într-o abordare inedită, relația dintre gust și bun-gust, dintre gustul ca simț fiziologic și gustul ca simț estetic și felul în care viața noastră de zi cu zi poate căpăta sens prin gust, dacă învățăm să-l educăm și să-l cultivăm. Cursul reflectă o viziune profund personală, cristalizată pe parcursul a câțiva ani de studiu și e unic în România, un curs pe care nu îl veți mai găsi predat niciunde altundeva.
Ateliere private de grup, gândite și organizate întotdeauna personalizat, în funcție de dorințele grupului și timpul avut la dispoziție. Totul într-o atmosferă relaxată, care îndeamnă la convivialitate și joie de vivre.
Dacă ai vreo idee pentru tine și grupul tău/echipa ta sau dacă vrei să faci cadou o experiență Bistro Margot designed at Repertoire , trimite un mail la margot@bistromargot.ro și hai să vedem cum o putem pune în aplicare.