Focaccia dupa reteta Nonnei Franca

Nonna Franca are 85 de ani si de 64 de ani face orecchiette in Arco Basso – prima de pe acea straduta bareza care a deprins aceasta arta. In toti acesti ani, oricine a venit langa ea cu gandul de a invata, a invatat. Acum abia isi mai simte buricele degetelor, insa continua sa faca toate aceste lucruri care o anima, care o bucura. Este de o blandete nemasurata si, la 85 de ani, de o luciditate admirabila. Cu aceasta blandete explica, impartaseste, transmite secretele si trucurile ei gastronomice oricui este dornic sa le primeasca. Mie mi-a impartasit pe o foaie de carnetel reteta ei de focaccia, pe care am impaturit-o si cu care am plecat acasa ca si cand ar fi fost o mica, dar foarte pretioasa comoara.

Asa cum v-ati astepta, reteta nu este tocmai una desprinsa din cartile de bucate clasice, ci una in stilul bunicilor, in care masuratorile se fac mai mult intuitiv, din ochi. Poate parea complicat la inceput, insa in timp mi-am dat seama ca doar asa, cu inima, poti invata sa stapanesti ingredientele, tehnicile, lucrul cu ele. Reteta de focaccia vine tocmai din vremea Imperiului Roman si ma gandesc ca poate doar o metoda de acest gen a putut permite transmiterea ei din generatie in generatie, pana in zilele noastre.

Cum bucataria italiana este foarte complexa, se intampla adesea ca fiecare familie are propriile ei versiuni de retete pentru acelasi preparat. Nora Nonnei, spre exemplu, invatase de la mama ei sa pregateasca focaccia usor diferit fata de cum imi explica bunica ei mie. Tot pe ea am rugat-o sa imi transcrie pe foaia de carnetel toate explicatiile Nonnei, pe care, la intoarcerea acasa, le-am urmat intocmai pentru a obtine o focaccia minunata, mai rapida si mai aerata decat cea pe care o facusem de fiecare data anterior. Si poate ca magia intregii intalniri si-a spus cuvantul tocmai prin faptul ca eu nu voresc italiana, Nonna si Nunzia nu vorbesc engleza, dar cumva, dragostea pentru mancare ne-a facut sa ne intelegem, pentru ca savoarea este un limbaj universal!

RETETA DE FOCACCIA DUPA INDRUMARILE NONNEI FRANCA:

Intr-un bol, se pun: 1 kg de faina alba, 1 lingura de sare fina, 1 lingura de zahar si se amesteca. In mijloc se face o gaura in care se toarna apa calda si un pachetel de drojdie proaspata (cel pe care mi l-a daruit Nonna avea 42 g). Se amesteca totul si se adauga 100 ml de ulei de masline foarte bun (Nonna a insistat pe calitatea uleiului de masline, care este un ingredient-cheie pentru a obtine o focaccia cu adevarat reusita!).

Se amesteca pana cand se formeaza un aluat elastic si usor, care se lasa la dospit o jumatate de ora, intr-un loc caldut. Eu l-am lasat acoperit cu un prosop, langa cuptorul pe care l-am pus la incalzit. In jumatate de ora crescuse uimitor!

Dupa ce timpul s-a scurs, se unge o tava cu ulei de masline si in ea se intinde aluatul de focaccia – veti vedea ca este un aluat cu care va fi o adevarata bucurie sa lucrati. Deasupra se presara rosii cherry (sau cum le numeste Nonna, in cel mai simpatic mod: pomodorini), masline si sare. Eu le-am adaugat si cateva frunzulite de rozmarin, din minigradina mea de bucatarie.

Focaccia se da apoi la cuptor, unde se coace lent, la o temperatura domoala (150-160 de grade) pana se rumeneste, devine aurie si crocanta la exterior.