From Russia with Love
“Oare rusii iubesc altfel… decat germanii, francezii, americanii?” Aceasta este intrebarea care sta la baza antologiei de povestiri “From Russia with Love”, aparuta la editura Art, in traducerea lui Ruslan Carța. Raspunsul consta in 18 povestiri ale scriitorilor rusi contemporani, printre care Ludmila Ulițkaia, Viktor Erofeev, Svetlana Vasilenko, Zahar Prilepin, Vladimir Spektr, Lev Kuklin, Iuri Naghibin, adunate de coordonatoarea Galina Dursthoff intr-un volum care se intinde pe 348 de pagini, devenind un adevarat caleidoscop al felului de a iubi al rusilor.
Intregul demers creativ este explicat de coordonatoarea volumului intr-o prefata care, dincolo de viziunea povestitorilor moderni, face trimitere si la dragostea conturata in vietile si literatura clasicilor rusi. In acest fel, punand in oglinda felul de a iubi al rusilor “de ieri si de azi”, Galina Dursthoff reuseste, in analiza ei, sa extraga cateva caracteristici si tipare ce ar putea conduce, in principiu, catre conturarea unui raspuns la dilema fundamentala a cartii.
Astfel, prima concluzie pe care o tragem din concluziile pe care coordonatoarea le trage, la randul ei, este ca dragostea rusa este un paradox. Ea poate intruchipa atat modelul iubirii absolute al Mestrului si al Margaretei lui Bulgakov, dar in acelasi timp poate reprezenta si forta nimicitoare care o impinge pe Anna Karenina sub rotile trenului. Poate fi si revelarea divinului, pura si nepamanteana, ca in cazul poetului Alksandr Blok, care declara ca nu a avut decat doua femei in viata: “pe Liubovi Dimitrievna si pe toate celelalte”. Poate fi sacrificiu spiritual suprem, ca in cazul lui Turgheniev, care a acceptat sa traiasca in aceeasi casa cu diva operei franceze Pauline Viardot si sotul ei in calitate de “bun prieten de familie”. Dar in acelasi timp, dragostea rusa poate fi si patima, delir, febra – ca in cazul lui Dostoievski, care isi definise un stil propriu de a iubi: lua bani de la sotie, ii pierdea la ruleta, plangea pe umarul ei, isi termina in graba de scris romanul, incasa onorariul, ii cumpara sotiei un cadou pe care il punea gaj pentru datoriile la jocurile de carti si, din nou, ajungea sa planga pe umarul ei.
De aici ajungem sa desprindem alte concluzii, care vizeaza o eventuala distinctie de stil in functie de gen, in interiorul aceluiasi concept: cel de iubire in stil rusesc. Cu alte cuvinte, poate ca felul rusoaicelor de a iubi este diferit de cel a rusilor. Pentru ca, vom vedea, atitudinea sotiei lui Dostoievski care isi consola sotul impatimit de fiecare data cand, ciclic, ajungea in acelasi punct al depresiei datorata simplei sale iresponsabilitati, nu este deloc o atitudine singulara. Conceptul de mila, face, fara indoiala, parte si din iubirea proletara, in care otelarii si tesatoarele se tineau de mana spre victoria comunismului. Iar ele, cu inima plina de compasiune, alergau degraba sa-si adune barbatii netrebnici si betivi cazuti in santuri si sa-i tarasca acasa. Unde dovezile de iubire si compasiune nu conteneau, caci femeile, dupa o zi de munca la fabrica, un metrou aglomerat, oboseala cumparaturilor, trebuiau sa se ingrijeasca si de copii, sa pregateasca cina, sa spele si sa calce camasile barbatilor, care stateau pe canapea si urmareau meciurile de fotbal. Dar dragostea ruseasca este irationala prin excelenta, este insolatie, orbire, si tocmai de aceea este, prin insasi natura ei, “un monument de nefericire”. Cel putin, aceasta este concluzia la care ne conduc constatarile anterioare.
Sunt insa caracteristicile identificate intr-adevar unice? Si, mai ales, sunt ele indeajuns pentru a defini un stil propriu? Sunt ele suficiente pentru a proba unicitatea poporului rus de a iubi sau riscam sa cadem in capcana cliseelor si a generalizarii pripite? Este valabila teoria spatiului care ne impregneaza anumite trasaturi valabila si atunci cand vine vorba de dragoste? Altfel spus, este dragostea un construct cultural?
Dincolo de farmecul fiecareia dintre cele 18 povestiri, “From Russia with Love” se contureaza ca un volum-matriosca, in care concluziile decurg unele din altele, in care intrebarile ies unele din altele, in care fiecare noua descoperire duce la o noua descoperire, ca intr-un joc voluptuos al idelor. Nu are un raspuns final si echivoc. Ceea ce conteaza cu adevarat in lectura cartii este chiar placerea jocului si a descoperirii, prin intermediul fiecarei povestiri. Dintre ele, desi imi e greu sa aleg, preferata mea ramane “Povestea broscutei albastre”. Si, judecand dupa numarul de carti cumparate doar in ultima vreme de aici, se pare ca Art este noua mea editura preferata.
Anda
Foarte interesant. Ideea e ca odata ce acceptam ca spatiul in care traim ne imprima anumite trasaturi spirituale si sufletesti, e firesc ca acestea sa se rasfranga asupra intregii noastre fiinte, deci inclusiv asupra felului de a iubi. Sau poate nu atat asupra felului de a iubi(poate ca toti iubim la fel) , cat asupra felului de a intelege si a exprima iubirea–pentru ca, odata pusa intr-o opera literara, iubirea e deja interpretata, exprimata intr-un limbaj specific, nu mai e in starea ei “nuda”, sa zicem. Or, despre spiritul rus s-a scris mult in domeniul filosofiei culturii, ca ar fi un spirit al extremelor: sfantul sau cel mai mare pacatos, fara cale de mijloc. De multe ori, sfantul se naste din cel mai mare pacatos si invers. Oricum e fascinant….cred ca imi iau si eu cartea 🙂
Margot
Mi se pare importanta distinctia pe care o faci intre actul de a iubi in sine, actul de a conceptualiza iubirea conform cu felul in care o intelegem si actul de a exprima acea conceptualizare. Din aceasta perspectiva, in ceea ce priveste expresia si conceptualizarea, cred ca putem vorbi de un spirit rus autentic, asa cum putem vorbi si de un spirit francez sau bunaoara de unul romanesc. Ma intreb insa daca lucrul asta e valabil si pentru primul factor. Tind totusi sa cred ca expresia iubirii si conceptualizarea ei sunt variabilele, iar a iubi in sine e constanta care ne uneste pe toti.
Radu
“dragostea rusa este un paradox. Ea poate intruchipa atat modelul iubirii absolute al Mestrului si al Margaretei lui Bulgakov, dar in acelasi timp poate reprezenta si forta nimicitoare care o impinge pe Anna Karenina sub rotile trenului”
Dragostea este un paradox oriunde… e levitatzia si gravitatia… te face sa zbori sau te striveste…
Margot
cu alte cuvinte, iubirea – in sine – e aceeasi pentru toti. doar expresiile ei sunt diferite…
Zazuza
si modul in care ne exprimam iubirea e influentat, in opinia mea, de bagajul cultural cu care venim. cuvinte si gesturi care intr-o alta cultura pot reprezenta dovezi de tandrete, sunt in alta privite ciudat.
Kadia
intrebari grele, am avut o discutie lunga toata dimineata la cafea cu Vlad despre articolul tau si am intors intrebarile pe-o parte si pe alta. Mi-e greu sa compar pentru ca Vlad a fost pentru mine prima mea dragoste si inca nu mi-a trecut 😀 Deci as zice ca face o treaba foarte buna. In schimb, am avut prilejul sa am prieteni si cunoscuti din mai multe culturi, sa vad relatii de dragoste intre diferite nationalitati si cred ca DA, rusii iubesc altfel. Nu zic ca mai bine sau mai rau decat altii, ci diferit. Cred ca fiind totusi un popor oriental oricat ar tine ei cu dintii de bucatica europeana, rusii sunt patimasi, obsesivi in dragoste, dovedesc atat o mare daruire de sine, dar si pretind atentie continua. Ai putea crede ca sunt nevolnici sau nesiguri, dar sunt caractere puternice insa predispuse spre dependenta, de oricare ar fi ea: alcool, droguri, adrenalina, dragoste. Atunci cand iubesc cu adevarat, se implica total, fara franghii de siguranta si se asteapta sa primeasca acelasi tratament. Sunt cuceritori prin definitie, lor le apartii si nu stiu sa bata in retragere, vor merge pana in panzele albe ca sa obtina ceea ce vor si vor face orice sa pastreze ce au castigat. Dupa ce au castigat se vor baza pe tine la fel cum tu te poti baza pe ei. Nu le este rusine sa-si arate sentimentele, dar o fac intr-un mod extrem de testoteronic sau estrogenic. Au temperament vulcanic si oricat de rationali sunt ca personalitate, acel suflet rus greu de definit se regaseste in oricare dintre ei si ii face sa se atraga ca un magnet oricat de mare ar fi comunitatea in care s-ar afla. Ce defineste dragostea rusa: мой! posesivitatea. Ca romani ne este mai greu sa vedem diferentele pentru ca am fost foarte mult influentati de cultura rusa, idealurile noastre de iubire sunt rusesti, poate in generatia noua sa se schimbe, odata cu numarul imens de filme holywoodiene. Dar intre prietenii lui Vlad rusi si cei nemti sau francezi vezi diferentele fara sa ti se atraga atentia care-s unii si care-s ceilalti, poate si din cauza ca eu reactionez sau vad semnalele emise mai degraba de cei ca Vlad si mai putin de ceilalti.
vraji
Ia sa vedem, sa graiasca si rusu'. Deci inginereste si la rece:
1) Sunt insa caracteristicile identificate intr-adevar unice?
a) La barbati:
1-a) Nu cred. Eu sunt convins ca orice barbat care chiar iubeste o femeie (nu doar crede ca o iubeste) i se dedica complet si acea femeie devine sensul lui de a trai. Indiferent de natie si specific national. Este in natura lucrurilor sa fie asa. Ratiunea genetica a existentei oricarui mascul este femeia si protectia ei. Un barbat care iubeste, iubeste irational, cu patima, poseda, cotropeste. Eu cred ca educatia, clasa sociala si specificul national se simt in modul in care alegem sa ne exteriorizam trairile. Si in privinta asta admit ca cultura rusa e deosebita. La noi esti invatat sa traiesti si sa iubesti cu pasiune. Esti invatat ca femeia este zeita ta, ratiunea existentei, alfa si omega, inceputul si sfarsitul. De la mama Rusie, mama, sora, sotie, fiica si sora, ele sunt zeitele noastre. Nu e propaganda (in afara de treaba cu patria mama), nu se invata la scoala, nu-s principii impuse, esti educat de toate micile gesturi care fac o cultura. Sociologic vorbind, nu trebuie sa uitati ca raportul dintre femei si barbati in Rusia postbelica era de 16.5 femei la 1 (UN!) barbat (peste 16 ani). Acum raportul este de 6.5 femei la un barbat. Barbatii sunt sierau pretiosi. Asa nevolnici cum suntem. Dar asa nevolnici cum suntem le iubim si le ingrijim in felul nostru, care lor le place.
1-b) La femei:
Mi-e mai greu sa-mi dau cu parerea, dar martiriul femeii ruse este prea-bine cunoscut. Le place sa se chinuie ca sa se simta utile. Daca o rusoaica are un sot prea independent e convinsa ca ea greseste ceva si se deprima simtindu-se inutile. Da, iubesc cu patima si ele, dar mai rational decat un barbat. E normal, au mai multe responsabilitati. Trebuie sa-si protejeze progenitura si asta primeaza chiar si in fata sotului.
1-c) Interactia:
De regula as caracteriza-o ca pe o relatie sado-mazo (fara sa glumesc). Sadismul barbatului rus pica peste latura mazochista a femeii ruse si invers. Match made in heaven. Noi suntem nevolnici, dar ele exact asta vor, suntem vulcanici, dar asa le place si mai ales…da, sunte dependenti de ele. Si ele de noi. Desi pot trai foarte bine dupa moartea noastra, intotdeauna cele mai frumoase momente ale vietii lor vor fi fost acelea cu noi.
2)Si, mai ales, sunt ele indeajuns pentru a defini un stil propriu?
Da, modul de manifestare si educatia sunt suficient de unice cat sa vorbim de un stil aparte. N-as merge pana la a zice ca e un stil propriu rus insa. Rusii sunt un popor heterogen. Dar imi inchipui ca acum vorbim de Rusul european “clasic”. As zice mai degraba ca e un stil nordic de dragoste, legat de conditii extreme. Conditiile astea extreme au dus la formarea unei aliante grozave intre sotii, un anumit gen de colaborare cu nabadai. Orice iti face sotia/sotul e iertabil fiindca e al tau. Daca nu intrii intr-o alianta de genul asta, in care sa te poti baza pana la Dumnezeu si inapoi pe partener, nu supravietuiesti. Loialitatea e esentiala. Prin loialitate gandesc o camaraderie perfecta, in care greselile si neghiobiile sunt acceptate cu drag si uitate de ambele parti. O rusoaica care iubeste nu va da cu sutul iubitului doar fiindca a aterizat in sant sau peste o alta “tovarasa”, fiindca nu-i nici proasta si nici superficiala ca o americanca. Eu nu le inteleg pe alea care declama ca-si iubesc sotul ca pe nimic altceva si apoi dragostea aia trece ca prin farmec cand il prind cu alta. Magie! :))
Continui mai jos,
Vladimir
vraji
3.Sunt ele suficiente pentru a proba unicitatea poporului rus de a iubi sau riscam sa cadem in capcana cliseelor si a generalizarii pripite?
3. In opinia mea, orice literatura vehiculeaza clisee si orice literatura creaza “imaginea” dorita a poporului si caracteristicilor lui. La fel cum ne-o lucram singuri pe a noastra. As zice ca da, cum spuneam, modul de MANIFESTARE al dragostei este specific nordic (sau rusesc daca generalizam mai putin).
4.Este valabila teoria spatiului care ne impregneaza anumite trasaturi valabila si atunci cand vine vorba de dragoste?
4. Atunci cand vine de modul manifest de a trai dragostea, da.
5.Altfel spus, este dragostea un construct cultural?
5. Cu riscul sa ma repet dar si intrebarea o face. Dragostea nu. Simptomele ei..da.
Vladimir
vraji
Daca mi se permite un PS:
“Conceptul de mila, face, fara indoiala, parte si din iubirea proletara, in care otelarii si tesatoarele se tineau de mana spre victoria comunismului. Iar ele, cu inima plina de compasiune, alergau degraba sa-si adune barbatii netrebnici si betivi cazuti in santuri si sa-i tarasca acasa.”
Nu sunt de acord. O femeie nu iubeste un barbat care-i trezeste mila. Nu e mila, e atentie, e grija, este nevoia de a se simti necesare.
Si mai zic, ce dovada mai mare dragoste vrei decat ca-i strangeau din santuri? Ce dovada mai mare exista? Ei NU le rugau sa-i ajute, ele PUTEAU foarte bine sa NU o faca… E o tara cu temperaturi negative 6 luni pe an. Al lasa in sant echivaleaza cu moartea. Ce mod mai bun de a scapa de betiv din batatura (fara consecinte) daca asta iti doresti? Nimica toata! Si cu toate astea nu-i lasau in sant. Fiindca ii iubeau.
E un mod bun de a testa dragostea nevestei, nu crezi? Daca te iubeste te ia de acolo, daca nu… mori. Dar nu-ti pasa ca mori fiindca daca ea nu te mai iubeste ce rost mai are sa traiesti? Pentru ce? E un test minunat din care oricum o dai, ca barbat castigi! Gandeste-te…
Vladimir