Iarna, inamicul meu de-o viata, parea sa imi arate primele semne de curtoazie in vederea unei impacari atunci cand s-a apucat sa cearna, doua (sau poate trei?) zile la rand fulgi jucausi, zburatori, ratacind intr-un dans numai de ei stiut. Viscolul incetase, iar mercurul nu mai scazuse cu mult sub zero grade. Cu o cana de ceai de fructe indulcit cu miere de flori de portocal, mai ca as fi zis ca urmeaza Craciunul. Muntii de zapada adunati peste noapte strajuiau marginile drumurile anemice pe care, din cand in cand, mai trecea cate o masina fie norocoasa, fie aventuroasa. Mie nu-mi surasese norocul atat de tare: companiile de taxi pareau ca se afla intr-o apocalipsa iminenta. Nimeni nu raspundea la telefon, iar cele la care, totusi, se raspundea, nu aveau masini disponibile. Nici nu am insistat prea mult, realizand care este situatia. Poate si pentru ca iarna parea sa dea semne de prietenie, am pornit intr-un periplu pe jos, printre nametii care asistau bucurosi la coregrafia de seara a fulgilor. Dupa cel mai fierbinte dus pe care il puteam face si un Cabernet Sauvignon care sa previna o potentiala raceala, lucrurile au parut, in sfarsit, linistite. Pana a doua zi de dimineata. Cand iarna nu iarna mi-a mai fost prietena, ci paracetamolul.
Si astfel, la adapost de orice amenintare hibernala, am decis sa evadez din nou macar cu sufletul printre arome de vara, campuri de lavanda si rozmarin, sa miroasa a vacanta si a zile lungi, luminoase, linistite. Am ales din teancul de carti tolanite langa patul meu cartea lui Peter Mayle – Hotel Pastis. O cumparasem cu doar trei zile in urma de la Carturesti, dupa ce terminasem Provence pentru totdeauna, despre care am mai vorbit aici. Iar Peter Mayle, ca de fiecare data, si-a facut efectul rapid, ca un analgezic pentru ganduri. Povestea este simpla si construita cu o pricepere de scenarist, fapt pentru care se dovedeste a fi o lectura lejera si extrem de placuta, mai ales pentru o persoana indragostita Franta, cum sunt eu. Poate de accea, din loc in loc, am vizualizat firul epic avand in minte imagini din A good year. Mi-ar fi placut sa vad si o ecranizare pentru Hotel Pastis, neaparat cu Russell Crowe in rolul principal: Simon Show este marele director al unei importante agentii de publicitate din Londra, care nu mai are de mult control asupra vietii sale; el se supune fie sedintelor la care trebuie sa participe, fie clientilor carora trebuie sa le gadile orgoliul in intalniri lungi si plictisitoare, fie nenumaratelor curse cu avionul care il transporta de la o intalnire la alta, fie sotiei sale, Caroline, care se dovedeste a fi snoaba, ipocrita si afectata. De aceasta din urma reuseste sa scape in urma unui divort costisitor, caci primul si cel mai drag cuvant al lui Caroline este “avocatul meu…”. Singurul care ii ramane alaturi lui Simon in tot acest joc distrugator este camaradul, confidentul si anagajatul sau, Ernest, cel care ii si sugereaza lui Simon ca ar avea nevoie de cateva zile libere pe care si le-ar putea petrece intr-unul dintre locurile care i-au placut dintotdeauna: Franta. De aici incepe totul. De la Franta. Iar intamplarile se precipita, printre descrieri incantatoare de arome si savori, cu repeziciunea si surprinderea cu care creste un bulgare de zapada. Mi-am dedicat primele doua zile de raceala acestui vis provensal care este Hotel Pastis, gandindu-ma la desprinderea de lumea publicitatii (care pana la urma nu are loc, semn ca advertisingul este un microb de care nu mai poti scapa!) si evadarea intr-un tinut linistit, departe de zgomotele si micile drame inutile ale lumii urbane. Pentru ca, asa cum se puncta intr-unul dintre dialogurile personajelor, pentru oamenii de publicitate e mereu de bon ton sa vorbeasca despre aceasta idee, dar niciodata sa o si puna in practica 🙂
Inspirata de Hotel Pastis si de bunatatile care mi-au invaluit imaginatia pret de o lectura, eu am pus in practica un ulei de masline aromatizat cu rozmarin si usturoi, de care am fost tare mandra, desi contributia mea nu a fost una majora. Dar gandul imi era hai-hui in Provence, la Bistro-ul meu la care oamenii evadau pentru a se scalda intr-o atmosfera de reverie, cu arome, carti, culori si muzica frumoasa. Cu arta pe pereti, cu oameni zambitori, cu chipuri familiare care sa te intampine, cu tot ceea ce-i trebuie sufletului tau. Cu viata.