Multi indragostiti isi promit, conform canonului, iubire eterna. Putini ajung sa o si traiasca. Protagonistii ultimului film al lui Jarmusch se numara printre aceia putini si privilegiati si asta pentru ca ei insisi reprezinta o exceptie (in aceeasi masura in care creatorul lor a fost mereu o exceptie cinematografica): cei doi sunt vampiri.

Iar daca citirea cuvantului “vampiri” v-a evocat subit abordarile de tip Twilight, e timpul sa reconsiderati totul: vorbim despre Jarmusch, iar Only Lovers Left Alive este departe de a face uz de cliseele obisnuite, transformand povestea vampirilor principali intr-un sublim pretext pentru istoria umanitatii si a artei, cu tot ce are ea mai memorabil.

Si asta pentru ca Eve si Adam nu sunt doi vampiri obisnuiti, ci unii eruditi – poate cel mai important privilegiu de a trai secole si chiar milenii de-a randul este acela ca poti invata direct de la scriitorii si savantii despre care altii invata doar la scoala si iti poti extinde cunostintele in cel mai inalt grad, absorbind – literalmente – mersul istoriei.

Chiar si dupa atata timp, Adam si Eve, in care cu usurinta recunoastem personajele primordiale, sunt inca reuniti de o iubire profunda, pentru care “pana cand moartea ne va desparti” este doar o figura de stil. Casatoriti de mai multe ori de-a lungul secolelor, Adam si Eve traiesc acum separati (dar, din nou, ce inseamna “distanta” cand  “impreuna” echivaleaza cu o trecere milenara?). Eve, interpretata magistral de Tilda Swinton, sta in exoticul Tanger unde singurul sau prieten este Cristopher Marlowe (acelasi Cristopher Marlowe care ii va dezvalui ca el a scris, de fapt, majoritatea pieselor lui Shakespeare!). Adam, un rock musician pasionat de fizica cuantica – traieste in Detroit, intr-o continua stare de depresie accentuata de convingerea sa ca omenirea cu totul se afla in deriva.

Ingrijorata de soarta lui Adam, Eve decide sa paraseasca Tangerul pentru a i se alatura sotului ei in Detroit, luand cu ea in valiza de calatorie doar cartile sale cele mai de pret. Si astfel, cei doi isi traiesc iubirea intr-o noapte continua, ascultand muzica, admirand piesele de arta cu care e decorata casa lor obscura sau amuzandu-se, uneori, in a ghici doar la o simpla atingere din ce an dateaza un obiect sau altul.

In fapt, Adam si Eve in varianta Jarmusch au, intrucatva, o detasare specifica intelectualilor (cu atat mai mult celor care au trait secole de-a randul!) si putine intamplari reusesc sa le mai tulbure existenta. Pentru ca, asa cum il incurajeaza Eve pe sotul ei, “we’ve seen all this before”. Mai mult, pentru ei, mijloacele clasice de subzitenta vampiriceasca sunt obsolete, iar atunci cand sora mai mica a lui Eve, sosita pe neasteptate in vizita, ii suge sangele singurului om de incredere al lui Adam, cei doi o alunga definitiv din casa pentru metoda barbara aplicata, castingandu-si astfel eticheta de “snobi condescendenti”.

Dar, asa cum Jarmusch insusi sublinia intr-un interviu, atunci cand traiesti secole de-a randul minunatiile lumii, atunci cand esti contemporan cu Shelley, Byron, Marlowe, Shakespeare si renascentistii italieni, cum poti sa nu fii putin arogant?

Dincolo de toate insa, si istoria are caracterul sau ciclic, iar spirala timpului nu intarzie sa-i aduca pe Adam si Eve, in felul lor propriu, la origini, amintindu-le cine sunt cu adevarat si ca ceea ce le este dat lor sa traiasca e, de fapt, un zeitgeist al iubirii. La Jim Jarmusch, pana si vampirii sunt iesiti din comun.