Piept de rata cu sos de kumquats, cartofi si microierburi
Pieptul de rata este, pentru mine, unul dintre acele mancaruri aproape sacre, in fata carora ma inclin si inchin un pahar de vin. Si, desi in majoritatea timpului gatesc pentru casa, uneori relaxat, cu tot timpul la dispozitie, alteori pe fuga si cu ce gasesc la indemana, cateodata se mai intampla sa simt nevoia de ceva special, pe care sa-l asez pe masa cu mandrie, sub privirile incantate ale celor care tocmai se pregatesc sa se infrupte din el. Peste acest piept de rata am dat intamplator, intr-o seara in care ma aflam la cumparaturi fara sa am vreun preparat anume in minte. M-am lasat, ca in majoritatea datilor, inspirata de ce-mi iese in cale, insa in clipa in care am gasit acest piept de rata am stiut pe loc ca va deveni o cina speciala – chiar daca n-aveam nicio ocazie speciala de sarbatorit. Bucuria vietii, mi-am spus, sta poate tocmai in a face din fiecare zi o sarbatoare. Asa ca mi-am pus tunica de bucatar si asta am facut.
Despre kumquats am aflat in timpul excursiei in Corfu. Nu le-am prins in sezon, dar am cumparat atatea alte produse care aveau la baza kumquats, incat am ramas indragostita de parfumul lor. Cand le-am prins, tot intamplator, si in Bucuresti, gratie globalizarii, nu le-am ratat. Asa ca atunci cand am adus casa pieptul de rata, am facut pe loc legatura cu micutele kumquats, un tip cat se poate de simpatic de citrice, ca niste portocale miniaturale. Am adaptat, deci, ideea clasicei rate cu portocale la ceea ce aveam si nu stiu daca au fost kumquats sau starea mea de moment, dar a iesit o farfurie la care inca ma gandesc cu drag.
Reteta in sine nu a fost complicata si, in timp ce puneam la incins tigaia, chiar mi-am adus aminte cu uimire caam facut piept de rata de atatea ori de la inceputul blogului pana acum si, totusi, la fel cum se intampla cu multe alte retete dragi, nu figureaza pe blog. Iata ca de data asta am reusit sa rapesc cateva clipe inainte de a fi ‘devorat’ pentru a-l si fotografia.
Am inceput cu sosul de kumquats, pentru ca acesta cerea cel mai mult timp. Kumquats sunt fragede si se pot manca chiar si fara a indeparta coaja, asa ca le-am taiat felii si le-am pus intr-un vas alaturi de sucul de la o portocala, zahar brun si o steluta de anason, apoi l-am lasat pe foc mic sa se reduca. Am taiat apoi cartofii in doua si i-am pus cu sare la fiert, doar atat cat sa patrunda. I-am scurs apoi de apa si i-am pus intr-un vas, in apropierea tigarii in care a inceput distractia. Cand tigaia a fost bine incinsa, am pus in ea pieptul de rata, pe partea cu pielea, pana cand aceasta a devenit rumena si crocanta, moment in care l-am intors si pe partea cealalta. Pentru gatirea pieptului de rata nu e nevoie de niciun strop de ulei, el este suficient de gras si in timpul gatirii va lasa in urma lui grasimea care poate fi folosita cu succes la altceva.
Asa ca atunci cand am scos pe un suport pieptul de rata si l-am lasat la odihnit, am pus cartofii prefierti in grasimea ramasa de la piept – in continuare mi se pare ca acesti cartofi rumeniti in grasime de rata sau de gasca nu se compara cu nimic altceva – si i-am lasat doar atat cat sa absoarba aroma si sa devini de un auriu imbietor. Intre timp, si sosul a fost gata, asa ca nu a mai ramas decat sa asamblez preparatul final pe farfurie. Si pentru ca tanjeam atat de mult dupa sosirea primaverii – parca in niciun an nu i-am simtit lipsa atat de tare – mi-am dorit sa o recreez in farfurie. Asta este ce a iesit si se pare ca a fost o invitatie pe placul ei, pentru ca, in ultimele zile, primavara a inceput sa se arate usor-usor.
