Toate drumurile duc la Roma

I se spune Cetatea Eterna. Pe 21 aprilie a implinit 2769 de ani.

Am ajuns in ea cautand La Grade Bellezza, cu imaginile imaculate ale lui Sorrentino in minte. Dar am poposit, intamplator, la Hotel Fellini. Pentru ca, la final, cu picioarele extenuate de toate pietricelele strazilor calcate in lungile plimbari, sa declar, asemenea lui Woody Allen: “To Rome, with love”.

In Roma am descoperit mai multe Rome, sedimentate senin de-a lungul anilor care au trecut peste ea.

La prima intalnire apare Roma turistica, aceea la care puhoi de turisti vin sa-si puna dorinte si sa-si arunce monedele in Fontana di Trevi – aceea la care grupuri de asiatici vin sa traga totul in poza, in care cate unul-doi britanici abtiguiti sunt arestati pentru ca au incercat sa faca baie in fantana, aceea in care tineri din cele mai indepartate colturi ale lumii fac transmisiuni live pe Facebook si in care toata lumea isi face cate un selfie.

Apoi, e Roma istorica, impozanta, coplesitoare, maiestuoasa. Aceea in care privesti Colosseumul si te simti mic, aceea in care ajungi la Columna lui Traian si ai senzatia ca te-ai intors in timp, Roma aceea care te surprinde la coltul unei strazi cu inca un vestigiu sau o coloana sau o fantana sau o statuie chiar atunci cand credeai ca ai ajuns sa o cunosti.

Si Roma aceea savuroasa, in care seara auzi plimbandu-te pe strazi zgomot de tacamuri si stii ca dincolo de obloanele romantice ale caselor, oamenii gatesc ritualic. Roma aceea care te tulbura cu mirosuri seducatoare, cu trattorii pline de pofta de viata, cu puntarelle, cacio e pepe, cu bucati sanatoase de pecorino romano invechit si globuri imbietoare de anghinare, cu tarabe pline de bunatati si italieni galagiosi care-si lauda marfa, incercand din loc in loc sa-ti vanda lamai siciliene drept lamai amalfitane. Roma aceea in care poti sa te bucuri de o ciabatta umpluta cu un prosciutto divin sau cu o porchetta fabuloasa, boem, band dintr-un Peroni si admirand o statuie din Piazza Navona.

Si Roma aceea haotica, in care totul e relativ, inclusiv programul, orele de intalnire sau semnele de circulatie, in care fiecare conduce in legea lui si fiecare traverseaza in legea lui, in care soferul de autobuz e oprit de politie pentru ca lovit, la o curba, un indicator. Roma aceea surescitata, in care concitadini se gratuleaza cu cate-un traditional “vaffanculo”, apoi pleaca in treaba lor, bombanind. Roma in care un batranel simpatic iti prepara, intr-o cafenea din anii ’30, un espresso cremos si un grand cappucci, ambele baute la bar, dupa obiceiul locului. Roma in care angajatii la costum ies in pauza de masa si sporovaiesc simpatic la un gelato.

Si Roma aceea romantica, pe care o descoperi daca te aventurezi pe stradute laturalnice, cu flori la ferestre si terase pline de verdeata, cu usi impozante de lemn si manere groase de fier, cu case imbracate in iedera si biciclete cu cosuri de flori, Roma cu poduri peste Tibru, facute parca pentru poezie si cu apusuri aproape cinematice, ireal de frumoase, vazute de sus, din Piazza del Pincio.

Roma aceea sacra si pioasa, care se inchina la Basilica San Pietro si Roma profana, aceea care se inchina la Valentino, Gucci si Prada, la pantofi de piele si costume in stil italiano vero, Roma cea fashionable, care face shootinguri de revista pe treptele din Piazza di Spagna. Roma care conduce Ferrari si Roma care mananca pizza a taglio. Roma in care pleci pe urmele lui Fellini, urci pe luxoasa Via Venetto si gasesti legendara cafenea de Paris, imortalizata in La Dolce Vita, imprejmuita de banda galbena: legenda folosita de mafie pentru a spala bani si inchisa de politie. [Din nou].

In final, nu conteaza din ce punct pornesti. Toate drumurile duc la Roma. Si poate nu intamplator i se spune Cetatea Eterna: pentru ca plimbandu-te fara tinta prin labirintul ei, cu unicul scop de a gasi La Grande Bellezza, s-ar putea sa ai un moment de gratie, o clipa suspendata, in care sa simti ca timpul a stat in loc.