Sablés de Paris – varianta 2014

Acest articol ar fi putut la fel de bine să se intituleze “despre evoluție”, căci la asta m-a dus gândul imediat ce am dat fuga la un articol mai vechi, conținând rețeta mea de sablés și am început, inevitabil, să compar fotografiile de atunci cu cele mai noi, de acum, făcute chiar azi-dimineață.

După ce am amânat nepermis de mult studiul despre mâncare și memorie, m-am trezit într-o avalanșă a amintirilor declanșată nu de madlenele despre care trebuia să scriu, ci de micuții biscuiți francezi numiți “sablés”, pe care am avut ocazia să-i refac aseară.

Ultima oară când i-am pregătit era anul 2010, prietenii abia mă convinseseră să încep Bistro Margot, iar camera telefonului de pe atunci îmi era suficientă pentru a face fotografii, întrucât căutam nu atât să fac artă, cât mai mult să fabric amintiri. În plus, fiind în plină explorare a universului gastronomic, îmi propusesem un plan măreț prin care să nu gătesc de două ori același preparat în intervalul unui an de zile. Și asta nu pentru a-mi provoca experiemța – nu aveam aproape deloc la vremea aceea! – ci pentru că simțeam că am atât de multe preparate de încercat, încât nu are rost să repet din rețete când pot alege să încerc altele noi.

Iată că pentru pentru sablés mi-au trebuit trei ani ca să ajung să-i refac. Între timp, bucătăria Bistro Margot este alta, poveștile gastronomice s-au înmulțit și au devenit ele însele subiect de studiu, iar haioasa cameră ce a surprins primele isprăvi culinare ale stabilimentului a fost înlocuită, firesc, de un Canon drag, martorul actual al momentelor savuroase de la bistro. Rețeta a rămas aceeași, testată cu succes de mine și de prieteni, doar că acum ea și povestea ei meritau niște fotografii mai frumoase – pe care vă invit să le priviți AICI, unde găsiți și varianta refăcută a poveștii minunaților biscuiți francezi, precum și rețeta despre care vă vorbeam.

Am păstrat, pentru comparație, una dintre pozele din 2010. Din melancolie, ca să mă amuz de unde am plecat, ca să o privesc, peste alți patru ani, și să râd de cât de puține știu acum și cât de multe voi ști atunci.

Voi priviți vreodată cu nostalgie și amuzament înapoi? Cât de important este, pentru voi, să fiți în fiecare zi mai buni decât în ziua precedentă?

PS. Mulțumesc Dianei pentru minunatele ștampile de biscuiți care mi-au permis ca în varianta sablés 2014 să ofer biscuiților un parfum boem, parizian, exact în stilul cu care v-am obișnuit aici, la Bistro Margot.