Sablés si zile colorate

Ca mai toate prăjiturelele franțuzești, și sablés au povestea lor. Sau, și mai bine spus, poveștile, pentru că istoria lor urcă destul de mult în timp și, după cum vom vedea, spre deosebire de majoritatea specialităților născute din creativitatea oamenilor simpli de a supraviețui, sablés au o descendendență nobilă atestată istoric.

Așadar, legenda biscuiților de astăzi începe undeva prin secolul al XVII-lea, când apar, pentru prima dată, menționați în corespondența pe care Madame de Sévigné o întreține cu fiica sa. Acolo se amintește despre obiceiul prințului Condé de a organiza o recepție fastuoasă în fiecare prima zi de luni a fiecărei luni (le premier lundi du mois). Astfel se face că în prima zi de luni a lunii iulie 1670, faimosul bucătar al casei, Vatel (Maitre d’Hotel), a servit oaspeților “o mulțime de prăjiturele seci și rotunde”. Marchiza de Sablés (din aceeași familie care a dat și numele orașului Sablé-sur-Sarthe), pe numele ei Madeleine de Souvré, prezentă la eveniment, s-a erijat în ambasadoarea acestor biscuiței, aducându-i spre degustare regelui Ludovic al XIV-lea, care, conform legendei, a cerut ca de atunci să-i fie serviți în fiecare dimineață la micul-dejun.

Cu acest precedent istoric pe post de pretext, locuitorii din Sablé-sur-Sarthe susțin sus și tare că ei sunt inventatorii faimosului biscuit. Ce știm însă sigur este faptul că la 31 iulie 1924, un cofetar din Sablé-sur-Sarthe, pe numele lui Yvon Etienne, depune brevetul de invenție pentru marca “sablé de Sablé”, produs pentru care, cu doar un an înainte, câștigase o medalie de argint la expoziția internațională din Mans.

Rețeta:

Rețeta nu este deloc pe atât de complicată pe cât este aburul legendei din jurul acestor biscuiți. Pe scurt, există trei pași simpli:

  • 150 g unt se bat împreună cu 100 g zahar, 1 ou și o extract de vanilie;
  • 260 g faină se amestecă împreună cu 1 linguriță de praf de copt și un praf de sare.
  • din cele două amestecuri anterioare se formează un aluat, care se dă la rece timp de 1 oră, după care se întinde și se taie în forme rotunde. Acestea se ung cu ou bătut cu lapte, iar deasupra lor se “desenează” un tipar de pătrățele, cu ajutorul furculiței sau al unei scobitori. Dacă aveți, puteți folosi, de asemenea, ștampile pentru biscuiți – eu am folosit o ștanță cu Turnul Eiffel. Se coc în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, timp de 10-12 minute sau până când devin aurii. Îi puteți servi, asemenea Regelui Soare, la micul-dejun, însoțind o cafea înspumată și tare.

Oricum ați decide să-i serviți însă, trebuie să fiți siguri că există cineva care vă veghează. Și acel cineva este însăși Confreria Micului Sablé din Sablé, care s-a constituit ca un organism – purtător de cuvânt al micului biscuit. Și, pentru ca activitatea ei să fie bine delimitată de la bun început, confreria și-a stabilit și niște misiuni foarte clare: să vegheze la respectarea calității sable-ului, la respectarea tradiției, pe care să o facă și mai mult cunoscută, atât pe întreg teritoriul Franței, cât și dincolo de granițele ei.

Pentru istorici însă mai există o variantă potrivit căreia “les sablés” ar fi mai degrabă o invenție normandă, datând din secolul al XIX-lea, de undeva din zona Lisieux și pun în legatură denumirea lor cu termenul “sable”, care în franceză înseamnă nisip, datorită texturii nisipoase și aspectului auriu al biscuițeilor. Dar cum nouă ne plac poveștile gastronomice, nu puteam rata ocazia să vă istorisesc una în plus. În orice caz, trebuie să știți că “les sablés” sunt în final niște biscuiței care vă vor colora zilele într-o explozie de bucurie!