Tea Spirit: o incursiune în arta ceaiului japonez

Pentru că experiențele BM designed at Repertoire sunt întotdeauna despre călătorii în lumea gustului, mai aproape sau mai departe, duminică vă invităm  la o incursiune în fascinanta lume a ceaiului japonez, un ritual milenar care cuprinde în el în egală măsură artă, știință și filosofie. Nu puteam face acest lucru decât alături de doi parteneri care ne vor ajuta să avem parte de o experiență completă, deopotrivă prilej de a explora o cultură nouă și de a învăța ceva nou: atelierul de ceramică Telurik și MatchaBar, importatorul exclusiv în România al ceaiurilor Moya, pe care le vom degusta în cadrul evenimentului. 

Piesele ceramice Telurik, executate manual, în tehnică japoneză, au tot fost admirate la Repertoire de către cei care i-au trecut pragul cu ocazia evenimentelor anterioare. De data aceasta, la TeaSpirit îl vom avea alături de noi în calitate de invitat special și maestru de ceremonii chiar pe autorul lor, Mihai-Alexandru Pleșu, ceramist, publicist, fondator al galeriei de artă Pleshoo Contemporary și al atelierului de obiecte ceramice Telurik. 

Ce vom degusta împreună duminică, 13 februarie 2022:

  1. Ceai japonez Moya Sencha organic (ceai de dimineață; cel mai popular ceai din Japonia și probabil cel mai renumit ceai verde din lume)

  2. Ceai japonez Moya Genmaicha organic (ceai de prânz, obținut dintr-un amestec tradițional de ceai verde organic Sencha și orez brun prăjit)

  3. Ceai japonez Moya Hojicha organic (ceai de seară, obținut prin prăjirea frunzelor de ceai verde sencha, cu o aromă lemnoasă specifică, unică)

  4. Ceai japonez Gyokuro (ceai verde cultivat la umbră, între trei și patru săptămâni, unul dintre cele mai scumpe tipuri de ceai japonez)
  5. Moya Matcha premium organic (ceai de cea mai înaltă calitate obținut din cele mai tinere frunze culese din prima recoltă, folosit în mod tradițional pentru ceremonia ceaiului)

Expresia perfectă a bunului gust și gustului cel bun aduse împreună, această incursiune în arta ceaiului japonez reprezintă ocazia perfectă pentru a explora tradiția, cultura și arta japoneză, dar și ocazia unică de a savura o selecție de ceaiuri japoneze deosebite, de negăsit în alt loc, pentru că, așa cu menționam mai devreme, MatchaBar este importatorul lor unic în România. Moya Matcha premium, spre exemplu, ceaiul care va încununa întreaga experiență, este produs din plante de ceai care sunt special umbrite de lumina directă a soarelui cu trei săptămâni înainte de recoltare, este cultivat meticulos pe plantații mici de ceai organic deținute de o familie cu tradiție în cultivarea ceaiului, apoi procesat local în Japonia și expediat în loturi mici pentru prospețime maximă. Mai mult decât atât, provine din regiunea Uji din prefectura Kyoto, recunoscută pentru solurile sale fertile și apa curată și pentru cultivarea ceaiului verde de cea mai bună calitate de peste 800 de ani. 

Unde: Repertoire, str. Știrbei Vodă 38

Când: duminică, 13 februarie 2022, ora 15

Ce: selecția de ceaiuri japoneze mai sus menționată + traditional matcha homemade cookies. 

Preț: 250 lei (de achitat prin transfer bancar, în baza facturii emise la înscriere)

Înscrieri: margot@bistromargot.ro

LOCURILE SUNT LIMITATE. 

*În cadrul evenimentului, cei pasionați vor avea și posibilitatea de a achiziționa obiecte ceramice artizanale Telurik (ex. chawan, yunomi) chiar în prezența creatorului lor, dar și ceaiuri și accesorii MatchaBar.