La drum cu Transilvania Train: o experienta unica

cover foto: Mihnea Ratte

Cel mai adesea, veti auzi vorbidu-se despre Transilvania Train ca despre primul tren turistic romanesc, lucru complet adevarat. Acum insa, dupa ce, la invitatia Mysterium, am trait live calatoria cu el, nu pot sa vorbesc despre Transilvania Train doar ca despre un tren turistic, ci mai degraba ca despre o experienta unica, de amintirea careia imi e greu sa ma desprind chiar si dupa ce au trecut cateva zile de la intoarcerea acasa. O adevarata aventura in care, dincolo de locurile explorate, oamenii pleaca la drum ca pasageri si coboara din tren, la final, ca prieteni. Nu de putine ori am auzit in jur, cu deznadejde, ca la noi nu se intampla nimic bun – Transilvania Train este contraexemplul perfect: organizare impecabila, atentie la fiecare detaliu si o echipa incredibila, a carei pasiune s-a facut simtita in fiecare detaliu si la fiecare pas al calatoriei.

PROIECTUL:

Ideea unui tren turistic care sa strabata Transilvania i-a apartinut lui Cristi Pitulice de la Globe365, care a decis sa-si uneasca fortele cu Oana Pricop si echipa ei de la FreeSpirit si nu s-au lasat pana ce proiectul nu a devenit realitate. Nu a fost usor, insa cu multa munca dublata de mult entuziasm, Transilvania Train a ajuns la cea de-a doua editie – cea la care am participat si eu. Mai mult decat un tren turistic, Transilvania Train este o calatorie-eveniment: se intampla o singura data pe an, ca o adevarata sarbatoare. Pe traseul Brasov – Sighisoara – Medias – Alba-Iulia – Sebes – Sibiu – Fagaras – Brasov, timp de 5 zile, se strabat in total peste 600 km, cu 20 de fortificatii vizitate si 12 workshopuri traditionale in care pasagerii sunt implicati activ, iar intre toate acestea surprizele se tin lant. Si nu e o figura de stil!

IN TREN:

Cand am ajuns la Brasov, punctul de start al calatoriei noastre eveniment, mi-am dat seama ca s-au adunat ani buni de cand nu am mai mers cu trenul in Romania, desi in calatoriile din strainatate am explorat asa regiuni intregi. “Nici noi nu am mai mers de mult cu trenul, de-aia am si facut treaba asta”, mi-a zis Cristi razand cand ne-am cunoscut si am stiut instant ca va fi o calatorie grozava.

Dupa o prima seara in Brasov, in care am avut ocazia sa ne cunoastem unii cu altii in cadrul unei petreceri de bun-venit, aventura a inceput: cu zambete si emotie, in sunet de fanfara, cu covor rosu, ne-am imbarcat in Transilvania Train si am pornit la drum. Iar drumul a inceput cum nu se putea mai bine: cu veselie si, pentru un très bon voyage, cu o degustare de vinuri Mysterium de la Jidvei, acompaniind perfect peisajele verzi care se succedau cu repeziciune prin fata ferestrelor.

De altfel, ritualul degustarilor din tren: de vin si bere, cafea, acompaniate mereu de gustari si muzica buna (un playlist exact pe gustul meu!) a continuat in fiecare zi, pe tot parcursul calatoriei si intr-atat m-am obisnuit cu ele, incat la intoarcerea acasa mi se parea ciudat sa nu-mi beau cafeaua in tren! Iar ca tabloul sa fie complet si atmosfera si mai faina, de la pupitrul vagonului central se auzeau frecvent povesti si legende despre istoria Transilvaniei savuros istorisite de Cristi, care si-a castigat rapid un adevarat fan-club printre calatori – practic, o enciclopedie ambulanta care parea sa stie tot despre locurile prin care trecea trenul (si nu numai).

Iar daca vi se pare o atmosfera prea vesela pentru o familie cu copii, de exemplu, worry not: din cele trei vagoane de tip restaurant-bistro pe care le numara trenul, un vagon in sine a fost gandit special pentru copii, cu activitati dedicate si multe baloane. O win-win situation si o impartire ideala, if you ask me 😀

AVENTURA:

Dupa cum aminteam, am plecat din Brasov en fanfare – la propriu, in sunet de fanara, lucru inedit la acel moment, dar care avea sa devina obisnuit pe parcurs si avea sa se repete frecvent: in fiecare gara unde poposeam aveam parte de o primire calduroasa si speciala. Prima zi a fost dedicata bisericilor fortificate din Saschiz, Crit, Bunesti, Mesendorf, intr-un itinerariu presarat cu povesti si legende din vremuri indepartate, istorisite chiar de oameni de-ai locului. Pe seara, am lasat in urma Harferlandul si am poposit in Sighisoara, un oras de poveste pe care desigur ca il mai vazusem – insa niciodata asa cum l-am vazut in turul ghidat de Dorin, cel mai out-of-the-box tobosar al cetatii (supranumit si tobosarul “am zis!”).

A urmat Mediasul, unde am fost asteptati de un grup de domnite si cavaleri medievali, insotiti de un menestrel. Drumul a continuat, pentru o parte dintre noi, cu un popas la domeniile Jidvei, unde am vizitat castelul Bethlen-Haller si cramele celui mai mare producator de vin din Romania si am avut parte de un atelier de degustare de vinuri la un pranz savuros de la care nu ne-am mai fi lasat dusi. Cu greu insa, am reusit sa ne desprindem si am pornit catre Medias, la un atelier de teracota unde am avut ocazia sa modelez cateva piese chiar cu mainile mele. In tot acest timp, restul participantilor se bucurau de tot felul de alte ateliere, precum paslarie, tiglarie, sticlarie etc. Seara ne-a reunit pe toti in Alba-Iulia, pe care am regasit-o la fel de linistita si cu farmecul ei aparte, desi o vazusem cu doar doua saptamani inainte.

Ziua urmatoare ne-a rezervat un superb concert privat de orga intr-un loc la fel de special, Biserica Evanghelica din Sebes si apoi un workshop de gastronomie transilvaneana desfasurat, spre bucuria noastra, pe iarba verde, intr-o zi cu un soare cald de sfarsit de vara.

Ultima zi ne-a purtat prin Sibiu, unde am avut parte de un concert in aer liber, la Filarmonica din Sibiu, apoi a continuat in cetatea Fagarasului, unde ne-am bucurat de un pranz fantastic pregatit de Casa Terra – nu am intalnit un singur calator care sa nu fi plecat de acolo cucerit de aromele preparatelor propuse de Chef Elena Daniela Graura! Bonus: tot acel loc gazduia si… Muzeul Jucariilor, prilej de entuziasm si nostalgie in egala masura pentru toti cei care au trait vremurile lui “Piticot”, “Nu te supara, frate” sau ale truselor de traforaj. O trecere lina catre nostalgia din ultima bucata de calatorie cu trenul care, desi sarbatorita – efervescent – cu spumant de la Jidvei, se instalase deja, anticipand imbratisarile cu aer de despartire de pe peronul din Brasov.

ECHIPA SI CALATORII:

In tot acest timp, dincolo de calatorie, in culise, un mecanism de rotite parea sa se invarta perfect in permanenta: bagajele noastre erau transportate separat, cu autocarul, de la o destinatie la alta, in fiecare zi, pentru ca noi, calatorii, sa putem sa ne bucuram de drum fara povara sau grija valizelor, doar cu gentile si aparatele foto. Seara, in fiecare hotel in care poposeam, ne astepta cate o surpriza, insotita de un biletel scris de mana, lucru care ne-a impresionat profund pe toti, nu doar ca gest, ci si ca efort (ganditi-va ca cineva chiar a stat sa scrie de mana peste 100 de biletele, in niste vremuri complet digitalizate!).

De altfel, ceea ce nu a putut fi cuprinsa in poze este pasiunea cu care intreaga echipa a manuit intregul proiect, pasiune care s-a facut simtita la fiecare pas al calatoriei. Cu un program si un traseu atat de intense, la sfarsit de zi, oboseala ne cuprindea chiar si pe noi, calatorii-fara-griji, daramite pe organizatori. Cu toate acestea, la una dintre cine, cand am intrebat-o retoric pe Oana “Mai puteti?”, raspunsul ei a venit fara ezitare, insotit de un zambet larg: “Da, pentru ca va vedem pe voi entuziasmati si fericiti, si asta ne da si noua energie”.

Ceea ce m-a facut sa ma gandesc, in zilele dupa intoarcere: poate ca, de fapt, asta a fost si motorul care a pus totul in miscare: energia pozitiva. O mana de oameni care au avut o idee si care, cu energie pozitiva, nu s-au lasat pana n-au transformat-o in realitate. O suta si ceva de oameni care s-au imbarcat intr-un tren si care, cu energie pozitiva, au imbratisat cu deschidere experienta. O multime de oameni care s-au implicat, cu caldura si energie pozitiva, in fiecare dintre orasele in care am poposit. O multime de oameni care, cu energie pozitiva, au impartasit cu noi povestile lor si ale locurilor lor. Iar energia pozitiva nu naste, la randul ei, decat energie pozitiva si – sper eu – multe editii Transilvania Train de acum incolo. Intr-o Romanie sufocata din ce in ce mai mult de dezamagire, Transilvania Train e exemplul perfect ca si la noi se poate.

Cat despre calatori, romani plecati ca turisti in propria tara sau straini veniti sa exploreze Romania, calatori singuri, in cuplu sau familii cu copii, oameni de calitate, cu care nu impartasesti doar o bucata de drum si experienta de la fata locului, ci si povesti si experiente anterioare, gasesti lucruri in comun – toti pasagerii de la bordul trenului au contribuit, prin prezenta lor, la amintirea unei calatorii de neuitat. Cu alte cuvinte, mai putine si mai simple, numai oameni faini, cum ar zice ardeleanul. 🙂

Dincolo de activitatile, peisajele, intamplarile si oamenii care au marcat calatoria, Transilvania si trenul ei minunat au mai adus ceva in plus: tihna specifica locului, care s-a strecurat subtil, pe nesimtite si pe care nu am constientizat-o decat in momentul in care am realizat ca, desi le-am purtat cu mine tot timpul, am scos camera foto si telefonul mult mai rar, pentru ca am uitat de ele. Iar asta e un semn cum nu se poate de bun 🙂

Va las, asadar, cu o serie de fotografii “de la lume adunate”, dar care sper sa va transmita, dincolo de povestea mea scrisa, macar o parte din magia calatoriei cu Transilvania Train, editia 2018.