Treviso, mai linistitul vecin al Venetiei, e cunoscut in lume in principal pentru trei lucruri: prosecco, radicchio si tiramisu, despre care locuitorii spun, la fel ca si cei din Siena, ca aici ar fi fost inventat. Daca vei decide sa il vizitezi insa, vei descoperi ca Treviso ascunde multe alte surprize care fac din el un orasel fermecator.

Prima oprire va fi, fireste, pe aeroport. Un aeroport micut, numit paradoxal Venezia Treviso. Si poate nu intamplator: strabatut de raurile Sile si Botteniga, Treviso te intampina cu poduri pline de poezie peste canale precum Buranelli, Cagnan sau Roggia si peisaje care il fac sa para o Venetie mai mica. Din loc in loc, pe rauri si canale vei vedea ratuste care se scalda in voie, alternand plimbarile pe apa cu statul la soare, pe malurile verzi si reflectand, parca, stilul de viata al orasului: calm, linistit, in care totul are o ordine a lui.

Daca vei intreba de autobuz, ti se va raspunde relaxat ca nu ai nevoie. In Treviso circuli cu bicicleta sau pe jos. Sigur ca sunt autobuze, dar cum distantele intre punctele principale sunt mici, nu e placere mai mare decat sa te pierzi pe stradutele orasului, sa ii descoperi zidurile, arhitectura, istoria, coltisoarele pline de flori si verdeata, pietele, palatele.  Sa il lasi pe el sa ti se dezvaluie si apoi sa te opresti la prima terasa care iti surade pentru a te bucura de “la dolce vita” si  un prosecco autentic – doar esti pe taramul lui, al efervescentei vesele din care vei face un obicei – cel putin, cat esti in Treviso.

Noi ne-am oprit la o terasa amplasata undeva intre o strada veche, pietruita, desprinsa parca dintr-un vechi film italian si… piata de peste. Nu o cautasem special, dar citisem despre ea inainte sa ajungem aici si stiam ca mi-ar fi placut sa o vad. Ca un facut, iesind de pe o straduta laturalnica, insula pietei de peste ne-a aparut drept in cale. Isola della Pescheria, o mica insula fluviala in centrul istoric cu peste de toate felurile, iti face pofta de mancare: oamenii vad, cantaresc optiunile, se targuiesc, decid, cumpara. Si poate ca mirosul de peste nu suna foarte atragator in teorie, dar la ora pranzului, pe insulita aceea urbana, mirosul proaspat de peste te face sa-ti doresti pe loc o frittura mista de pesce dupa care, vorba aceea, sa te lingi pe degete. Mai ales intr-un peisaj ce include umbra, vedere la canal si, e de la sine inteles, prosecco. Apropo, baccala mantecato, varianta italieneasca pentru brandada frantuzeasca, ti se recomanda peste tot ca fiind o specialitate locala, pe care trebuie sa o incerci.

Nu departe de piata de peste se afla, deloc surprinzator, si piata de legume. Una dintre acele piete tipic italienesti, in aer liber, cu busuioc vanjos si parfumat, cu ciuperci porcini, cu fasole borlotti  si – desigur – cu salate felurite care stau aliniate, asteptandu-si cumparatorii. Langa tarabe, cladiri cu ziduri pe care timpul si-a lasat amprenta iti mai daruiesc din cand in cand niste umbra si-o priveliste de care sa te bucuri cat iti tragi sufletul ca sa poti continua periplul. De fapt, intreaga incursiune va fi permanent undeva la intersectia dintre istorie si prezent: biserici gotice, palazzo-uri impunatoare, catedrale romane. Treviso adaposteste si o fresca de Titian in catedrala Sf. Petru,  e si unul dintre locurile de exil ale lui Dante, dar e si locul lui Benetton, al bicicletelor Pinarello sau al espressoarelor De Longhi.

Unii, cum sunt cei de la restaurantul Le Beccherie, spun ca Treviso ar fi si locul in care s-a nascut tiramisu si ca ar fi chiar ei cei care l-au inventat. (Altii sustin ca ar fi fost inventat in Siena). Le Beccherie citeaza si un act oficial depus la  Accademia Italiana della Cucina in octombrie 2010, prin care este recunoscut faptul ca tiramisu a aparut pentru prima data in meniul acestui restaurant. Data creatiei inaintata de ei este 1962, iar ca autor este mentionata patroana de la acea vreme, Ada Campeol.

Sa mancam tiramisu in restaurantul care l-a inventat era, desigur, pe lista de dorinte, dar ca in mai toate calatoriile relaxate, in care am lasat totul la voia intamplarii, un soi de intamplare stranie a facut ca nu noi sa mergem la el, ci el sa vina la noi, ca-n povestirile cu muntele si Mahomed. N-a trebuit sa-l cautam foarte mult: am descoperit cu bucurie ca restaurantul era chiar fata-n fata cu hotelul la care-am stat dupa ce ne-am intors din Venezia, asa ca – se confirma o data in plus! – nimic nu e intamplator. Desi celebru pentru tiramisu, localul, complet renovat in 2014, isi intampina oaspetii si cu alte preparate inspirate din bucataria italiana traditionala, reinterpretate in forme moderne.

Cu el am incheiat scurta vizita in Treviso, intr-o circularitate pe care nici daca o planuiam nu s-ar fi potrivit asa de bine: de inceput, incepusem cu o alta ‘opera de arta’: cicchetti, gustarile care s-au transformat rapid in cea mai noua adictie la apericena, langa un pahar de Spritz, catre care toti localnicii ne-au indemnat mandri (si noi n-am zis nu!). Gazda noastra din prima seara, Francesco, ne-a indrumat catre o cicchetterie aflata chiar langa poarta San Tomaso (o poarta din 1518, pe vremuri parte din zidurile de aparare ale cetatii).  Un regal care s-a lasat cu bis si la cicchetti, si la spritz – nici nu se putea altfel, intr-o atmosfera degajata, cu grupuri de tineri care radeau, povesteau, se bucurau de un aperitivo chiar si pe trotuar, daca la mese nu mai era loc. Un loc cald, asa cum ne asteptam, de fapt, sa fie acasa la prosecco.

Amuzant, tot Francesco a fost cel care ne-a povestit o anecdota cu referire la numele orasului, Treviso, care ar veni de la “tre visi” = (cu) trei fețe, cu trimitere la indelungata lor rivalitate intre oamenii din nord si cei din sud. El si sotia lui sunt din sudul calduros si deschis, napoletani adevarati care, desi locuiesc in Veneto de 20 de ani, tot au impresia ca aici oamenii sunt politicosi, dar nu intotdeauna sinceri. La espresso-ul de dimineata, ne povestesc despre Napoli, Positano, Coasta Amalfi, locurile de unde vin ei si pe care ne indeamna sa le vizitam. Nu-i deloc o idee rea, spunem ca pentru noi, indesand in bagaj o sticla de prosecco de la mama lui de-acasa.

 

GALERIE FOTO: