Venetia: poezia de pe ape

A primit, de-a lungul timpului, multe supranume. I se spune, printre altele, “La Serenissima”, “Orasul Mastilor” sau “Orasul plutitor”. Dar pentru mine e, pur si simplu, “poezia de pe ape”. Ne-am intalnit pentru prima oara anul trecut, intr-o zi de noiembrie surprinzator de luminoasa – si a fost dragoste la prima vedere si a durat, din pacate, doar o zi. Si pentru ca Venetia merita mult mai mult decat atat, am revenit rpintre podurile ei anul acesta, sa-i culeg povestile si sa-i cunosc savorile. Si bine am facut caci, vorba aceea, daca n-ar fi, nu s-ar povesti.

In ciuda avertizarilor pe care le-am primit de peste tot sa nu vizitez Venetia la final de august, sigur ca exact asta am ajuns sa fac. Nu am gasit-o mai plina de multimi de turisti decat alte orase mari si importante, poate pentru ca – asa cum mi-a explicat receptionerul unui hotel – perioada iulie-august in Venetia nu e considerata high-season, fiind foarte cald. Numai bine pentru mine! mi-am spus si am si tasnit peste poduri, peste ape, printre ziduri si stradute inguste. Sigur ca din loc in loc, in punctele-cheie, la atractiile turistice cunoscute, grupuri de vizitatori cu stegulete si ghizi ma trezeau din reverie. Dar nu le-am gasit coplesitoare, ci mai degraba amuzante. Si un motiv in plus sa explorez misterioasele alei laturalnice, caci Venetia e plina de istorie la tot pasul, nu doar in punctele importante.

N-a fost doar o mare putere maritima secole de-a randul, ci si o mare putere comerciala si financiara. Venetienii erau vanzatori abili, priceputi in ale negotului, cuceritori si expansionisti (au stapanit, printre altele, insule precum Corfu si Cipru), lucru care a transformat Venetia acelor timpuri in cel mai bogat oras al Europei. Grane, matase, condimente, sare – cu cei 36000 de exploratori si 3300 de nave pe mare, Venetia era un adevarat imperiu pe care nu-ti e greu deloc sa il vezi parca in fata ochilor atunci cand ajungi in Piata San Marco, de exemplu, si te simti mic printre impunatorul Palat al Dogilor, Campanile si Basilica San Marco.

Arta e parte integranta a Venetiei, caci nici la acest capitol nu a stat mai putin bine, adapostind, in perioada Renasterii, una dintre cele mai mari scoli artistice, alaturi de Florenta si Roma. Iar spiritul ei artistic e vizibil peste tot, in arhitectura cladirilor, in felul in care sunt decorate interioarele lor, in gusturile si educatia celor care le locuiesc, in numeroasele evenimente artistice care o anima. Celebrul carnaval cu masti reinvie anual o foarte lunga traditie venetiana intr-un festival inedit. Festivalul de Film de la Venetia aduna aici cinefili si cineasti la fiecare sfarsit de vara, fiind si cel mai vechi festival de film din lume. Bienala de la Venetia, prestigioasa expozitie de arta contemporana, se tine aici din 1895 si tot aici se gaseste The Peggy Guggenheim Collection, impresionanta casa a celebrei colectioare de arta, casa transformata intr-un mic muzeu ce adaposteste lucrari de Picasso, Kandinsky, Max Ernst, Paul Klee, Dali, Magritte si Brancusi.

O alta arta veche de 900 de ani, o lunga traditie transmisa din tata in fiu este cea a gondolierilor, deveniti, in timp, o adevarata emblema a Venetiei. In vremurile ei de glorie, Venetia numara pana la zece mii de gondole folosite ca principal mijloc de transport; astazi, doar patru sute, utilizate mai mult in scop turistic. Desi procesul nu mai e la fel de greu si strict ca inainte, nici astazi nu e usor sa devii gondolier si nu oricine poate sa o faca: e nevoie de abilitati fizice, de cunostinte de istorie, geografie, de comunicare, manuirea gondolei e ca un dans care presupune sa stii secvente specifice de pasi si sa le poti reproduce ori de cate ori e nevoie. In aproape un mileniu de traditie, o singura femeie a reusit sa devina gondolier, in 2010, rupand tiparele si scriind istorie. In orice caz, veseli, in costumatia obisnuita, mereu fredonand cate un refren cunoscut, de la “Cantare, volare” pana la “O, sole mio”, gondolierii se intrec in a-ti arata coltisoarele cunoscute si mai putin cunoscute ale Veneziei, intr-o incursiune pe apa, pentru unii romantica, pentru altii – kitsch.

Dar, la urma urmei, vorbim de Italia, si dincolo de toate aceste ramasite de istorie, in Venetia se mai exerseaza zilnic o arta, cea a bucuriei de viata, cea a paharelor de prosecco care intalnesc sarde in saor, cea a sepiei care coloreaza in negru pastele proaspete, cea a unui Peroni rece infipt in nisipul plajei din Lido, cea in care savurezi cel mai bun Aperol Spritz (doar aici a fost inventat!) si niste street food cot la cot cu albatrosii, pe marginea Canalului Grande, sub podul Rialto, intr-o sublima simplitate. I se spune “La Serenissima” si e lesne de inteles de ce: aici nu poti fi decat senin. Dar pentru mine, Venetia va ramane mereu “poezia de pe ape” – o poezie in care as reveni continuu.